Dan Nicu*
Sfatul Țării în 1918. Sursa: Jurnalul.ro
Pe 19 aprilie, pe pagina de facebook a Ambasadei Federației Ruse în România a fost postată pentru scurt timp, o apreciere subiectivă asupra perioadei 1918-1940, în care frontiera româno-sovietică s-a aflat pe râul Nistru. Din păcate, analiza diplomaților ruși a fost ștearsă în scurt timp. Un răspuns oficial, pe cale diplomatică, este greu de conceput, întrucât identitatea diplomatului care a scris nota nu este cunoscută, textul nefiind semnat.
Cu toate acestea, ne propunem să oferim o reacție aprecierilor pe care statul rus, prin misiunea sa diplomatică, le dă realităților politice, sociale și economice din județele de nord-est ale României anilor 1918-1940. Înainte de a purcede la elucidarea punctelor esențiale puse în chestiune de partea rusă, ne exprimăm speranța că misiunea diplomatică a Federației Ruse la București nu a fost victima unui atac cibernetic, care, dacă a avut loc, cititorii următoarelor rânduri sunt rugați să le considere o simplă analiză socio-istorică a interbelicului est-european.
Captură Facebook. Sursa: evzmd.md
Basarabia în anul revoluționar 1917: trupele române și rezistența împotriva haosului
Având în vedere că Ion Inculeț, inițiatorul formării Sfatului Țării – ”Sovietului” Țării, era omul lui Vladimir Ilici Ulianov (Lenin) la Chișinău, și acționa reprezentând Sovietul de la Petrograd, a fost o chestiune crucială asigurarea siguranței cetățenilor și posesiunilor acestora, între Prut și Nistru. Guvernoratul (Gubernia) Basarabiei devenise, în urma stabilizării frontului în Carpații de Curbură și pe linia Focșani-Nămoloasa-Galați, o zonă de relativă acalmie până în momentul preluării politice la Petrograd, prin lovitură de stat, de către Vladimir Ilici Ulianov (Lenin) și gruparea sa din Partidul Social-Democrat Muncitoresc Rus, numită ”fracțiunea bolșevică”, redenumită ulterior Partidul Comunist Rus (al bolșevicilor). După 7 noiembrie 1917, când gruparea leninistă adoptă decretele nr. 1, 2, și 3, cu privire la pământ (împoprietărire), presă (cenzură, măsură criticată aspru de bolșevicii care susțineau libertatea presei) și drepturile popoarelor din Rusia, Ion Inculeț este trimis de Vladimir Ilici Ulianov (Lenin) la Chișinău pentru a forma un Soviet local. Ceea ce Inculeț face, traducând ”soviet” din rusă în română în mod convenabil pentru sine, întrucât denumirea Parlamentului Republicii Democratice Moldovenești (Basarabia) relua unul din numele alternative pentru consiliile medievale ale monarhilor români din Țara Românească și Moldova (”Sfatul Țării”, transformat în Divanul Țării, Divanul Domnului, Divanul Domnesc, după finalizarea constituirii relațiilor sociale de tip feudal și intrarea în orbita culturală și civilizațională a Imperiului Otoman). În urma tratativelor dintre Ion Inculeț, nobil rus de origine geografică basarabeană, având ca limbă maternă rusa și fiind de origine etnică rusă, și Vladimir Ilici Ulianov (Lenin), Consiliul Comisarilor Poporului, structura guvernamentală constituită de fracțiunea bolșevică a PSDMR, Consiliul Comisarilor Poporului, s-a dovedit a fi incapabilă de a asigura siguranța spatelui Frontului Românesc, având cartierul general la Odesa și fiind constituit din trupe aliate române și ruse. Însuflețiți de ideile leniniste cu privire la împroprietărire și doritori de a vedea încheierea unui război care dura de peste trei ani, mulți militari ruși, inclusiv ofițeri, și-au părăsit sectoarele de front în care erau dislocate unitățile lor și, pentru a se întoarce în locurile lor de origine, au trecut Prutul. În condițiile în care infracțiunile de dezertare a trupei și ofițerilor ruși luaseră un caracter generalizat, armata română a fost nevoită să ia măsuri suplimentare pentru securizarea teritoriului național rămas în afara zonei de ocupație germană, inclusiv pentru salvgardarea formei de stat tradiționale pentru poporul român și în care România și-a proclamat independența de stat în 1877 – monarhia. În luna decembrie a anului 1917, în urma