Articol de Ioana Constantin Bercean*

IRNA News

Context

Pe măsură ce numărul deceselor cauzate de noul coronavirus (COVID – 19) crește în Iran, liderul suprem Ayatollah Ali Khamenei a respins ofertele americane de ajutor umanitar, citând o falsă teorie a conspirației conform căreia virusul a fost fabricat de Statele Unite. Într-un mesaj televizat care a marcat Anul Nou Persan (Norwuz), Khamenei a denunțat „campania de presiune maximă” a președintelui Trump de când SUA a denunțat unilateral acordul nuclear din 2018. Liderii Iranului spun că administrația Trump ar trebui în schimb să ridice sancțiunile paralizante care împiedică Teheranul să exporte petrol brut și îi blochează accesarea piețelor financiare globale. Iranul se luptă cu una dintre cele mai mari focare COVID-19 din lume, cu 35.408 de cazuri confirmate și peste 2.517 de decese (raportul din 29 martie). O persoană din Iran moare din cauza virusului la fiecare 10 minute, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Sănătății, Kianush Jahanpur. Mesajul de la Washington: vom oferi ajutor umanitar dacă doriți, dar sancțiunile rămân în vigoare.

 

Liderul Suprem Ayatollah Ali Khamenei. IRNA News.

 

Nu este pentru prima oară când Teheranul refuză ajutorul umanitar al Washingtonului, însă dată fiind tensiunea dintre cele două state, acest lucru nici nu mai este o surpriză. După ce în 1990, 2002 sau 2003, Iranul a acceptat ajutorul american, iar în 2005 l-a refuzat, Teheranul denunță din nou sancțiunile americane, la fel cum a făcut-o și după cutremurul de 7,3 grade din 12 noiembrie 2017, motivând că restricțiile generate de sancțiuni împiedică administrația iraniană să ia măsuri cu adevărat eficiente în lupta împotriva pandemiei de COVID – 19.

Fiind două dintre statele cele mai afectate de pandemie (SUA – 1, Iran – 7), s-ar fi putut crede că există o oportunitate de a se găsi un subiect comun care ar fi putut aduce liderii și diplomații americani și iranieni la aceeași masă, însă retorica agresivă dintre Washington și Teheran a fost mai degrabă agravată de pandemie. Virusul se răspândește rapid în ambele țări, dar în Iran, răspunsul guvernului a fost împiedicat de o economie dependentă de petrol, deja blocată de sancțiunile americane, precum și de războiul prețurilor petrolului dintre Arabia Saudită și Rusia.

 Sancțiuni, prizonieri, și mai multe sancțiuni

Deși deja s-a constatat, cu multă vreme în urmă, că politica sancțiunilor economice nu este eficientă, nici o strategie câștigătoare, după retragerea unilaterală a SUA din acordul nuclear cu Iranul (JCPOA), Washingtonul a reinstaurat progresiv sancțiunile care fuseseră ridicate din 2015 până în 2017, aplicând în plus și altele noi asupra bunurilor unor oficiali iranieni. Situația critică în care se află azi Iranul a generat mai multe apeluri la adresa SUA să renunțe, măcar temporar, la sancțiunile economice, însă Washingtonul respinge vehement – deocamdată – această opțiune, declarând prin oficiali guvernamentali că ajutoarele umanitare nu sunt afectate de regimul de sancțiuni. Pe fondul crizei, pe 17 martie, secretarul de stat Mike Pompeo a anunțat noi sancțiuni împotriva Iranului, spunând reporterilor: „Avem un canal umanitar deschis pentru a facilita tranzacțiile legitime, asigurând în același timp că campania noastră de presiune maximă neagă banii teroriștilor.” Însă ceea ce secretarul de stat Mike Pompeo omite în declarația sa, este faptul că Iranul nu va putea beneficia de ajutorul solicitat Fondului Monetar Internațional, în valoare de 5 miliarde de dolari, atâta vreme cât sancțiunile economice sunt în vigoare, sau despre reținerea anumitor bănci de a facilita anumite plăți făcute sub tutela ajutorului umanitar, tocmai pentru a nu intra în coliziune cu regimul de sancțiuni și pentru a evita eventualele litigii.

