Sursa: LARICS Facebook
La dezbaterea online de luni, 11 aprilie, au participat dna Alina Achim-Inayeh, Președinte German Marshall Fund România, dna Ioana Constantin-Bercean, cercetător ISPRI – Academia Română, Director executiv Anna Lindth Romania, și dl Profesor Dan Dungaciu, Director ISPRI – Academia Română. Moderatorul dezbaterii a fost jurnalistul Claudiu Lucaci. Emisiunea se poate urmări AICI.
Tema discuțiilor, așa cum a fost formulată de moderator, domnul Claudiu Lucaci, a fost cea care reprezintă marea provocare pentru toate statele din jurul Mării Negre, adică războiul din Ucraina, care ne afectează și pe noi și pe restul lumii. Discuțiile s-au purtat pe trei axe principale: cum arată acum lucrurile la nivel internațional în contextul acestui război din Ucraina, cum joacă Turcia în acest context și care este viziunea României în aceste momente, dacă există, cum se formulează sau se urmăresc strategii naționale?
1. Începutul discuțiilor a fost despre cum arată lucrurile în contextul acestui război în cea de a 47-a zi de la începerea lui. Dna Alina Achim-Inayeh a început prin a puncta că nu vorbim doar despre un război Rusia-Ucraina, chiar dacă partea militară a lui se desfășoară în Ucraina. Vorbim despre un război mult mai larg, și un război economic și unul informațional și despre un război de valori care ne cuprinde și ne afectează pe toți. Ceea ce se întâmplă acum în Ucraina este oarecum și o continuare a acestui război al valorilor. Depinde foarte mult cine pe cine ascultă, depinde cine unde se uită, depinde ce informații se primesc și din ce sursă, ceea ce face ca evaluarea situației militare și umanitare să fie foarte dificil de făcut în mod obiectiv.
Este limpede că nu cedează nici Rusia, nici Ucraina. Rusia se concentrează pe zonele care o interesează, estul Ucrainei, Mariupol și sud, încearcă să păstreze și câteva pârghii de negociere și încă este neclar ce va fi cu Odesa.
De partea ucraineană se observă un mesaj din partea președintelui Zelenski de renunțare a accederii în NATO, ceea ce oricum nu era cazul, și de dorință de continuare a negocierilor, dar în anumiți termeni și cu anumite linii roșii din partea Ucrainei.
Ioana Constantin-Bercean scoate în evidență faptul că s-a intrat într-o confruntare de uzură și probabil se încearcă din partea Rusiei obținerea unor victorii până pe data de 9 mai, astfel încât să poată fi livrat publicului intern un mesaj victorios.
Războiul din Ucraina trebuie privit sub 2 aspecte: un aspect emoțional, generat de genociduri, drame familiale, refugiați, iar al doilea aspect amintit se referă la o latură extrem de pragmatică, ce a fost menționată și de doamna Alina Inayeh, adică de fapt avem și o confruntare între Moscova și Occident, nu numai între Rusia și Ucraina.
Doamna Ioana Constantin-Bercean punctează în continuare că ceea ce face acum Zelenski, care se va adresa în curând și Parlamentului Coreei de Sud, toată această campanie mediatică, acest exercițiu de imagine nemaiîntâlnit, scrie o nouă pagină în istoria confruntărilor, nu s-a mai făcut așa ceva până acum. În aceeași ordine de idei intervine și domnul Lucaci, subliniind această forță imagologică pe care o proiectează Ucraina prin conducătorii ei, prin Zelenski, prin mesaje foarte bine țintite spre legislativele diferitelor țări, care creează o punte între Ucraina și alte țări, formând un spațiu pe care Zelenski îl domină imagologic la nivel mondial.
Continuând, dl Profesor Dan Dungaciu arată cum dincolo de planurile inițiale, acesta este un război care afectează totul, inclusiv subiectul discuțiilor de față, Marea Neagră, Turcia. Este un război care nu a schimbat doar realitatea emoțională și geografică, dar chiar și conceptele, modul nostru de a vedea lucrurile. Una este să trăiești într-o lume în care crezi că realitatea este formată din state, actori suverani care operează cu concepte precum suveranitate, drept internațional, ONU, că am fi cu toții egali pentru că aparținem unor organizații, instituții și respectăm legile și va fi pace, dar alta este ceea ce gândesc alții.
