Dan Moroianu*
Sursa: Ney York Times.
În primele două materiale publicate de LARICS și dedicate „fenomenului Trump”, am relevat mistificările din jurul celui de-al 45-lea președinte american, dar și mecanismele care l-au adus pe Donald Trump la putere. În acest ultim material vom cerceta „fenomenul Trump” ca fenomen global și consecințele evoluțiilor la care asistăm.
Elita purtătoare de valori
Într-un articol publicat de Giovanni Maddalena pe Sage Journals, acesta face o analiză a discursului politic din ziua de azi. El numește perioada în care suntem “Trump Epoch” (Epoca Trump) și face o comparație între discursul practicat de Donald Trump și discursul celor din Movimento 5 Stelle din Italia. În urma acestei analize, concluziile pe care le trage sunt următoarele:
„Primul rezultat al unei analize ca aceasta este conștientizarea situației. Istoria nu garantează nimic, și lucrurile se pot schimba. Însă, în acest moment, ne confruntăm cu această schimbare și politicienii trebuie să înțeleagă că discursul învechit a expirat. De asemenea, era liderilor clasici dispare. Limba comunității, grija pentru omul de rând și utilizarea social-mediei, nu pentru comunicare manipulativă, ci pentru comunicare împărtășită, toate aceste lucruri sunt în creștere. Nu poți ignora acest val în creștere. Riscul la care te expui igorând acest lucru poate duce la fabricarea a două lumi, cum s-a și întâmplat cu referendumul pentru Brexit. Elitele culturale și economice din Marea Britanie erau convinse că britanicii vor vota tabăra „Remain”. Nu și-au dat seama că discursurile lungi ale experților nu ajungeau în cealaltă lume, pe când argumentele iconice emoționale sugerau altă opțiune. Un lucru similar s-a întămplat în alegerile administrative Italine recente, unde partidele de la guvernare nu se așteptau ca M5S să câștige în orașe precum Roma sau Turin. […] De asemenea, același lucru s-a întâmplat și la alegerile primare din Partidul Republican, unde nimeni nu s-a așteptat ca Trump să câștige.
Fiecare politician ar trebui, măcar, să recunoască faptul că este nevoie de niște elemente emblematice în discursul politic din ziua de azi. […] trebuie să fie, sau să pară, sinceri. Un politician trebuie să adopte comunicarea personală folosind social media, reclamele, mesajele televizate, adunările publice și chiar și posterele”.
Concluzia trasă din această analiză este că Donald Trump s-a diferențiat foarte mult de restul candidaților prin faptul că acesta a părut sincer. El chiar și-a făcut o imagine drept omul anti-sistem, politicianul autentic care nu are „filtrul” politic și nu se teme să spună ce gândim cu toții. De asemenea, prezența lui pe Twitter si alte platforme media a cântărit prin faptul că l-a apropiat de alegători, de oameni, l-a facut să pară autentic și diferit de restul politicienilor.
Această abordare consider că i-a și construit statutul de elită purtătoare de valori. Jacques Coenen-Huther definește în Sociologia elitelor (2007) o elită purtătoare de valori în felul următor: „Putem vorbi despre o elită purtătoare de valori atunci când membrii ei pot fi asociaţi, prin formaţia sau prin activităţile lor, cu valorile dominante ale unei societăţi.”
Trump a folosit mereu în strategia sa de campanie elemente specifice politicii conservatoare precum națiunea (americană), patria, religia (creștină), familia (naturală) și munca cinstită.
Aceste elemente sunt dominante în cultura americană datorită istoriei și modului în care această națiune a fost creată. Din acest motiv, Trump se încadrează în tipologia elitei purtătoare de valori.
„Fenomenul Trump” nu are explicații economice
Sursa: Vox.
În diferite publicații și analize, victoria lui Trump este văzută drept un fenomen datorat frustrării economice și lipsei educației ce a dus la un număr mare de alegători să fie seduși de acest candidat republican.
Realitatea este însă diferită.
