Dan Dungaciu*
Episodul Rogozin derulat zilele trecute este o veritabilă ruptură de nivel. Ceva se poate schimba radical de aici înainte pe frontul estic. Și nu pentru că emisarul rus nu a ajuns la Chișinău, oprit de către România, nici măcar pentru că Rogozin a fost declarat ulterior persona non grata. Motivul este altul: pentru prima dată, Chișinăul a fost identificat și amenințat public pentru politica vițelului deștept care suge de la două vaci. Și nu de către București sau Bruxelles, ci, culmea, de către… Moscova!
Câte bile poți să ții în aer concomitent?
Esența binomului Plahotniuc – Dodon era iluzia capacității de a menține în același timp relații aparent bune pe toate fronturile strategice și pe toate direcțiile politice: Bruxelles, Washington, Moscova sau București. Am mai vorbit aici despre iluziile pe care și le-au făcut anumiți politicieni de la Chișinău că îi pot păcăli pe toți, de câte ori este nevoie, datorită unor presupuse abilități „de frontieră” pe care aceștia le-ar deține „nativ”. Evident, s-au înșelat cu toții cei care au jucat la două capete – politica de a nu alege este ea însăși o alegere! Acum a venit rândul binomului Plahotniuc – Dodon să greșească, mult mai devreme decât era însă preconizat.
În esență, cum spuneam, sarcina binomului, în principal a părții active a lui, adică Vladimir Plahotniuc, era să țină în aer, în același timp, mai multe bile: bila controlului instituțiilor interne (în special cele juridice și de forță), bila europeană, bila americană, bila rusească și bila românească. Cât timp reușea asta, binomul funcționa, aparențele erau salvate, iar liderii își vedeau de alegerile din 2018 și menținerea la putere.
Era, evident, o iluzie că poți juca jocul acesta la nesfârșit. Și inevitabilul s-a produs. Cu ocazia tentativei prim-vicepremierului Dmitri Rogozin de a intra în R. Moldova, una dintre bile, anume bila rusească, a căzut la pământ. Vladimir Plahotniuc a scăpat-o din mână și nu o mai poate pune la loc. Consecințele vor apărea, atât la nivelul funcționării binomului cât și la efectele poziționării (geo)politice a republicii.
Înainte de a vedea consecințele imediate, să vedem ce înseamnă aceste bile pe care cel numit la un moment dat „păpușarul” năzuia să le țină în aer concomitent.
Bila instituțiilor moldovenești
Prima bilă pe care trebuie să o țină în aer și să nu cadă este bila instituțiilor de forță și judiciare din R. Moldova. Sarcină extrem de importantă pe care binomul a executat-o cu succes. De remarcat că liderul PDM are un exercițiu îndelungat din acest punct de vedere, exersat cu succes pe fostul său partener de binom, Vladimir Filat, pe care l-a executat tocmai că ultimul, iresponsabil, a crezut că e suficient să deții pârghiile financiare ale republicii și să le ignori pe cele care îți asigură protecția. Greșeală fatală.
Binomul lucrează bine aici, judecătorii sunt desemnați prin consultări Plahotniuc-Dodon, iar instituțiile de forță extrem de eficiente. Patriotismul moldovenesc pe care binomul îl exhibă de fiecare dată e un bun stimulator pentru niște oameni care trebuie să fie, prin natura profesiei, patrioți ai R. Moldova. Din această perspectivă, expulzarea lui Rogozin este menită, prin recul, (și) să le confere acestor instituții de forță un steag în plus. Din acest punct de vedere a fost un gest câștigător.
În acest moment, această bilă este singura care se rotește sigur în aer fără riscul de a cădea la pământ.
Bila românească
Binomul rotește în aer, abil și (deseori) lipsit de scrupule, și bila românească. Și relația cu Bucureștiul trebuie controlată, bine dozată și, de ce nu, manipulată. În esență, mesajul pentru România era următorul: În Republica Moldova există o polarizare evidentă care capătă dimensiuni politice, geopolitice şi chiar morale: Binele şi Răul, Vestul şi Estul, pro-românii şi anti-românii. Expresia acestor tabere ar fi majoritatea guvernamentală girată de Partidul Democrat (Vladimir Plahotniuc) şi Preşedinţia (Igor Dodon).
