Foto: Claudiu Lucaci (moderator, TVR), Alina Inayeh (GMF – România), Dan Dungaciu (ISPRI), Amb. Viorel Istricioaia.

German Marshall Fund-România, LARICS și Centrul de Studii Sino-Ruse au marcat împlinirea a 50 de ani de la vizita în China a celui de-al 37-lea președinte al Statelor Unite ale Americii, Richard Nixon, printr-o dezbatere online (disponibilă AICI) dedicată memorabilului eveniment istoric.

La dezbaterea online au participat: 𝐀𝐥𝐢𝐧𝐚 𝐀𝐜𝐡𝐢𝐦 – Inayeh, Președinte German Marshall Fund, Romania și 𝐕𝐢𝐨𝐫𝐞𝐥 𝐈𝐬𝐭𝐢𝐜𝐢𝐨𝐚𝐢𝐚-𝐁𝐮𝐝𝐮𝐫𝐚, fost director general al Departamentului Asia Pacific din cadrul SEAE al UE, alături de Profesor 𝐃𝐚𝐧 𝐃𝐮𝐧𝐠𝐚𝐜𝐢𝐮, Director ISPRI – Academia Română.

Moderatorul dezbaterii a fost 𝐂𝐥𝐚𝐮𝐝𝐢𝐮 𝐋𝐮𝐜𝐚𝐜𝐢, TVR.

Săptămâna care a schimbat lumea

Călătoria din anul 1972 a președintelui Nixon în China a fost titrată în ziarele din vremea aceea ca fiind călătoria care a schimbat lumea, deoarece acel moment din urmă cu 50 de ani a redesenat lumea. În contextul vizitei lui Nixon în China, SUA au făcut un gest înțelept asociindu-și într-o relație de parteneriat un protagonist în creștere, dar cu notorietate, într-un moment în care inspirația politică a SUA a condus la creșterea staturii internaționale a Chinei până la ceea ce reușim să înțelegem și să vedem în zilele contemporană nouă. Dincolo de agenda politică de la vremea respectivă și relația tensionată cu Uniunea Sovietică, SUA au construit un parteneriat cu un stat ce avea să devină un protagonist important în economia mondială.

Președintele SUA, Richard Nixon (stânga), luându-și la revedere de la Premierul Chinei (dreapta), Chou En-Iai la aeroportul din Shanghai, luni, 28 februarie 1972. Sursa: PennToday

Diplomații de mare clasă, printre care și Henry Kissinger, au dorit să integreze China ca fiind un obiectiv geopolitic și nu s-au raportat la aceasta doar în vederea creării unei relații bilaterale solide. Cu toate acestea, în cadrul vizitei neoficiale pe care Nixon a avut-o la București (1969), acesta a ridicat problema Chinei, fapt ce relevă faptul că chestiunea chineză era deja prezentă în mintea lui Nixon de dinainte de a deveni președinte al Statelor Unite și de a fi consiliat de Kissinger.

Astăzi, evoluțiile din Ucraina ne obligă să înțelegem paradigma relațiilor SUA-China și în ce măsură acestea au confirmat clarviziunea și inspirația politică a SUA din urmă cu 50 de ani sau au creat o agendă mult mai complexă. Ceea ce se întâmplă în Ucraina si dinamica relației ruso-americane reprezintă un semnal de alarmă cu privire la o nouă agendă politică internațională care se conturează în cadrul căreia este de așteptat un moment prielnic de acțiune al SUA și al aliaților săi pentru a putea defini ceea ce trebuie să însemne acum relația cu China.

Conflictul ruso-ucrainean, China și conturarea noii ordini mondiale

Din punct de vedere al relațiilor diplomatice, după 26 de zile de conflict în Ucraina, China pretinde că „joacă un rol echilibrat”, privind arena internațională ca o mare tablă de șah pe care plasează pioni în mai multe puncte cheie.

