(partea a II-a se poate citi aici)
Inocentarea și asumarea memoriei Regentului Miklós Horthy înseamnă, la pachet, preluarea, la 100 de ani de la Trianon, a moștenirii naționaliste și revizioniste a fostului conducător al Ungariei interbelice. Cum face asta premierul Viktor Orban, în secolul XXI, este de-a dreptul fascinant. Discursul din 6 iunie rămâne, din această perspectivă, mostra cea mai pregnantă a (neo)revizionismului său.
„Tout commence en mystique et finit en politique” zicea undeva Charles Péguy. Nu există o mai bună ilustrare a acestei ziceri decât acest text, una dintre cele mai importante cărămizi ale viziunii sale (geo)politice, pe care îl vom analiza pe îndelete.
Iată principalele linii doctrinare.
Ungaria ca un Iisus pe cruce
Între 1934-1938, ca parte a proiectului revizionist al lui Horty Miklos, a fost construit un monument uluitor, renovat prompt în 1990, care simbolizează „Calvarul Ungariei”. E un traseu „inițiatic”, care reiterează drumul Crucii – de la casa lui Pilat din Pont pe Golgota – pe care l-ar fi parcurs Ungaria după Tratatului de la Trianon. Fiecare dintre cele 14 stații ale monumentului reprezintă un oraș important sau o regiune din „Ungaria Mare” de dinainte de Primul Război Mondial. Nu mai există niciunde în altă țară ceva asemănător. Ungaria devine, în această alegorie, un Iisus Hristos al popoarelor, răstignit prin „procesul” de la 4 iunie 1920 de o conspirație occidentală asasină și vinovată. „Baraba” (adică românii, slovacii, sârbii etc.) a câștigat prin decizia lui „Pilat din Pont”….
Înainte de a-și livra discursul de Trianon, Vikor Orban, însoțit de soție și un grup de oficiali, a parcurs, într-o procesiune sumbră, acest traseu inițiatic. Scenografia și gestul grandilocvent sunt parte esențială a retoricii Budapestei.
De aceea, discursul premierului începe exact cu această scenografie: „Cunoaştem staţiile. Cunoaştem şi dureroasele staţii ale Calvarului Maghiar din Sátoraljaújhely. Cu toate acestea parcurgem din nou drumul crucii. Vrem balsam, consolare, speranţă şi încurajare. Ştim că acestea le putem obţine doar la capătul drumului crucii. Numai aşa şi numai aici putem să ne ridicăm deasupra durerilor. Trebuie să ajungem acolo sus, unde se luminează totul şi totul îşi găseşte sensul. Trebuie să ajungem acolo, de unde putem vedea viitorul. Cu acest scop ne aflăm astăzi aici”.
Să fie limpede, o spune premierul Ungariei: „Nu există o altă naţiune în lume, care să fi răbdat un astfel de secol”.
Pace vouă, celor care vorbiți de prăbușirea URSS ca cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX sau celor care invocați Holocaustul…. Să fie clar: Ungaria este campioana absolută a suferinței!
Acesta este fundamentul „spiritual” al doctrinei Orban.
O nouă unitate de măsură istorică: „trianonii”
Obsesia merge mai departe. Istoria Ungariei, de o mie de ani, are o unitate de măsură consacrată: „trianonii”. Generațiile se măsoară după „a patra generație de după Trianon” sau „a cincea generație de după Trianon”, dar intervalul devine instrument de măsură și pentru perioada anterioară: „Atacurile imperiilor occidentale le-am respins pe rând. Ne-am recuperat după loviturile devastatoare ale păgânilor orientali. Nouă ne-a reuşit ce nu le-au reuşit celorlalte popoare din stepă. Ne-am luptat pentru locul nostru în Europa, pe care l-am organizat, l-am adaptat nevoilor noastre şi ni l-am păstrat. Timp de patru secole, de patru ori cât Trianonul, statul maghiar a fost puternic şi independent. Apoi, timp de trei secole, de trei ori cât Trianonul, am luptat împotriva Imperiului Otoman. Pătrunşi mult în Balcani, apoi la graniţele de sud şi în final retraşi în inima Bazinului Carpatic. Şi deşi Buda a fost în mâinile turcilor timp de o sută cincizeci de ani, de noi nu au putut trece. În final am păşit pe poarta secolului XX în calitate de co-naţiune a unui mare imperiu european, după două secole – de două ori cât Trianunul – care au fost măcinate de revolte şi lupte de eliberare înfrânte”.