Am arătat deja că vorbim de o cacialma, bazată inclusiv pe o naivitate duioasă a decidenților din România. Un ultim exemplu: pentru a contracara Centenarul, Igor Dodon ar fi declarat anul 2018 în R. Moldova Anului lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Afirmația e exactă, dar nu e adevărată. Nu e adevărată pentru că nu e vorba doar de Igor Dodon, ci de Președinte plus membrii guvernului PDM, în frunte cu premierul Filip. Iată cum arată, în realitate, Decretul lui Igor Dodon pe această temă:
E clar? Este vorba despre președinte și trei membrii ai guvernului PDM printre care și premierul! În aceste condiții, e ridicol să spui că doar Igor Dodon e singurul implicat. Anul 2018 dedicat lui Ștefan cel Mare, domnitor al Moldovei, este replica la Centenarul românesc a Președinției și a guvernului, adică a binomului Plahotniuc – Dodon.
Nu vom insista mai mult asupra chestiunii pentru că am făcut-o deja în acest blog. Mai ales că relația cu România NU a fost în realitate niciodată foarte importantă pentru politicienii de la Chișinău, mai ales pentru cei ajunși la putere (de obicei, cu rare excepții, sunt cei care au pierdut puterea sau cei care nu au dobândit-o încă!).
De ce mai e în aer bila românească? Criza economică profundă, care a dus R. Moldova după furtul miliardului la limita prăpastiei, a făcut Bucureștiul să devină iarăși important. De unde să iei bani când ești falit? De la București, firește! Iar adevărul crud este că banii României au făcut R. Moldova finanțabilă și pentru UE și pentru FMI. Ulterior, bila România și-a mai estompat din semnificație, iar Bucureștiul a devenit ținta predilectă a lui Idor Dodon ca mesaj politic și geopolitic antagonist. Lucrurile păreau că au ieșit de sub control, Chișinăul prezidențial declanșând – pe axa Moscova-Chișinău-Budapesta – o campanie furibundă împotriva României, sub tăcerea vinovată a guvernului și a majorității parlamentare (adică Vladimir Plahotniuc). Probabil că unele nemulțumiri au fost auzite și la Chișinău, iar pentru a le estompa, liderul PDM dă un interviu în România pe 24 mai 2017 unde încearcă să calmeze spiritele. Ideea e că „nu trebuie atras atenţie la ele. Autorităţile române au un partener de dialog deschis şi constructiv în Guvernul şi Parlamentul de la Chişinău… noi suntem sortiţi unei strânse prietenii (n. n.), inclusiv politice, indiferent de voinţa ostilă a unora sau altora”.
Nu reușește să acopere temerile care apar deja la București, dacă nu la nivel oficial, măcar la nivelul conversației publice. Conștientizarea tot mai pregnantă a funcționării binomului Plahotniuc – Dodon și la București și la Chișinău, dar nu numai, pune sub semnul întrebării sinceritatea relației bilaterale și din ce în ce mai multă lume se întrebă ce fel de relație e aceea în care Bucureștiul face de fiecare dată ce trebuie (finanțează, girează politică, sprijină necondiționat), iar Chișinăul ce vrea. În plus, nu există deocamdată nicio investiție serioasă a României în R. Moldova, în niciun domeniu. România e finanțator, piață, sponsor politic. Nu investitor, ca să nu mai vorbim de unul strategic. Chișinăul promite în continuare vorbe, într-o retorică veche de… 20 de ani.
Și totuși, autoritățile de la Chișinău manevrează încă bila românească, în numele unei ecuații geopolitice la care Bucureștiul e sensibil: Vladimir Plahotniuc e singurul care îi poate opri pe ruși, mai ales după intempestivul episod Rogozin. Nu trebuie atins pentru că se sacrifică miza strategică!