Pe de-o parte, China păstrează relația cu Federația Rusă, plasând-o pe aceasta pe un pilon secundar și adoptă o poziție echilibrată față de conflictul ruso-ucrainean, păstrând, totodată, o relație bună cu Ucraina. Pe de altă parte, China joacă foarte bine relația cu SUA și cu Occidentul, în general, mai ales din punct de vedere economic, promovându-și negreșit interesele.

Sursa: Digi24

O mutare interesantă a Chinei este aceea că folosește SUA pe fondul desprinderii acesteia de vechile alianțe (de exemplu Arabia Saudită) în avantajul ei. Statele Unite se află într-un moment în care pierd diverse alianțe strategice sub actuala administrație de la Washington, mai puțin cea cu Uniunea Europeană, iar China speculează aceste momente printr-o lupă a avantajului propriu. China își proiectează forța diplomatică prin faptul că ceilalți se află într-o interdependență față de aceasta, în special pe segmentul economic.

Din punct de vedere militar, SUA au anunțat faptul că China și-a mărit capacitatea militară în Marea Chinei de Sud prin ocuparea mai multor insule artificiale cu tehnică militară avansată și prin crearea unor zone speciale de interdicție a accesului navelor comerciale în zonă.

Profesorul Dungaciu apreciază în cadrul dezbaterii faptul că lumea depinde și va depinde de ceea ce va face China în Ucraina, de relația SUA-China și a noii ordini mondiale care se reconfigurează. Modul în care va juca China este dificil de anticipat, la nivel de detalii, însă există premise conform cărora se află în joc, iar relația cu Rusia nu poate fi abandonată subit.

Statele Unite ale Americii și China. Războiul Rece 2.0?

Alina Inayeh vorbește despre modul cum va fi reconfigurată lumea după ce războiul din Ucraina se va fi încheiat și riscul ca SUA să își piardă a bună parte din aliați, cu excepția celor euroatlantici. Aceasta va fi o miză mare a administrației de la Washington, viitoarea strategie post-război. China joacă abil și este una dintre câștigătoarele a ceea ce se întâmplă în Ucraina.

Marea problemă existentă în cadrul relației dintre SUA și China este problema încrederii, punctează profesorul Dungaciu. Această chestiune a fost evidențiată mai ales cu prilejul întâlnirii bilaterale SUA-China din Alaska (martie 2021). În cadrul întâlnirilor organizate în Alaska, SUA au fost reprezentate de Antony Blinken (Secretar de Stat în administrația Biden) și Jake Sullivan (consilierul pentru securitate națională). Reprezentanța Chinei a fost formată din diplomatul de top, Yang Jiechi și consilierul de stat, Wang Yi.

Pe parcursul întâlnirilor dintre reprezentanții celor două state, SUA și China, s-a reliefat în mod suprarealist poziția și opinia Chinei cu privire la Statele Unite (discursul ofensiv al lui Yang Jiechi față de reprezentanții SUA; analiza aici).

Astfel, întrebarea fundamentală a Beijingului se conturează în termenii următori: dacă China s-ar îndrepta către tabăra democrațiilor, ea nefiind o democrație, ce se va întâmpla cu ea după ce partenerul ei în autocrație va fi scos din joc (Rusia)? Aceasta e o întrebare fundamentală de real politik dusă până la capăt. Prin urmare, problema nu constă în a merge alături de SUA sau nu, ci dacă ai încredere că tabăra democrațiilor te va susține chiar și după ce scapi de partenerul tău, Federația Rusă, chiar dacă este un personaj de un calibru diferit decât China.

Existența a două tabere antagonice, cea a democrațiilor și cea a autoritarismelor, reprezintă un element recurent în istorie. Războiul Rece s-a conturat în jurul a două tabere de acest tip (Statele Unite ale Americii versus Uniunea Sovietică în lupta ideologică). Cu toate acestea, principala diferență care ne marchează în zilele noastre este faptul că autocrațiile sunt performate economic, nu ca înaintea anului 1989. Performanța economică a Chinei te obligă în momentul în care faci distincția dintre democrație și autoritarism să tai legăturile pe care le ai cu autoritarismele – din acest fapt reiese o nouă provocare care ne așteaptă.