Twitter

Nu există nici o îndoială că Iranul a gestionat greșit răspunsul inițial – la fel ca majoritatea statelor grav afectate. Teheranul nu a suspendat, de exemplu, călătoriile aeriene spre și dinspre China până la începutul lunii februarie și nu a reușit să oprească adunările în masă, precum rugăciunile obișnuite de vineri, până la începutul lunii martie, cu mult după depistarea virusului în țară. Însă acum nu este momentul pentru incriminări sau pentru propaganda schimbării regimului, ci pentru găsirea unui răspuns colectiv și a unei cooperări eficiente care să poată combate eficient această criză globală presantă, o criză care pune amenințarea Iranului într-un context diferit. Aliații tradiționali ai Teheranului – China, Federația Rusă sau Pakistanul – au fost primii care au denunțat campania de presiune a Washingtonului, însă chiar și aliații SUA, inclusiv Germania, Franța sau Japonia, precum și organismele internaționale neutre, au cerut în mod public sau privat oficialilor administrației americane să ia în considerare reducerea unora dintre sancțiunile administrației Trump, cel puțin cele din sectorul petrolier și cel bancar. „O pandemie globală necesită un răspuns global, nu unul bazat pe politica locală”, a declarat un diplomat european, sub protecția anonimatului, iar Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet, a cerut marți, 24 martie, o reducere a sancțiunilor asupra Iranului și a altor țări puternic sancționate precum Venezuela, menționând că peste 50 de medici iranieni au murit de la primele cazuri de coronavirus COVID-19 depistate cu cinci săptămâni în urmă. Bachelet a insistat pentru ridicarea sancțiunilor „Pentru a evita prăbușirea sistemului medical al oricărei țări – având în vedere impactul exploziv care va avea asupra morții, suferinței și contagiunii mai largi”.

La 29 martie Teheranul a introdus un pachet de ajutor de 21,3 miliarde de euro pentru a ajuta familiile vulnerabile și sectorul privat, potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului, Ali Rabiei. Pachetul financiar a fost aprobat în cadrul unei întâlniri a Centrului Național Iranian de luptă împotriva pandemiei, prezidat de președintele Hassan Rouhani. O parte din această sumă va fi alocată mediului de afaceri, grav afectat de criză, iar o altă sumă se va îndrepta înspre clasele vulnerabile ale societății iraniene: șomeri, familii monoparentale, agricultori. 16 miliarde de euro se vor duce, sub formă de împrumut, înspre firmele care nu și-au concediat angajații în această perioadă. De asemenea, președintele Rouhani a anunțat că guvernul va susține integral costurile medicale pentru tratarea și asigurarea asistenței medicale pentru persoanele infectate cu noul tip de coronavirus.

Președintele Republicii Islamice Iran, Hassan Rouhani. IRNA News

 

La început, răspândirea COVID-19 părea că ar putea oferi o oportunitate pentru Washington și Teheran pentru a se îndepărta, măcar temporar, de dialogul și politica agresivă. SUA au oferit Iranului ajutor de aproape 274 milioane de dolari pe care administrația Trump i-a pus deoparte pentru finanțarea umanitară de urgență internațională. Iar Iranul l-a eliberat pe veteranul armatei americane și pacientul cu cancer, Michael White, din închisoare, acesta fiind predat diplomaților elvețieni, care de-a lungul timpului au asigurat canalul de comunicare dintre Washington și Teheran. În timp ce Iranul a eliberat încă aproximativ 85.000 de prizonieri pentru a încerca să împiedice închisorile să devină un incubator al virusului, diplomații americani au cerut eliberarea a cel puțin patru alți americani despre care se presupune că ar fi reținuți de Teheran. Însă decidenții iranieni au respins ajutorul medical al Washingtonului și nici nu au răspuns la cererea de eliberare a presupușilor deținuți americani. Administrația Trump, la rândul său, a răspuns prin impunerea unor noi sancțiuni, punând pe lista neagră a Departamentului Trezoreriei douăsprezece companii (cinci din Emiratele Unite Arabe, trei din China, trei din Hong Kong și una din Africa de Sud), sub acuzația că acestea relaționează și fac afaceri cu sectorul petrochimic iranian, iar Mike Pompeo a acuzat „conducerea iraniană [că] încercând să evite responsabilitatea pentru guvernarea lor incompetentă și mortală”, susținând că „virusul Wuhan este un criminal, iar regimul iranian este un complice“.