În acest sens, lucrurile se schimbă, pentru că unii actori, ca Rusia, chiar și Iranul, Turcia, China încep să gândească altfel, iar vecinii pentru aceste tipuri de state sunt ca un fel de provincii frontaliere, zone care trebuie militarizate sau demilitarizate în funcție de interese. Toate mitologiile imperiale reapar la suprafață, Turcia se duce în Siria ca să „îndrepte” pretinse nedreptăți istorice din vremea Trataului de la Sevres. Acesta nu este modul deexprimare al națiunilor, este modul de acțiune al imperiilor: imperiile vorbesc despre sfere de influență, imperiile vorbesc despre echilibrele de putere, iar războiul din Ucraina la asta va duce.
Trebuie să schimbăm geografia conceptuală cu care operăm, susține dl Dungaciu. Ca orice imperiu care își gestionează „limes-ul”, Turcia asta face în Caucas și Orientul Mijlociu sau Mediterana, China face asta în Asia, Iranul încearcă și el, Rusia asta face și acum – criminal și ilegal – în Ucraina. Ucraina nu poate fi din punctul de vedere al Rusiei autonomă, ci va trebui militarizată sau demilitarizată în funcție de ce interese are la un moment dat Moscova, cel puțin așa crede ea. Așa cum se întâmplă cu vecinătățile imperiale: contează statutul lor strict din interesul imperiului, nu în sine.
În ceea ce privește China, Drumul Mătăsii e de fapt un joc de putere, dincolo de latura economică, iar Turcia se duce în Siria, joacă și în Azerbaidjan și în Caucaz, se implică energic în vecinătățile ei. Comportament mai degrabă de imperiu decât de stat național, comportament altfel decât cu ce eram obișnuiți, iar aceasta ar putea fi lumea în care vom intra.

Marea Neagră ca punct de convergență al rivalităților dintre Marile Puteri. Sursa: eurocontinent
Domnul Profesor Dungaciu avertizează că războiul din Ucraina se va tranșa pe baza sferelor de influență, pe baza echilibrului de putere, lucruri care țin mai mult de portofoliile geopoliticii sfârșitului secolului XIX- începutul secolului XX, nu pe baza suveranității, autonomiei Ucrainei. Va trebui să privim altfel realitățile de lângă noi și asta va fi o provocare mare pentru toată lumea, în care accentele vor cădea pe sferele de influență.
Claudiu Lucaci susține ceea ce a spus și dl Prof. Dungaciu,. și anume că este clar că ceea ce se întâmplă în Ucraina nu se limitează doar la Ucraina, ci este un „joc” mai mare pe care trebuie să îl înțelegem. Ne uităm la echilibrul de putere, la redefinirea sferelor de influență, o nouă ordine mondială menționată și de președintele Biden și de Rusia sau Turcia și China.
2. Ce înseamnă implicarea unor țări din Orientul Mijlociu sau China în conflict, dar mai ales cum joacă Turcia?
Alina Achim-Inayeh punctează un lucru interesant, și anume că avem într-adevăr mari mișcări și la nivel internațional, ale marilor puteri, dar sunt mișcări mari chiar și în interiorul marilor actori – de exemplu alegerile care vor urma în SUA, care pot influența relațiile transatlantice, alegerile din Franța, iar mișcările mari politice din Franța, Germania pot influența și felul în care va merge UE.
În ceea ce privește Turcia, avem o revenire la politica lor externă „zero probleme cu vecinii” (enunțată mai demult de Ahmet Davutoglu, considerat de unii drept creierul din spatele doctrinei neo-otomaniste, de nostalgie imperială, de la liniile căreia totuși Recep Erdogan se îndepărtase pe alocuri, în special din cauza autoritarismului său). Turcia, care la un moment dat reușise să-și antagonizeze toți vecinii, acum a dus eforturi de refacere a relațiilor cu Israelul, Arabia Saudită. Îi dă dreptate domnului Dungaciu, arătând totuși că politica externă a Turciei nu este o simplă politică externă, ci este tot un mod de a vedea politica externă mai degrabă imperial.
Claudiu Lucaci: De ce Turcia? De ce ne interesează Turcia? Multe țări au nostalgii imperiale, dar problema este că Turcia se implică foarte activ. Se implică foarte energic și în problemele actuale, jucând rolul de pacificator, și pare că este agreată de ambele părți ca mediator.