negocierilor dintre Vladimir Ilici Lenin și Ion Inculeț, ultimului i se ordonă să cheme armata română în Basarabia pentru a păzi depozitele de armament de reprezentanții nebolșevizați ai armatei țariste. Ofițerii superiori ruși din Cartierul general al Frontului Românesc care împărtășeau ideile lui Lenin constituie un Comitet Extraordinar al frontului, numit RUMCEROD (Rum – România, Cer – ”cerezvîciainîi” – extraordinar, Od – ”Odesa”). În acord cu principala susținătoare lui Vladimir Ulianov (Lenin), conducerea politică a Imperiului German care era interesată să scoată Imperiul Rus din război pentru a-și putea concentra atenția pe Frontul de vest împotriva Franței, RUMCEROD a admis multiplele cereri venite din partea locuitorilor Basarabiei de a face ordine și, prin intermediul agentului bolșevic Ion Inculeț și a guvernului constituit de acesta, Directoratul Basarabiei, a chemat armata română. În lumina cunoscutelor declarații ale lui Vladimir Lenin cu privire la românitatea locuitorilor autohtoni dintre Prut și Nistru și la faptul că limba vorbită de aceștia este limba română, chemarea armatei române în Basarabia apare drept ceea ce a fost în realitate – tentativa de a extinde propagandistic puterea regimului radical-maximalist bolșevic către România, pentru lichidarea Monarhiei Române și transformarea României într-o anexă a statului comunist mondial pe care Vladimir Ilici Lenin (Ulianov) îl proiecta împreună cu Lev Davîdovici Bronstein (Troțki) și cu Grigorii Ivanovici Zinoviev (Hirsch Apfelbaum), ultimul fiind șeful Internaționalei a III-a Internaționale comuniste (Komintern), subordonată exclusiv planurilor de extindere a dominației Petrogradului bolșevic asupra întregii planete.
Având în vedere contracararea ofensivei politice și armate a trupelor ruse care împărtășeau ideologia bolșevică, la Iași și la Galați, comportamentul trupelor române care au venit în Basarabia la invitația părții ruse reprezentate de Vladimir Lenin prin intermediul lui Ion Inculeț a fost, conform logicii oricărui război, îndreptată spre victoria deplină asupra inamicului – haosul provocat de trupele dezorganizate în elemente individuale care treceau prin Basarabia înapoi spre Ucraina și Rusia, conform chemărilor repetate ale lui Vladimir Lenin pentru încetarea rezistenței împotriva Puterilor Centrale.
Harta etnografică a Republicii Democratice Moldovenești (Basarabia) după Alexis Nour. Sursa: Wikipedia.org
Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în 1918: militarii basarabeni fraternizează cu cei români
În urma unui acord între Imperiul German și liderul coloanei a cincea germane din Rusia, Vladimir Lenin, România este invitată în ianuarie 1918 să-și introducă trupele în Basarabia, iar la Iași, capitala temporară a României, este instaurat un guvern filogerman, compus din membri ai Partidului Conservator și condus de Alexandru Marghiloman. Ministrul acestuia de Externe, liderul conservator Take Ionescu, a fost nevoit, după ce Sfatul Țării a renunțat oficial, în noiembrie 1918, la statutul de autonomie pentru Basarabia în componența României, pe care îl negociase în prealabil, în martie 1918, cu autoritățile române de la Iași, să explice acțiunile guvernului român într-o logică a profețiilor autoîmplinite, pentru a fi consemnate în acest mod de istoriografia secolului XX.
Introducerea trupelor române în Basarabia a fost cerută cu insistență, începând din decembrie 1917, de reprezentanții nobilimii basarabene, care era constituită instituțional, din anii 1870, din stări județene (uezdnîe zemstvî), și era formată din elemente etnice românești, românești rusificate, germane rusificate, ucrainene rusificate, poloneze rusificate, turcești rusificate, armene rusificate, și rusești. Acest fapt este reflectat și prin aceea că unirea Basarabiei cu România a fost cerută pentru prima dată pe data de 17 martie (stil nou) sau 3 martie (stil vechi) 1918 de către Consiliul Stării nobiliare Județene (Sfatul Zemstvei) din orașul Bălți, cu jurisdicție în județul Bălți.