De câte ori s-a călcat pe această greblă? De prea multe ori. Voronin, în 2005, o fi fost el un general de miliție sovietic, profund anti-român, dar a fost luat în brațe, la propriu și la figurat, miza strategică fiind, nu-i așa?, menținerea direcției euroatlantice. El „salvase” republica de Memorandumul Kozak. Cum s-a terminat angajamentul său euroatlantic? Același Voronin, în 2009, tortura și ucidea tineri în timpul evenimentelor din aprilie 2009…
Vlad Filat, la vremea lui, devenise tot un „salvator”, considerat stindardul integrării europene, deși se știa, peste tot, că problemele de corupție sunt mari și grave… Acum este în închisoare, miliardul a dispărut, iar guvernele conduse sau girate de el au compromis major perspectiva de apropiere europeană a R. Moldova.
A venit acum rândul lui Vladimir Plahotniuc să fie „salvator”…
Bila europeană
Binomul încearcă să țină bila europeană prin intermediul premierului și al guvernului, prin declarații pro-europene abundente și la Chișinău și la Bruxelles. După ce s-au fript în supa Filat, europenii suflă acum și în iaurtul Plahotniuc, mai ales că diplomații occidentali știu foarte bine cum s-au tranșat lucrurile în binomul Plahotniuc-Filat sau faptul că reforma în justiție nu s-a petrecut niciodată în R. Moldova. După ce l-au girat nepermis pe Filat, deși se cunoștea nivelul de corupție al guvernului, în numele integrări europene, Bruxellesul nu mai poate face asta încă odată. O mare parte din dezamăgirea populației față de proiectul european i se datorează, din păcate. Nici chiar în numele geopoliticii, de care Europei nu îi mai pasă foarte mult. Oricum, integrarea R. Moldova în UE nu se mai pune pentru o generație, iar reprezentanții europeni spun răspicat la Chișinău că acesta nu trebui să facă alegeri… geopolitice.
In plus, imaginea liderului PDM, de tipologie politică mai degrabă de frontieră sovietică, nu are darul să stârnească simpatie. Pur și simplu, Plahotniuc e din alt film, iar europenii simt asta. Nici până azi nu le-a câștigat încrederea.
Bila europeană mai este în aer, dar mai degrabă inerțial, necredibil, ritualic și, eventual, electoral. După obstinația binomului de a schimba sistemul de vot și unanimitatea europeană în a condamna gestul (cu excepția reprezentanților României din zona social-democrată), devine cvasi irelevantă.
Bila europeană este ținută în aer, deși a căzut demult pe pământ.
Bila americană
Pentru liderul PDM, America a fost locul unde puteai să mergi când Europa nu se grăbea să își deschidă ușile. Bila americană e ținută în aer ca un fel de instrumentalizare și, eventual, compensație pentru problemele/eșecurile în raport cu Bruxellesul. Washington-ul, vezi Doamne, ar fi mai geopolitic și mai anti-rus, de unde și speranța unei priviri mai îngăduitoare față de elementele ne-geopolitice ale guvernării… Atitudine evident naivă: americanii și europenii se sincronizează în această zonă, mai ales când vine vorba de R. Moldova. Nu e deloc întâmplător că, la unison, au condamnat binomul în ceea ce privește schimbarea sistemului de vot. Insistența pe relația cu Washingtonul este mai degrabă la nivel de firme de lobby decât nivel politic consistent.
Vlad Plahotniuc și Steve C. Nicandros (Directorul Frontera Resources), la un eveniment organizat de Atlantic Council, în mai 2016, în SUA
Iar dacă cineva crede că voluntarismul și surprizele pe relația cu Rusia venite din partea unui actor precum R. Moldova convin cuiva dintre marile puteri euroatlantice, este într-o eroare profundă. Celor mari nu le plac decât surprizele pe care le fac ei.
Lecția voluntarismului georgian nu a fost deloc înțeleasă la Chișinău.
Bila rusească
Aici e cheia problemei. Un element fundamental al binomului era menținerea unei relații gestionată cu Rusia. Actorul desemnat în acest rol era Igor Dodon, dar regia era a lui Vladimir Plahotniuc. În acest moment, după episodul Rogozin, bila rusescă a căzut la pământ.