În acest moment ne aflăm în fața unei relații Washington-Beijing care nu este construită după un fundament al încrederii reciproce suficient de solide ca să putem aprecia modul concret în care dinamica se va contura, acest fapt reprezintă, probabil, cea mai importantă problemă de securitate a relațiilor dintre cele două state. Securitatea obiectivă este ușor de obținut. Securitatea subiectivă, adică securizarea unui stat în raport cu alt stat este dificil de obținut. Conflictul din Ucraina nu s-a încheiat, iar consecințele acestuia vor fi de anvergură. Finalul conflictului ne va oferi indicii în plus cu privire la poziționarea concretă a Chinei în conflict, pe de-o parte, precum și la poziționarea concretă a Chinei în noua ordine mondială, pe de altă parte.

Pe marginea discuțiilor referitoare la asocierea evenimentelor internaționale contemporane cu ideea formării unui nou Război Rece, ambasadorul Isticioaia-Budura evidențiază faptul că China a fost foarte atentă încă din 1989 la evoluțiile Războiului Rece și la destrămarea URSS-ului, precum și la modul în care partenerii occidentali, în special la SUA au tratat URSS-ul și ulterior Rusia prin politicile pe care Vestul le-a avut față de Moscova.

China a făcut o deschidere către Vest mai devreme decât unele țări est-europene, mai devreme chiar și decât România, care începând cu 1990 au traversat numeroase schimbări pe care le cunoaștem deja. Deschiderea mai rapidă a Chinei a fost inspirată de către SUA, având experiența Pieței Tiananmen (proteste urmate de masacru, Beijing – 1989). Astfel, China a fost atentă la experiența URSS-ului, ulterior a Rusiei și la modul în care a fost tratată de către Occident. Pe fondul unor astfel de evenimente, concluziile Chinei din perioada 1990-2008 au fost unele favorabile și au îndrăznit să încurajeze aripi reformiste în interiorul Partidului Comunist și al conducerii acestuia până la anumite puncte de inflexiune negative (de exemplu, momentul 2008 atunci când ștafeta olimpică destinată Beijingului era smulsă din mâinile sportivilor chinezi care erau trântiți la pământ de către cei care susțineau cauzele Tibetului; studenții chinezi care studiau în Occident au trăit un șoc – momentul incipient al apariției neîncrederii).

Mai mult, ideea de creare a unui pivot către Asia în timpul administrației Obama anunța politici generoase de tipul “Build Back Better World” (B3W – inițiativă economică) sau “Indo-Pacific Strategy”.

Sursa: Wilson Center

Pentru a putea defini relația complexă dintre SUA și China ne putem uita către perioada Războiului Rece, fără însă a ne grăbi în a conchide faptul că ulterior conflictului ruso-ucrainean va exista un Război Rece 2.0; acest scenariu poate fi luat în calcul sau nu. Războiul Rece a produs CSCE/OSCE (Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa – 1973/ Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa – 1994) prin care au fost puse pe hârtie măsuri de încredere reciprocă și de limitare a riscurilor de conflict.

Nici Războiul Rece nu a debutat cu Helsinki 2 (acord cu privire la controlul armelor în Europa), ci abia după o serie de negocieri asidue au apărut diverse acorduri menite să sprijine un climat de securitate internațională și de cooperare economică între state. Daca va exista un Război Rece 2.0, atunci examinam posibilitatea de a merge în aceeași direcție cu un acord de tip Helsinki 3 în perspectivă.

În acest moment, prin prisma conflictului ruso-ucrainean, China este adusă în centrul hărții strategico-militare, iar prin Organizația Mondială a Comerțului (World Trade Organisation – WTO) este adusă în centrul lumii economice. Definirea neutralității reprezintă unul dintre cele mai importante obiective ale Chinei prin apărarea integrității teritoriale și prin nevoia de a găsi o garanție de securitate pentru Federația Rusă. China se va poziționa undeva la mijloc în această cursă pentru hegemonie, întrucât lipsa de încredere o va face să fie atentă înainte de a accepta orice invitație venită dinspre Occident și pentru că puterea ei economică din acest moment nu are un precedent. Există o bună parte a lumii care depinde de China și care nu vrea/nu poate să aleagă atât de ușor între China și SUA, cum ar fi statele ASEAN care își doresc ca America să fie mai prezentă, însă China este cea care predomină zona economică din acea regiune.

