Foto: Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut, luni, 12 septembrie, la Palatul Victoria, o întâlnire cu editori, bibliotecari şi personalităţi culturale.

Un anume Mihai Roman a decis că știe el cine și cu cine trebuie să se întâlnească în țara asta. Într-un material publicat luni, 12 septembrie, pe G4 Media, și intitulat „Premierul Ciucă, întâlnire la guvern cu persoane extrem de controversate…” vorbește despre o discuție solicitată de premierul României cu editori, bibliotecari și alți invitați despre carte și piața de carte din România.

Articolul reflectă pe deplin o tendință (deja) veche și gravă. O bună parte a presei a intrat în logica „agendei proprii” – evenimentul nu mai contează decât ca prilej de exhibare a propriei agende. Pur și simplu. Pe vremuri, Maiorescu ar fi catalogat acest tip de presă drept „presă cu tendință”, doar că acum e mult mai grav, mai neprofesionist, mai inestetic.

Printre „persoanele extrem de controversate” invocate de articol sunt nominalizat și eu.

Și iată de ce.

  1. Presa „cu tendință” nu are nevoie de documentare

În primul rând, „probitatea” jurnalistică se vede din plecare. Primul lucru care se afirmă în articol atunci când este invocat numele meu este că „Dan Dungaciu este un controversat istoric care s-a remarcat printr-o carieră universitară și una politică în Republica Moldova”.

Trec peste atributul „controversat”, care este o apreciere subiectivă: în rest, e totul fals. Nu sunt „istoric”, nu am avut nicio „carieră universitară” în Republica Moldova, cu atât mai puțin o „carieră politică”. Cariera mea universitară, care a început imediat ce am terminat, ca șef de promoție, în 1995, Facultatea de Sociologie, Psihologie și Pedagogie a Universității din București, s-a petrecut în România, în Europa sau în Statele Unite ale Americii. Iar politică nu am făcut niciodată, nici pe malul drept nici pe malul stâng al Prutului.

Nu că a fi „istoric,” a avea „carieră universitară și una politică în Republica Moldova” ar fi ceva incriminatoriu. Doar că lucrurile acestea nu au nicio legătură cu mine, și reflectă, în realitate, superficialitatea profundă, lipsa minimală de documentare a presei „cu tendință”.

  • Presa „cu tendință” știe lecția lui Goebbels

Pentru că nu are nevoie de documentare, are nevoie – pe lângă „tendință” – de repetare. Căci al doilea „argument” pentru care nu aș fi putut participa la o reuniune pe problematica cărții la guvern este de tip Goebbels. Adică pe ideea că o minciună îndelung repetată devine „adevăr”. În cazul nostru, asocierea cu AUR, invocându-se ca „argument” o așa zisă susținere din partea mea a acestei formațiuni la alegerile parlamentare din R. Moldova. Marota aceasta e veche acolo, a mai fost colportată anterior, tendențios, cum îi stă bine unei prese pentru care evenimentul este doar prilej de exhibare a propriei agende (articolul din G4 Media este aici). Am răspuns acelui material și am clarificat, punctual, toate chestiunile (vezi aici).

Evident, degeaba. În textul din 12 septembrie sunt reluate fără nicio tresărie aceleași chestiuni. Motiv pentru care reiau, pe scurt, pentru consemnare, ce s-a petrecut, de fapt, în cazul așa zisei suțineri a AUR din partea mea (în fața lui Goebbels nu ai ce face, se pare, decât să procedezi ca el!):

  • Alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova s-au desfăşurat pe 11 iulie 2021. Pe 20 mai 2021, cu aproape două luni înainte de alegerile propriu-zise, şi cu aproape o lună înainte de începerea campaniei electorale, postul de radio Guerilla a organizat o dezbatere despre chestiunea unionistă în Basarabia în perspectiva alegerilor parlamentare. Am fost unul dintre invitaţii în studio ai moderatorul Liviu Mihaiu (emisiunea din 20 mai aici). Discuţia a plecat inclusiv de la faptul că, în ultima perioadă, conform caselor de sondare de la Chişinău, acceptarea unirii cu România în rândul populaţiei ajunsese, undeva la 44-47%. În acel context al discuţiei, despre cine şi cum poate duce din acele voturi unioniste în Parlamentul de la Chişinău, spuneam că un partid unionist precum AUR, care tocmai îşi anunţase candidatura la alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova, „ar putea să fie lebăda neagră a alegerilor”, respectiv „ar putea să fie un partid care poate să ducă votul unioniştilor de 44-47% în parlament” şi, pe cale de consecinţă, s-ar putea să fie un partid care poate să treacă pragul de 5% şi „să joace politic acolo”. Aceste afirmaţii trebuie puse în contextul în care partidele unioniste din Republica Moldova de până atunci, în ochii publicului, sunt uzate, „nu mai au prospeţime”, iar, teoretic, „AUR, un partid din România, poate aduce o prospeţime politică pe care din păcate ceilalţi lideri politici din R. Moldova nu o au. Ceilalţi lideri sunt foarte capabili, însă nu au aerul acela de prospeţime”.
  • Pentru orice om de bună credinţă, este evident că ce am susţinut eu este că exista un bazin unionist de 44-47% (consemnat în sondaje), din care o parte ar fi putut da AUR-ului voturile necesare trecerii pragului electoral. Am susţinut că mai degrabă AUR decât alte partide unioniste ar putea obţine voturi din acest bazin, pentru că celelalte sunt considerate uzate. În plus, discuţia era nu una electorală, ci una analitică, mai ales că AUR s-a înregistrat drept concurent electoral abia la 4 iunie 2021, deci cu o lună după emisiunea de la Radio Guerilla.
  • Totul în afirmaţiile mele, făcute cu două luni aprope înainte de alegerile din Republica Moldova, erau marcate de „condiţional optativ”, altminteri spus, pe o serie de circumstanţe care urmau – sau nu – să fie îndeplinite în timpul campaniei electorale care urma să vină. A fost vorba, aşadar, despre „dacă”, „s-ar putea”, „ar putea”, „ar avea şansa” etc. În două luni după emisiunea de la Radio Guerilla s-au întâmplat multe, acele circumstanţe nu s-au îndeplinit, după cum am încercat să lămuresc ulterior, după alegeri, când am revenit asupra chestiunii – aici şi aici.
  • De la aceea emisiune din 6 mai 2021, în care am participat în calitate de invitat, nu am mai avut nicio afirmaţie/analiză publică consacrată campaniei electorale din R. Moldova. Cu atât mai puţin aş fi susţinut vreun partid politic în campania electorală din RM, inclusiv AUR, cum s-a insinuat ulterior.
  • Pe 19 iulie 2021, la mai bine de o săptămână după alegerile parlamentare din Republica Moldova, site-ul g4media.ro publică un articol „demascator”, cu un titlu mustind de resentimente: „Pariu pe un cal mort întruchipat de o „lebădă neagră”: cum a fost susţinut AUR de Dan Dungaciu, analistul cu post la Academie care a monopolizat discursul pe Republica Moldova”. Am răspuns acestui articol, cum spuneam, pe 21 iulie 2021 (vezi aici).
  • Presa „cu tendință” nu are nevoie de conținut, doar de… „tendință”

Al treilea argument incriminator este că: „Dan Dungaciu a preluat una dintre ideile favorite ale propagandei ruse – a presupusei hegemonii americane”. Drept probă, se citează – bolduit! – afirmația mea după care „Americanii nu sunt nici naivi, nici lipsiți de experiență. Dacă erau așa, nu ar fi condus lumea.

E greu să răspunzi unei asemenea enormități! Sunt profesor universitar și coordonez un Master de Studii de Securitate la Universitatea din București, conduc un Institut de Științe Politice și Relații Internațioanale al Academiei Române. Mi-e greu să răspund unor asemenea „acuzații”. Adică, atunci când vorbești despre „hegemonia americană” devii, brusc, propagandist rus…

Întrebarea care îți vine în minte, din plecare, este de ce presa „cu tendință” trebuie să fie atât de jalnică? Motivul e simplu: pentru că ea consideră că a avea tendință – agendă, cum am zice astăzi – o scutește de a avea conținut. Oricine poate spune orice! Nu contează cum spui, contează ce spui. Ești pe linie?.. Ești bun! Valabil! Aceptabil! Nu ești, ești… invers!

Sigur, nu e întotdeauna obligatoriu: există artă – sau presă – cu tendință, făcute cu talent, care să aibă și conținut, uneori inteligent și chiar seducător.

Dar aici nu este cazul. Aici suntem în exercițiu ideologic pur, în care „tendința” e slujită cu devotament orb, conținutul lipsește, bâta lovește în baltă cu frenezie. De aceea e atât de greu să reacționezi! Ce să spui? Că o simplă căutare pe Amazon (locul acela, domnule redactor, unde se pot cumpăra și cărți!), ți-ar da sute de intrări legate de „hegemonia americană”? Ca să nu mai vorbim de „google”! Și ce înseamnă asta? Că toată floarea relațiilor internaționale este aliniată „propagandei ruse” și „conspirațiilor rusești” pentru că invocă… „hegemonia americană”?

Evident că ar fi o enormitate, o prostie, o nerozie absolută!

Exact ca și afirmațiile articolului redactorului de la presa „cu tendință”.

  1. Despre texte și pretexte

Las la urmă acuzația „teribilă” că am spus că va fi o negociere, nu o invazie rusească în Ucraina. În realitate ea este doar pretextul, nu textul unei acuzații. Căci autorul nu a prezentat-o drept probă în sine, ci a pus-o, nu-i așa, ca orice propagandist care se respectă, în context. Este o circumstanță agravantă, cum ar spune juriștii. Iar contextul desenat „cu tendință” de redactorul cu pricina este: un personaj care susține AUR și își asumă tezele anti americane ale conspirației rusești!

Aceasta este, de fapt, miza acestui articol, cel puțin în ceea ce mă privește. Presa „cu tendință” are o temă, iar tema trebuie să fie exhibată public cu orice prilej. Întâmplător, prilejul a fost reuniunea de la guvern. Mâine, poate fi altul. E o minciună? Ce mai contează?

Precum Goebbels, presa „cu tendință” repetă o minciună până când devine „adevăr”. Nu ne rămâne altceva de făcut, cum spuneam, decât să repetăm și noi, de fiecare dată, adevărul.

Fără ghilimele, de data asta.

14.09.2022