Motivul real este următorul. Rogozin, prim-viceministrul Federației Ruse, reprezentantul lui Vladimir Putin pentru chestiunea transnistreană, anunță că vine în R. Moldova, la Bender (nu Tighina, căci denumirea Tighina NU mai există în actele oficiale ale R. Moldova, ca urmare a schimbării de legislație făcută și asumată până azi de Chișinău). Rogozin nu era la acel moment persona non grata, deci nu putea fi oprit la nivel local. Venirea lui la Chișinău ar fi însemnat însă o complicație enormă pentru binom: Igor Dodon ar fi primit prea mult vânt în pupă și dezechilibra binomul, dar, mai ales, Vladimiri Plahotniuc ar fi fost umilit profund de cei care l-ar fi întrebat pe el, atlantistul, de ce guvernul PDM nu l-a oprit pe Rogozin?
Castanele au fost scoase din foc cu mâinile altora, adică ale României, care, îndeplinindu-și obligațiile europene, îi blochează emisarului rus accesul în spațiul aerian românesc și îl oprește să ajungă în R. Moldova. Întors acasă, acesta vituperează la adresa Românei, dar, surprinzător, revine.
Pe 1 august, șterge postările de pe contul de Twitter despre conflictul cu autoritățile române. Mai mult, identifică precis vinovatul în persoana lui Vladimir Plahotniuc, care „este și cetățean al Federației Ruse… În esenţă, el este principalul păpuşar din ţară şi această istorie este mâna lui. Cel puţin aşa spun sursele noastre moldoveneşti cu autoritate”.
Pașaportul rusesc al lui Vladimir Plahotniuc
Și încă: „Deocamdată nu vrem, firește, să divulgăm anumite secrete, rezultatele anchetei noastre. Aceasta se desfășoară. Însă pot de pe acum spune că avem informații conform cărora în spatele acestei provocări a fost domnul Plahotniuc. El a organizat tot. Scopul lui a fost de a ne confrunta cu România și, din această cauză, a făcut-o așa cum o fac în mod obișnuit afaceriștii – cu mâinile altora”.
După aceste declarații, Chișinăul se precipită brusc și îl declară pe reprezentantul Federației Ruse persona non grata. Dinte pentru dinte.
Bila rusească s-a prăbușit la pământ. Dar zgomotul încă nu s-a auzit pe de-a-ntregul.
Ce va urma? Tensiunea care poate rupe binomul
Este limpede că binomul Plahotniuc-Dodon intră, prematur și nepremeditat, într-o criză din care va ieși cu greu. Spunem nepremeditat pentru că este evident că dacă Chișinăul ar fi dorit să îl facă persona non grata pe Rogozin, trebuia să fi făcut asta înainte de vizită, anulând orice posibilitate de sosire a acestuia la Chișinău, fie și măcar teoretică, pentru a sărbători ceva ce pentru Chișninău era ne nesărbătorit (25 de ani de la crearea operaţiunii de menţinere a păcii pe Nistru). Faptul că nu s-a petrecut atunci, ci doar după eveniment și după declarațiile lui Rogozin de la Rossia 24, arată că e mai degrabă vorba despre o precipitare, o reacție personală care acum trebuie îmbrăcată în haine geopolitice.
Pe de-o parte, Igor Dodon are cele mai multe motive din lume să fie furios pe declararea lui Rogozin persona non-grata. Căci asta îl va obliga acum să își asume cauza Rusiei la Chișinău mult mai limpede și la nivel de politică internă. Până acum Dodon nu pronunța numele lui Plahotniuc, dar acum va trebui să treacă la un radicalism față de Vlad Plahotniuc și față de guvern pe care nu le-a avut, de fapt, niciodată. Și viceversa! Să nu uităm că Igor Dodon a pus deseori apă în vin pe relația geopolitică, inclusiv cu recenta declarație că R. Moldova nu se va integra în uniunea Eurasiatică în următorii ani.
Este semnificativ că ieșirea lui publică după episodul Rogozin, făcută pe Facebook, nu este radicală, nu insistă pe eveniment mai mult decât o postare și nici nu pronunță numele lui Vladimir Plahotniuc. Dar asta nu poate ține la nesfârșit. Dodon va trebui să se radicalizeze, să joace pe muzica rusească acum, căci va fi urmărit nu doar de electoratul său dar, mai ales, de Moscova. Care nu va mai permite ca binomul să funcționeze pe vechile coordonate.