China se bazează pe această ambiguitate conferită de către poziția sa de mijloc pentru a putea acționa strategic și în contextul forței economice de care dispune pentru a putea juca scenariul unui nou Război Rece. China se va plasa atent și echilibrat între cele două tabere, dar va juca și nu va respinge sprijinul pentru Federația Rusă, chiar dacă acest sprijin nu va fi total și complet.

Considerații finale

Marile linii economice se vor redesena începând de la marea inițiativă a Chinei (noul Drum al Mătăsii), chiar dacă conflictul din Ucraina a perturbat anumite trasee economice. Uniunea Europeană s-a echipat complet în ceea ce privește acordurile atât cu China, cât și cu alte state asiatice cu mecanisme similare în ceea ce privește ideologia după care funcționează, cum ar fi Thailanda sau Vietnam, unde UE are o multitudine de strategii care i-ar permite să colaboreze mai eficient cu partenerii săi și cu China pe mai multe planuri. Influența economică a Chinei este într-o continuă ascensiune fără a stagna, iar pe fondul pandemiei de coronavirus, China și-a reconsiderat unele politici, mizând atât pe cele macroeconomice, cât și pe cele orientate sectorial.

Alina Achim – Inayeh subliniază în cadrul dezbaterii faptul că existența conflictului ruso-ucrainean nu este doar despre Rusia și Ucraina, ci reprezintă un antagonism între două forțe mult mai mari și între doi actori geopolitici de talie superioară. Statele care nu au încredere în politicile conduse de către SUA așteaptă să vadă încotro vor evolua lucrurile pentru a putea face o alegere. În plus, se ridică problema Insulei Șerpilor care se află aproape de România și acum este cucerită de Rusia. România trebuie să țină cont de câteva aspecte, precum: existența unei granițe lungi România-Ucraina, situația complicată la Marea Neagră, Crimeea și mai nou, Insula Șerpilor în a cărei proximitate există un perimetru gazeifer pe care nu l-am exploatat și pe care nu vom știi când îl vom exploata. Faptul că România face parte din NATO este un avantaj incontestabil; România trebuie să aibă în Marea Neagră o securitate pe care să o gândească împreună cu NATO, dar și cu țările litorale care pot lua parte la acest dialog.

Situația Republicii Moldova este adusă în discuție pe fondul conflictului din Ucraina în cadrul dezbaterii, profesorul Dungaciu susținând faptul că Rusia nu se va ocupa în mod direct de Transnistria, întrucât odată recunoscută Transnistria se dă invitația teoretică României de a se ocupa de Republica Moldova, care fără Transnistria devine o fostă bucată de Basarabia. Prin posibila reunificare, pentru că dacă Transnistria este luată de facto și de iure, în acel moment se poate livra mesajul politic în parlamentul Republicii Moldova de reunificare pe modelul german. Teoretic, este posibil, iar atunci, practic, NATO este adus de pe Prut pe Nistru. Reunificarea cu România ar aduce NATO mai aproape de spațiul estic. Deci dacă Federația Rusă nu recunoaște Transnistria nu face acest lucru din motivele mai sus menționate, dar asta nu înseamnă că Republica Moldova are vreo soluție de securitate în acest moment, pentru că nu are. Asupra Republicii Moldova se manifestă o presiune social-economică, dar și identitară.

În final, ceea ce se va întâmpla în continuarea conflictului ruso-ucrainean, dar și după finalul acestuia ne va dezvălui o parte a reconfigurării ordinii mondiale, iar ceea ce se va întâmpla în relațiile SUA-China și Uniunea Europeană-China ne privește și pe noi.

A consemnat Matei Blănaru, cercetător asociat la Centrul de studii sino-ruse (CSSR) din cadrul ISPRI.

Proiect realizat cu sprijinul German Marshall Fund, România.