Un raport al Human Rights Watch din 2019 a concluzionat că sancțiunile americane împiedicau capacitatea Iranului de a obține medicamente și echipamente medicale înainte de declanșarea epidemiei. Deși nu există limitări la achizițiile de produse alimentare și medicamente, există sancțiuni împotriva transportului și asigurării iraniene pentru orice este livrat, inclusiv alimente și medicamente, spune fostul oficial al Departamentului de Stat, Mark Fitzpatrick. Actuali și foști oficiali ai administrației americane, au declarat că menținerea haosului economic în Iran este o strategie de a împinge poporul iranian la limita rezistenței, fapt ce i-ar putea determina pe oficialii din Teheran să renunțe la activitatea malignă din regiune și la dorința de a transforma Iranul într-un hegemon regional. „Această idee că vom convinge poporul iranian să se revolte [într-un asemenea fel în care să genereze schimbarea regimului] este puțin probabil”, a declarat Eric Brewer, fost ofițer senior de informații în ultimele două administrații americane.

Pe 26 martie, un grup de senatori democrați au cerut administrației Trump să limiteze temporar sancțiunile asupra Iranului și Venezuelei pentru a ajuta aceste state să gestioneze mai eficient focarele de COVID – 19. „Întrucât aceste țări se luptă pentru a răspunde crizelor lor de sănătate internă, sancțiunile americane împiedică libera circulație a aprovizionărilor medicale și umanitare necesare, din cauza efectului extins al sancțiunilor asupra acestor tranzacții, chiar și atunci când există derogări tehnice”, au spus cei 11 parlamentari democrați, conduși de Chris Murphy (D-CT), într-o scrisoare adresată secretarului de stat, Mike Pompeo și secretarul trezoreriei, Steven Mnuchin. „Înțelegem că administrația a afirmat că nevoile umanitare și medicale sunt scutite de sancțiunile americane, dar regimul nostru de sancțiuni este atât de larg încât furnizorii de servicii medicale și organizațiile de asistență pur și simplu evită să facă afaceri în Iran și Venezuela, de frica de a fi prinși în mod accidental în plasa sancțiunilor americane”.

Vânt la pupa pentru ultra-conservatori

Sancțiunile economice nu doar că nu au funcționat, ci, mai mult, au dus la întărirea segmentului politic ultra-conservator. Este greu de trasat o linie clară de demarcație între liderii politici iranieni, însă ceea ce este cert este faptul că actualul președinte, Hassan Rouhani, alături de politicienii din gruparea ministrului de externe, Javad Zarif, au fost cei care au trecut peste orgoliile naționalist-religioase și au dus Iranul la masa negocierilor cu occidentul. Într-o țară precum Iranul, cu un sistem politic autocrat și accesul la informații limitat și controlat de regim, emiterea unui enunț definitiv echidistant, sau măcar apropiat de realitate, privind responsabilitatea guvernamentală este aproape imposibilă. Chiar dacă demonstrațiile în masa, începute încă din iarna anului 2017 și care au atins apogeul în decembrie 2019, demonstrează că societatea este nemulțumită de guvernul său, opinia iranienilor despre administrația americană este una și mai acidă. În ianuarie, sute de mii de iranieni au jelit eliminarea generalului Qassem Soleimani într-una dintre cele mai mari manifestații în masă pe care țara le-a văzut vreodată. Nu toată lumea îl venera pe Soleimani, care a susținut o campanie de extindere a influenței iraniene prin războaie proxy în Liban, Siria și Yemen, dar asasinarea acestuia a fost o lovitură pentru mândria națională.