Cât de departe va merge Dodon? Câte înțelegeri se vor rupe? Cum va mai asigura el protecția nu doar a lui, ci a oamenilor săi din PSRM, care, până acum, au fost complet ignorați și total protejați de instituțiile din subordinea lui Vladimir Plahotniuc? Deputați, consilieri municipali, primari… Grea dilemă. Pe de-o parte, Dodon trebuie să joace dur cu Plahotniuc de frica Moscovei, pe de alta, trebuie să joace blând, de frica lui… Plahotniuc.
De urmărit cu interes.
Nici Plahotniuc nu va avea o viață ușoară. Faptul că finalul cu Rogozin nu a fost premeditat este clar. Ce urmează? Evident calcule. Orice discuție despre Transnistria este pierdere de vreme, dar asta nu e totul. Calcule economice – ponderea Rusiei în economia R. Moldova, bănci, piață de asigurări, moldovenii din Rusia etc. Cum pot reacționa rușii și cum pot contracara cei de la Chișinău? Cu ajutorul cui? Cine ar fi dispus să vină să investească rapid și necondiționat inclusiv pentru a înlocui sau compensa eventuale sancțiuni rusești?
Cum se va raporta Vladimir Plahotniuc la PSRM și Igor Dodon de aici înainte? Doar ei sunt Rusia, la Chișinău? Îi va tolera, îi va ataca prin televiziunile lui – care până acum îi protejau sistematic și ostentativ pe socialiști? Este clar că nivelul de atenție intern și extern pe aceste chestiuni va crește. Căci e ridicol să vituperezi împotriva Rusiei, dar să protejezi sau să girezi în continuare principalul om politic din R. Moldova care se revendică de la ea. Și același lucru e valabil și pentru Igor Dodon în relația cu Vladimir Plahotniuc.
Evoluțiile acestea ne vor spune, nu peste multă vreme, cum se va metamorfoza binomul și cât de sincere sunt gesturile Chișinăului politic și strategic.
Concluzii de etapă. Vladimir Plahotniuc nu este Vladimir Voronin
Declarațiile și bilanțurile entuziaste despre lupta unică împotriva Rusiei care ar fi început acum în R. Moldova sunt naive, diletante și trebuie dublate de luciditate. Nu. Nu a început acum și nici nu avem vreo garanție că se va merge până la capăt. Până la urmă, Chișinăul nu a făcut nimic major din punct de vedere strategic. Singurul gest de asemenea calibru din istoria scurtă a R. Moldova rămâne cel al președintelui de atunci, Vladimir Voronin, care, în 2003, respinge la sugestia americanilor și europenilor faimosul memorandum Kozak, (federalizarea Republicii Moldova). Atunci a fost un moment cu adevărat crucial. Iar Voronin, el însuși, după acest gest de frondă care a durat doi ani s-a reîntors, spășit, în brațele rușilor ajungând să semneze la Moscova, în 2009, alături de Igor Smirnov, liderul regiunii transnistrene, documente prin care consfințea prezența armatelor ruse pe teritoriul transnistrean.
Moldova nu se află astăzi într-o situație excepțională. A mai trecut prin așa ceva, prin iluzii și apoi prin deznădejde. Minunea confruntării fățișe cu Federația Rusă a ținut, de cele mai multe ori, doar trei zile în R. Moldova. Unii dintre promotorii acesteia și-au găsit între timp cel de-al doilea plămân rusesc, alții, precum Vladimir Voronin, s-au întors, supuși, tot sub poala Moscovei fără să ducă niciodată asumarea anti-rusească până la capăt. Scurta dar zbuciumata istorie a R. Moldova este un bun îndreptar. E bine să ne păstrăm calmul, dar să urmărim situația cu luciditate și dincolo de vălul mistificator care plutește de fiecare dată, aproape, deasupra Prutului.
Nu de alta, dar să nu ne trezim că, în lipsă de orice altă soluție, Vladimir Plahotniuc să ceară, tot intempestiv, în ajun de alegeri parlamentare din 2018,… reunirea Basarabiei cu România.