Anumite elemente politice din Basarabia se opuneau atât prezenței armatei române cât și dezideratului de aducere a Moldovei dintre Prut și Nistru (Basarabia) în componența Țării formate de Statul Moldovenesc, rămas neanexat de Imperiul Rus în 1812 atunci când i-a ocupat și anexat jumătatea orientală, cu Statul Valah (Muntenesc), România. Obiectivul de readucere a Moldovei pruto-nistrene în componența Patriei ei firești, România, era unul legitim în societatea basarabeană, el manifestându-se cu putere la fiecare reformă democratică din Imperiul Rus. În 1905-1907, pe fondul manifestațiilor împotriva tiraniei țariste și având în vedere liberalizarea regimului presei și a publicațiilor, panromânismul basarabean devine principala orientare politică în rândurile tineretului basarabean întors de la studii în marile universități ale Imperiului, precum cea de la Dorpat (Tartu), Sankt-Peterburg sau Moscova. În 1917-1918, această mișcare dura de peste un deceniu și ajunsese la apogeul său. Pe măsură ce efectele benefice ale prezenței trupelor române își făceau simțite prezența, grupuri tot mai mari de nobili, comercianți, meșteșugari, țărani și, mai ales, soldații etnici români din Armata Imperiului, constituiți de către ofițerul rus Anton Crihan în Cohortele Moldovenești, au început să simpatizeze cu trupele române, apoi au fraternizat cu ele și au constituit un singur regim politico-militar. În decurs de câteva săptămâni, elementele antiromânești au rămas atât de puține în urma retragerii lor masive dincolo de Nistru, de cele mai multe ori neobligați de nimeni, încât către luna martie 1918 principala amenințare militară la adresa trupelor române era constituită din unele unități bolșevizate care mai rezistau pe linia Nistrului, iar principala opoziție politică la adresa dezideratului politic de unire a Republicii Democratice Moldovenești (Basarabia) cu România era constituită din Blocul Țărănesc din Sfatul Țării, condus de Țîganko, care își rărea rândurile foarte rapid, în primul rând sub influența socialistului român Constantin Stere, originar din Basarabia și fluent în rusă, care venea de la Iași ca să-i convingă pe reprezentanții societății basarabene să accepte unirea cu România. Împotriva anumitor elemente ostile României și poporului român care s-au opus trupelor române cu arma în mână sau au planificat diversiuni menite să pună în pericol ordinea și să reîntoarcă haosul în care sute de mii de soldați ruși care se retrăgeau de pe front lăsând România singură împotriva ocupanților germani aruncaseră provincia în lunile noiembrie și decembrie 1917, au fost aplicate legile războiului, așa cum erau ele în anul 1918.
Martie 1918 pentru Basarabia: județele basarabene cer unirea cu România, Sfatul Țării acceptă
În urma zvonurilor pe care le răspândeau elementele bolșevizate, în Basarabia, cu privire la un iminent contra-atac al trupelor roșii (după izbucnirea oficială a războiului civil rus) și la o izgonire a trupelor române, Sfatul Țării condus de Ion Inculeț a fost nevoit să ia soarta provinciei în propriile sale mâini, asistat de brațul înarmat al Republicii Democratice Moldovenești, Cohortele Moldovenești conduse de Guvernul RDM prin Directoratul său de Război, cu susținerea trupelor române aliate și prietene.
Astfel, pe data de 27 Martie 1918, în urma pregătirilor care durau de aproape o lună, având în vedere însuflețirea populației spre unire cu România și hotărârile anterioare ale Consiliilor Stărilor nobiliare Județene Bălți, Soroca și Orhei, de a se uni cu România și de a recomanda Sfatului Țării unirea întregii Basarabii cu România, a avut loc ședința Parlamentului Republicii Democratice Moldovenești (Basarabia), care a proclamat unirea statului cu România. Solicitările anumitor deputați din Sfatul Țării de a se organiza referendum pentru deciderea unirii au fost respinse în urma dezbaterilor parlamentare argumentându-se că în 1812 Imperiul Rus nu a organizat referendum pentru a solicita opinia celor peste 300.000 de locuitori din ținuturile de est ale Moldovei cu privire la dorința lor de a face parte din Imperiul Rus, ci a anexat provincia cu de la sine voință și putere.
Statutul de autonomie pe care Republica Democratică Moldovenească l-a solicitat de la Regele și Guvernul României și l-a primit imediat, și-a realizat rapid obiectivele de perioadă de tranziție, având loc împroprietărirea țăranilor. Pe fondul ultimelor evoluții din primul război mondial, după încheierea oficială a acestuia la 11 noiembrie 1918, statele din Antanta, alianța din care făceau parte România și Imperiul Rus și din care Rusia se auto-exclusese prin semnarea tratatului de la Brest-Litovsk în ianuarie 1918, printre care și România, și-au definitivat juridic noua situație teritorială, fapt care, în cazul României, a însemnat aducerea tuturor provinciilor țării în același regim politico-juridic. După ce la 27 martie (9 aprilie, stil nou) 1918 a existat o decizie de unire, votată de Sfatul Țării, era imposibil ca pe 25-26 noiembrie (stil nou) sau 11-12 noiembrie 1918 (stil vechi) unirea să mai aibă loc încă o dată. Actul de unire recunoscut la nivel internațional este cel de pe 27 martie (9 aprilie), în noiembrie având loc o simplă formalitate de încheiere a activității Sfatului Țării după ce existența acestuia ca Parlament al Basarabiei devenise inutilă și fuseseră primite atât garanțiile Maiestății Sale Ferdinand I, Regele Românilor, cât și asigurările Guvernului său, că țăranii basarabeni vor fi împroprietăriți, fapt care s-a și întâmplat în 1921, fiecare familie primind câte 6 hectare de pământ conform legii.