Ultra-conservatorii iranieni, care au beneficiat foarte mult de umilirea de către actuala administrație americană a grupului politic moderat (care au favorizat reconcilierea cu occidentul) pot vedea acest lucru ca o oportunitate fără precedent de a face ceea ce elita iraniană a respins în trecut – ieșirea din JCPOA, din Tratatul de Neproliferare Nucleară (NPT) și reluarea programului nuclear. De asemenea, Teheranul nu poate fi descurajat de răspunsul economic și politic al comunității internaționale, chiar dacă state precum Japonia, Franța, Germania sau Emiratele Arabe Unite au trimis convoaie umanitare necesare gestionării crizei pandemice. La urma urmei, Iranul este supus mai multor sancțiuni în prezent, decât era atunci când a fost acuzat că a încălcat NPT și că dezvolta în secret tehnologie de producere a capabilității nucleare. Teheranul a încetat să mai respecte unele limite impuse de JCPOA, ca răspuns la sancțiunile americane, dar acești pași sunt apărați legal în cadrul acordului și, după cum oficialii iranieni au clarificat în repetate rânduri, acestea sunt ușor reversibile dacă și când sancțiunile vor fi înlăturate sau ridicate.

Dacă înainte de criza pandemică ultra-conservatorii iranieni își formulau discursul într-un mod aproape exclusiv naționalist-populist și religios, acuzând occidentul fie de ingerințe în afacerile interne iraniene, fie de impunerea sancțiunilor sau de tratament discriminatoriu privind tehnologia nucleară, acum, în acest nou context, discursul lor va fi alimentat de refuzul ridicării sancțiunilor economice, gest care va fi interpretat ca o negare a asistenței umanitare atât de necesară azi în Iran. Iar societatea iraniană, așa cum a mai demonstrat-o nu doar în 1979, dar și în 2005, este extrem de reactivă atunci când mândria și simbolurile ei naționale sunt afectate. Deocamdată, învinovățirea Washingtonului este o încercare clară a Teheranului de a îndepărta atenția iranienilor de la propria gestionare greșită a pandemiei. Cu toate acestea, această abordare ar putea funcționa, zădărnicind astfel orice posibilă reluare a negocierilor într-un viitor apropiat.

Guvernul iranian se află într-o poziție dificilă: resurse insuficiente pentru a combate răspândirea virusului, o populație frustrată și înspăimântată și un sprijin minim din partea comunității internaționale. Astfel, deoarece amploarea crizei din Iran și implicațiile pe care aceasta le-ar putea avea, într-un viitor apropiat, la nivel global, comunitatea internațională, chiar cu riscul de a veni în coliziune cu declarațiile și acțiunile Washingtonului, a început un demers pentru a oferi sprijin umanitar iranienilor, deoarece riscul de a acționa contrar politicilor americane poate fi depășit de temerile că situația din Iran va deveni incontrolabilă. Guvernul Regatului Unit, în parteneriat cu Franța și Germania, a anunțat pe 2 martie că va trimite sprijin material și financiar Iranului. China a trimis în Iran o echipă medicală și provizii, inclusiv 5.000 de truse de testare pentru COVID-19. Organizația Mondială a Sănătății a trimis medici și consumabile din Dubai, cu o aeronavă militară din Emiratele Arabe Unite. EAU este unul dintre cei mai vocali rivali Iranului, astfel că asistența oferită de Abu Dhabi reprezintă un exemplu pozitiv de prioritizare a intereselor globale asupra clișeelor naționale.

 

*Ioana Constantin Bercean este doctorand la Universitatea din Bucureşti şi expert LARICS pe problematica Orientului Mijlociu.