Ioana Constantin-Bercean. Turcia este foarte importantă și prin simpla sa poziționare la intersecția Est-Vest, Nord-Sud, iar războiul din Ucraina a picat într-un moment bun pentru ea, pentru că intrase într-un con de umbră la nivel internațional, ceea ce nu îi convine. De asemenea, înaintea războiului, Turcia intrase în conflict și cu SUA și urma să fie sancționată pentru că achiziționase sistemele de rachete S-400 de la Rusia. Un alt aspect important este că anul viitor vor fi alegeri prezidențiale în Turcia – conflictul îi dă lui Erdogan o șansă bună. Turcia este și într-un ușor declin economic, popularitatea lui Erdogan este în descreștere. El este văzut drept un Atatürk anti-Atatürk. Viziunea lui despre Turcia este opusă felului în care o vedea Atatürk. Medierea între Ucraina și Rusia îl poate aduce din nou în prim-plan, Turcia a reluat chiar și tema intrării în UE.
Dl Claudiu Lucaci îl roagă pe dl Profesor Dungaciu să dezvolte și rolul pe care Turcia îl are de control al strâmtorilor dintre Marea Neagră și Marea Mediterană, importante pentru Europa și Rusia. Poate controla atât navele militare NATO, cât și cele rusești care vor să treacă prin Bosfor și Dardanele.
Dl Prof. Dungaciu punctează că tot ce face și va face Turcia nu va fi nici pentru NATO, Rusia, SUA sau alții, ci va fi doar pentru ea, Turcia nu și-a schimbat scopurile, ci doar strategiile.
După revoluțiile arabe, începând din 2011 Erdogan a crezut că poate deveni lider al lumii musulmane, fiind cea mai mare putere globală musulmană. Mai întâi a antagonizat toate statele din zonă, majoritatea statelor musulmane, dar acum a realizat că „jocul” este mai complicat și a început să încerce reapropierea de acestea. Gândurile lui nu s-au schimbat, dar a schimbat strategia, a făcut un pas înapoi. S-a împăcat cu Egiptul, cu Arabia Saudită, l-a invitat pe președintele Israelului la Ankara, s-a împăcat și cu Rusia și Ucraina și acum este la mijloc între toate acestea. Negocierile lui cu Uniunea Europeană, de un pragmatism aproape fioros, „migranți contra bani”, nu s-au schimbat prea mult, iar apropierea de SUA îi este facilitată de avantajele oferite Turciei de actualul război. Acum Erdogan joacă rolul „imperialistului bun”, a „aducătorului de pace”, în contrast cu Putin, „imperialistul rău”. În realitate, Erdogan face același lucru pe care îl făcea, dar îl face altfel, pentru că a învățat jocul.

Sursa: mei.edu
Are totuși și dificultăți interne importante, încearcă să stăpânească o inflație internă foarte mare și o opoziție care se coalizează împotriva lui. Opoziția coalizată chiar a promis că dacă vor ajunge la putere vor face ca Turcia să nu mai fie o republică prezidențială. El joacă același lucru, dar altfel.
În ceea ce privește populația Turciei, aceasta crede în procent de 74% că ar trebui să fie neutri în acest război. 34% cred că Rusia este de vină, 48% cred că de vină sunt SUA și NATO. Antiamericanismul turcilor, care devine virulent, a început odată cu administrația lui Obama și ajutorul dat kurzilor. Astfel, chiar dacă Erdogan ar vrea să încline într-o parte sau alta, ceea ce oricum nu vrea, populația nu ar fi de acord. Pentru ei NATO nu este decât un instrument pentru interesul propriu, pentru că oricum nu fac mereu ce spune NATO, ba chiar NATO pare să aibă grijă ce spune Turcia. Turcia își permite să cumpere S-400 din Rusia, continuă nestingherită relația militară cu Rusia, nederanjată de nimeni, iar ministrul de externe turc chiar a declarat că miliardarii ruși sunt bineveniți în Turcia. Turcia joacă la două capete, la mai multe capete.