„Desigur, literatura sociologică de lungă durată despre autoritarismul clasei muncitoare și amenințarea rasială sugerează legături între frustrarea economică și ostilitatea îndreptată spre minoritățile etnice. Ideea aici este că cetățenii care se simt amenințați economic vor căuta țapi ispășitori (în special minorități etnice și rasiale sau imigranți). Este în totalitate posibil ca populismul economic și etnonaționalismul să fi funcționat împreună pentru succesul politic al lui Trump. Cercetările noastre, însă, arată clar că succesul acestuia la nominalizările GOP nu s-a tras dintr-o bază semnificativă de votanți ameninați economic ci de preferințele ideologice etnonaționaliste care au reprezentat niște factori seminificativi cu rol de a anticipa susținerea lui Trump. […] Exit polling-ul din diferite state a arătat clar că cei care au votat cu Trump erau mai educați decât media din statul respectiv. […] Rezultatele cercetărilor sunt clare. Trump nu a beneficiat de un număr mare de alegători săraci și cu venit mic. Acuzația cum că acesta a atras o susținere semnificativă de la alegătorii sub-medie nu a fost nimic altceva decât un mit uriaș. […] Rolul discursului anti-imigraționist, resentimentul rasial și opoziția făcută împotriva discriminării pozitive au dus, de fapt, la o creștere a entuziasmului pentru Trump.”
America profundă, cum sunt numiți cetățenii americani din clasa muncitoare, este un mit. Ideea răspândită cum că alegătorii lui Trump au fost mai prost educați decât susținătorii pPartidului Democrat este o iluzie. Aceste lucruri au fost folosite de media ce a susținut campania lui Hillary Clinton pentru a denigra electoratul republican.
Motivul pentru care fenomenul Trump va persista și după Trump este că „aliniamentul partizan al alegătorilor ce susțin idei care întruchipează resentimentul etnic și rasial ia o formă unică în politica americană. În sistemul european unde găsim un număr mare de partide politice, candidații ce promovează idei anti-imigraționiste au născut mișcări independente capabile să câștige locuri în parlamentul național. În Statele Unite, însă, tradiția instituțională a sistemului de partid dublu (Republican vs. Democrat) elimină această posibilitate. Sistemul electoral din S.U.A a făcut practic imposibilă posibilitatea candidaților independenți sau a partidelor de nișă să aibă succes. Sistemul forțează politicienii și alegătorii spre cele două mari partide politice, care, dacă au o forță semnificativă, pot exercita o influență considerabilă. Cu sentimentul etnonaționalist în creștere, posibilitatea unui candidat asemănător lui Trump nu trebuie desconsiderată.”
Concluzia trasă din această publicație este că „fenomenul Trump”, ca și candidatul Trump, reprezintă un rezultat al trendului politic actual. Este o necesitate a cetățenilor, sau chiar o alternativă pentru globalizarea excesivă din ultimul deceniu. Oamenii încep să simtă cum identitatea acestora națională, cultura sau chiar națiunea sunt asaltate. Viziunea politică contemporană care romanticizează un guvern planetar a dat naștere la acest val etnonaționalist în întreaga lume.
„Fenomenul Trump” este global
Foto: sursă: gettyimages.com
Fenomenul Trump nu este specific doar Statelor Unite. După cum am mai precizat, acesta reprezintă trendul reacționist împotriva politicii contemporane care forțează globalizarea pe zi ce trece. În Europa, acest fenomen este întruchipat de partidele naționaliste, eurosceptice.