Perfidul Occident: „acest lucru nu îl vom uita niciodată”
Dar cele mai grele lovituri le-au primit ungurii din partea Occidentului. Iar acest lucru, avertizează Viktor Orban, „nu îl vom uita niciodată”: „Occidentul a violat graniţele şi istoria milenară a Europei Centrale. Pe noi ne-a înghesuit între graniţe pe care nu le puteam apăra, ne-a deposedat de comorile noastre naturale, ne-a îngrădit accesul la resursele noastre, ne-a transformat ţara în Culoarul Morţii. Au redesenat Europa Centrală fără remuşcări morale, întocmai cum au redesenat şi graniţele din Africa şi Orientul Apropiat. Acest lucru nu îl vom uita niciodată. Şi când am crezut că nici orgolioasele imperii franceză şi engleză, şi nici ipocritul imperiu american nu pot să decadă mai mult, s-a dovedit că au putut. După cel de Al Doilea Război Mondial ne-au aruncat fără milă pradă comuniştilor. Polonezii, cehii şi slovacii au primit drept recompensă ce ni s-a sortit nouă drept pedeapsă. Să fie acest lucru învăţătură veşnică pentru popoarele Europei Centrale!”
Ungaria este indestructibilă: „noi vom fi aici la înmormântarea celor care ne-au dorit îngropaţi”
„Mulţi s-au arătat dispuşi să înhumeze Ungaria” – continuă, mustrător și disprețuitor premierul. „Aceştia s-au aliat pentru ca noi să dispărem de pe suprafaţa pământului. Dar noi suntem a naţie încăpăţânată, niciodată n-am vrut să participăm la propria noastră înmormântare. Nici străbunii noştri n-au cedat. Nu au îngenuncheat şi nu au cerut clemenţă. Am rămas în picioare şi am rezistat. Am rezistat oraşelor vagon, lagărelor naziste, gulagului sovietic, deportărilor, Cehoslovaciei, Iugoslaviei şi lui Ceauşescu. Astăzi nu mai există nici Cehoslovacia, nici Iugoslavia şi nici Uniunea Sovietică. Nu mai există nici imperiu britanic şi nici imperiu francez. Şi ce-a rămas din ele, tocmai se zbate în strânsoarea multiculturală a coloniilor care se răzbună. Nici cei mari nu pot evita dreptatea pe care o face istoria. Şi întocmai cum este adevărat, că cine se aseamănă, se adună, este adevărat şi faptul că ce nu se aseamănă, se destramă. Adevăr s-a grăit acum o sută de ani: noi vom fi aici la înmormântarea celor care ne-au dorit îngropaţi”.
„Bazinul Carpatic” devine sinonimul pentru „Ungaria Mare”
O chestiune trebuie să fie sesizată obligatoriu, inclusiv de cei care folosesc fără discernământ ideea de „Bazin Carpatic”: sintagma este, de fapt, în toate discursurile sau chiar documentele oficiale – vezi celebrul document Kos Karoly – sinonim pentru „Ungaria Mare”. Aceasta este funcția (geo)politică a sintagmei. Ceea ce nu poate fi pronunțat explicit, se spune implicit, prin substitute, de altminteri, străvezii: „Noi maghiarii rămânem pe loc, din orice direcţie ar bate vântul. Rămânem pentru că suntem acasă. Suntem acasă şi de aceea supravieţuim. Maghiarimea, precum inima omului, ba se contractă, ba se dilată, dar în esenţă, de o mie de ani trăieşte în locul marcat de marii noştri întemeietori de stat. Apărăm cu demnitate Bazinul Carpatic, acest lucru fiindu-ne menirea. Fiecare nou-născut maghiar este în acelaşi timp un nou post de pază. Noi nu fărâmiţăm, nu chinuim, nu vindem Bazinul Carpatic, ci îl păstrăm”. Trebuie să trăim cu încrederea şi atitudinea unui popor care ştie că a dat mai mult lumii, decât a primit de la ea”.
Dar discursul lui Viktor Orban nu este doar despre trecut. Este despre prezent și, mai ales, despre viitor.
(va urma)