Sursa: istorie-pe-scurt.ro
De la Hotin la Tatarbunar în 1919-1924: Rusia Sovietică-URSS și iredentismul îndreptat împotriva României
Consiliul Comisarilor Poporului de la Petrograd (Sovnarkom) a inițiat acțiuni militare de ocupare a provinciei românești Basarabia în 1919 și 1924, în timpul și imediat după Războiul Civil (1918-1922) organizând infiltrări ale unor grupuri de cercetare-diversiune în județele de graniță Hotin și Tighina (1919), tentative rapid contracarate de armata română. În 1924, ca zonă de infiltrare a fost ales sudul provinciei, în special județele maritime Cetatea Albă și Ismail, acolo unde a fost organizată diversiunea militară numită ”Răscoala de la Tatarbunar” și folosită ulterior, după suprimarea acesteia de trupele române, pentru acoperirea propagandistică a ofensivei antiromânești, în special prin intermediul scriitorului francez cu soție rusoaică și orientare ideologică bolșevică Henri Barbusse.
După eșuarea planului tactic de recuperare a Basarabiei prin intermediul unei agresiuni militare, guvernul de la Leningrad utilizează faptul constituirii Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste pe anumite părți ale fostului Imperiu Rus pentru a gândi o strategie politico-militară prin care o anumită parte, relativ compact populată cu etnici români, a RSS Ucrainene, să fie detașată din teritoriul de bază al Ucrainei Sovietice, constituită ca Republică Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească și folosită drept cap de pod de atac împotriva Regatului Român cu scopul de a ocupa Basarabia pentru URSS prin anexare la RSS Ucraineană și de a transforma România în Republica Sovietică Socialistă Română, fapt probat prin intonarea imnului ”Deșteaptă-te române” și a arborării tricolorului la ședința festivă de proclamare a RASS Moldovenești din octombrie 1924.
Frontiera româno-sovietică în 1935. Podul între Tighina și Tiraspol. Sursa: http://tsushima.su
România și URSS în 1934-1939: de la recunoașterea de facto a unirii Basarabiei cu România de către partea sovietică la pactul Ribbentrop-Molotov și consecințele acestuia
Apropierea diplomatică româno-sovietică din prima jumătate a anilor 1930 a rezultat în acceptarea de către partea sovietică a unirii Basarabiei cu România, având în vedere că ambele țări, România și URSS, semnaseră Pactul Briand-Kellogg din 1928, care interzicea utilizarea războiului ca mijloc de extindere teritorială. Stabilirea relațiilor diplomatice între Regatul Român și Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, în 1934, s-a făcut în urma acceptării Nistrului drept hotar între cele două țări, ceea ce s-a concretizat în edificarea punctelor de frontieră bilaterale pe Nistru și construirea unui pod care lega orașul românesc Tighina de orașul sovietic Tiraspol.
Protocolul adițional secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, chiar dacă a fost declarat nul și neavenit de Congresul Deputaților Poporului al URSS pe 24 decembrie 1989, își manifestă consecințele sale, concret în privința României, prin existența frontierei pe Prut între România și teritoriul ei național care acum se află sub jurisdicția statului Republica Moldova, care și-a proclamat independența pe 27 august 1991, începându-și existența juridică drept Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, în 1924, fiind redenumită Republica Sovietică Socialistă Moldovenească și ridicată la rang de republică unională prin decretul Sovietului Suprem al URSS din 2 august 1940 care încălca Constituția URSS din 1936 întrucât forma o nouă republică unională în situația în care textul constituțional autoriza instituția legislativă supremă a URSS de a primi în componența URSS state deja existente care-și manifestau dorința de a deveni parte a URSS.
*Dan Nicu a absolvit Facultatea de Științe Politice și masteratul în Teorie și Analiză Politică a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București, cu teze de licența și, respectiv, dizertație, care analizează problema tranziției postsovietice a Republicii Moldova. În prezent este doctorand în sociologie la aceeași universitate. Începând cu anul 2006 și până în prezent colaborează cu eseuri și comentarii pe teme sociale și politice la mai multe reviste și publicații online din Republica Moldova, precum: revista „Clipa“, revista „La Plic“, portalul Arena și VoxPublika. Autor a două volume: „Copiii vitregi ai Istoriei sau Se caută o revoluție pentru Basarabia“ (2008) și „Moldovenii în tranziție“ (2013).