Euroscepticismul este „o ideologie politică legată de scepticism față de Uniunea Europeană și de integrarea europeană în general. Uneori, acest scepticism este acompaniat de dorința de a păstra suveranitatea și identitea națiunilor europene în loc de a se crea un stat federal european. Mișcări eurosceptice există în toate statele membre ale Uniunii Europene, deși în unele state, mai ales în Europa de Nord, aceste ideologii sunt mai dezvoltate. De exemplu, Norvegia nu a devenit membru al Uniunii Europene din cauza euroscepticismului răspândit, pe când Suedia, Danemarca și Regatul Unit nu fac parte din zona euro. În Suedia și Regatul Unit, mai puțin de 30% din cetățeni cred că țările lor au beneficiat din aderarea la UE. Dintre țările care au aderat la Uniune în 2004, Republica Cehă este cea mai eurosceptică, deși aceste țări sunt, în general, mai puțin eurosceptice. În țările sudice, mai ales Spania, Portugalia și Grecia, și în Republica Irlanda, euroscepticismul nu este atât de răspândit, considerând că aceste țări au beneficiat cel mai mult de la aderarea lor la UE.”
Acest trend, chiar dacă a existat mereu, a explodat doar în ultimii ani, în urma scandalului din Uniunea Europeană referitor la migrația refugiaților sirieni în U.E. Putem încadra acest eveniment în sfera politicii cu scop de a implementa globalizarea excesivă datorită faptului că pe lângă argumentul economic (cum că natalitatea țărilor europene este prea mică și nu poate suține forța de muncă), un alt scop secundar este și eliminarea diferențelor etnice, culturale și naționale prin multiculturalism forțat. Acest lucru a dat naștere etnonaționalismului găsit și în politica din Statele Unite, doar că sub altă formă.
„Susținătorii dreptei radicale au de obicei concepții excluzioniste asupra națiunii, dar nu se identifică mereu în principal cu națiunea. […] Deseori, dau mai multă importanță regiunii sau comunității locale și nu exprimă mândrie națională. Probabil pentru că visează la o construcție nostalgică a națiunii. Exprimă mândrie pentru ce a fost în trecut națiunea, nu pentru statutul din prezent al acesteia. De la ideologiile nativismului și multi-pluralismului care spun că ideologia dreptei radicale se naște din conservarea caracteristicilor unice a națiunii și protejarea de diferite amenințări. […] Amenințări care se referă la migrație, Islam sau U.E. […] Pentru alegătorii dreptei radicale națiunea este puternic definită în termeni de neam și limbă.”
Așadar, acest val etnonaționalist nu este altceva decât răspunsul natural la nevoia umanității de conservare și protecție. Multiculturalismul fiind un agent extern, nenatural și artificial, societatea reacționează nascând anticorpi. Acest fenomen poate fi încadrat, de asemenea, drept un „fenomen Trump”, datorită faptului că ambele au acelasi inamic, forța externă care atacă cultura și națiunea. În Europa îl regăsim într-o formă oarecum mistică, istorică, unde Europa creștină s-a apărat din Evul Mediu de invazia Islamului în Occident, iar, în Statele Unite, există prin refuzul culturii americane de a adopta, în principal, valori politice noi (socialism și valori de stânga importate din Europa).
Liberalism clasic sau 1984 a lui George Orwell?
Foto: sursa Boston Literary District.
Suntem la o răscruce și în plină confruntare a exceselor. Soluția temporară acestei crize politice este regăsirea valorilor liberalismului clasic după care s-a construit civilizația vestică. Pe lângă faptul că acest model este cel mai eficient și a adus cea mai mare bunăstare din istorie, nu există un sistem mai performant după care să funcționeze o societate. Până când un alt sistem mai bun va apărea, nici socialismul, nici progresivismul și nici oricare altă ideologie nu va putea înlocui liberalismul clasic.
Dacă acest trend al progresivismului excesiv va continua, societatea viitorului va funcționa după exemplul pe care ni-l oferă George Orwell în 1984. Aspecte prezentate nuvelă sunt deja reale în prezent. Există deja termenul de „hate speech” prin care orice opinie diferită poate fi cenzurată sau putem observa cum corporațiile importante precum Amazon, Facebook sau Google se folosesc de datele personale ale utilizatorilor pentru a controla ce ne dorim, ce ne place și ce aspirații avem. Cenzura și încercarea de a controla liberul arbitru al ființei umane este contrar naturii umane, așadar, aceste încercări nu vor duce decât la conflict și instabilitate.
Scopul liberalilor clasici era „obţinerea libertăţii individuale în toate aspectele sale, care sunt legate unele de altele. În economie, taxele trebuiau reduse drastic, controalele şi reglementările eliminate, iar energia umană, spiritul întreprinzător şi pieţele eliberate pentru a crea şi produce prin schimburi care ar fi fost benefice pentru toţi şi pentru masele de consumatori. Antreprenorii ar fi devenit în sfârşit liberi să concureze, să dezvolte şi să creeze. Jugul controalelor urma să fie ridicat de pe umerii muncii, pământului şi capitalului. Libertatea personală şi cea civilă trebuiau garantate contra prelevărilor şi tiraniei regelui şi a acoliţilor săi. Religia, sursa de secole a războaielor sângeroase dintre secte pentru controlul statului, trebuia să fie eliberată de impunerile sau interferenţa statului, astfel încât toate religiile – sau non-religiile – să poată coexista în pace. Pacea era, de asemenea, crezul de politică externă a noilor liberali clasici; vechiul regim de mărire imperială a statului pentru putere şi avuţii trebuia înlocuit de o politică externă a păcii şi liberului schimb între toate naţiunile. Şi, pentru că războiul era perceput ca rezultat al armatelor şi forţelor navale permanente, al puterii militare în perpetuă căutare a expansiunii, aceste instituţii militare trebuiau să fie înlocuite de miliţii locale voluntare, de către cetăţeni-civili care şi-ar dori să lupte doar în apărarea propriilor gospodării şi vecinătăţi.”
Viitorul utopic dorit de mulți tineri ai generației mileniale nu este altceva decât produsul imaturității cu care aceștia ajung în viață. Probabil acest lucru se datorează și comodității cu care suntem obișnuiți. În trecut, generațiile tinere intrau în viață oarecum cu o experiență mult mai potrivită datorită faptului că necesitatea preluării responsabilității era mai timpurie. „Născută în perioada anilor ’80 şi ’90, generaţia milenialilor, cunoscută şi sub denumirea de generaţia Y, se distinge prin narcisism şi prin dezvoltarea unui puternic cult al propriei personalităţi, după cum arată o serie de studii.
Tinerii aflaţi la vârsta de 20 şi ceva de ani au dezvoltat o personalitate centrată pe narcisism de trei ori mai pronunţată decât cei de 65 de ani, a fost rezultatul obţinut în urma testelor realizate de Institutul Naţional american de Sănătate”, notează revista Time.
Mai mult, „generaţia Y pune mai mare accent pe bunuri materiale, imagine şi faimă, lăsând la coada intereselor concepte precum comunitatea sau mediul, arată un alt studiu american publicat în Journal of Personality and Social Psychology, notează publicaţia Macleans. Studiul a arătat că milenialii sunt extrem de preocupaţi de propia persoană şi mai puţin interesaţi să se implice în acţiuni caritabile, ori să îşi găsească un loc de muncă prin care să îi ajute pe ceilalţi. De asemenea, tinerii generaţiei Y au arătat un interes scăzut în ceea ce priveşte întreprinderea de acţiuni pentru protejarea naturii sau conservarea energiei, dar şi în ceea ce priveşte problemele sociale, guvernamentale sau chiar în legătură cu exercitarea dreptului la vot, susţinerea unei cauze politice ori participarea la demonstraţii şi boicoturi.”
Faptul că această generație este dezinteresată de politic și neobișnuită cu responsabilitatea explică și ușurința cu care aceștia sunt seduși de ideologii extremiste sau utopice. Valorile liberalismului clasic par învechite și plictisitoare, însă sunt ignorate rezultatele date de acest sistem, rezultate ce sunt considerate cele mai eficiente și prospere. 1984 este deja parțial real, iar singura soluție rămasă este recunoașterea realului și adevărului rațiunii și libertății ieșite din trend.
*Dan Moroianu este student la Masterul de Studii de Securitate și Analiza Informațiilor al Universității din București.