Iar chiar dacă Erdogan ar fi schimbat, este posibil ca Turcia să nu poată fi schimbată, pentru că gândirea strategică a Turciei s-a schimbat. Turcia nu va da niciodată din mână „cheile” care i s-au dat prin Convenția de la Montreux de a stăpâni strâmtorile, pe care le va folosi în cont propriu. Turcia joacă și la Marea Neagră și la Marea Mediterană, unde este un pic mai complicat, dar interesele sale în conducte de gaze, de energie, sunt foarte importante.
Turcia nu este în momentul acesta un actor cu care să ne putem pune la masă, alături de Bulgaria, și să spunem că statele NATO din Marea Neagră am vrea să facem următoarele lucruri, oricare ar fi ele. Sunt prea multe presiuni imperiale la Marea Neagră, spre deosebire de Marea Baltică, unde statele sunt mult mai unite. Marea Neagră va fi tot dominată de Turcia și Rusia, Turcia va juca în continuare în spiritul unei logici imperiale și nu va lăsa prea mult NATO la Marea Neagră, pentru că NATO ar putea să-i știrbească din controlul exercitat de Turcia la Marea Neagră.

Delimitarea Zonelor Economice Exclusive în Marea Neagră, înainte și după ocuparea Crimeei de către Rusia. Situația se va schimba după actualul război din Ucraina. Sursa: New Strategy Center
3. Care este viziunea României în aceste momente? Dl Claudiu Lucaci observă că România pare în aceste momente doar un membru NATO, nu jucăm nici măcar regional un rol mai important, sunt alte țări mult mai implicate, mult mai vocale decât România pe flancul estic. România ce rol își asumă și în ce fel e implicată într-adevăr, nu doar declarativ, în contextul dificil cu Rusia, Ucraina și Turcia? Ce rol își asumă România? Polonia își asumă un rol, pe care îl urmărește în mod activ, a înghețat chiar relațiile cu Ungaria (pe fondul atitudinilor foarte ambigue ale acesteia din urmă față de războiul din Ucraina).
Dna Alina Achim-Inayeh îi dă dreptate domnului Lucaci, România este doar un membru NATO, nu își proiectează deloc interesele, pare că nu și-a făcut nici măcar un proces de reflecția asupra intereselor, vulnerabilităților sau liniilor roșii ale noastre în acest context.
România joacă deosebit de modest și foarte limitat strategic. Pare să nu preocupe deloc nici felul în care merg lucrurile cu Republica Moldova sau minoritățile românești dimprejur, toate par că merg în virtutea inerției, iar noi nu jucăm deloc nici la Marea Neagră, chiar dacă situația este complicată acolo. Dar mai demult au fost discuții, încercări de colaborare, inițiative care ar putea fi avansate din nou, măcar unele semne de întrebare care ar putea fi puse. O altă problemă este preluarea Insulei Șerpilor foarte aproape de perimetrul de unde ne-am dori să extragem gaze naturale. Despre toate aceste lucruri România nu vorbește și, într-adevăr, România este doar un membru NATO, ceea ce, spune doamna Alina Achim-Inayeh, nu este de ajuns.
Dna Ioana Constantin-Bercean arată că cine vrea să conteze trebuie să aibă o strategie, iar în estul Europei se vede că țările care și-au formulat o strategie au fost cele din grupul de la Vișegrad. Acum este greu pentru România să își impună o strategie proprie care să fie luată în seamă. La nivelul României ar trebui să fie un grup de lucru dedicat războiului din Ucraina unde să se discute trei strategii: una națională, una regională și una integrată în structurile euro-atlantice, iar domnul Lucaci ne spune că există un task force dedicat situației din Ucraina la nivelul guvernului, dar nu se cunosc nici temele, nici când și ce se discută.
Doamna Constantin-Bercean și domnul Lucaci arată în continuare cum într-adevăr lipsa de transparență este o problemă. În privința inițiativelor regionale în care să fie implicată și România se aduce aminte de Formatul B9 și Inițiativa Celor 3 Mări, Germania fusese chiar un pic îngrijorată de această strategie care pornise bine și îi amenința strategia sa continentală. SUA de fapt ar fi susținut această inițiativă. Aceasta ar fi avut și o componentă strategică foarte importantă, deschiderea unor căi rutiere și de cale ferată, care acum, în contextul războiului ar fi fost foarte folositoare în privința legăturilor comerciale Nord-Sud sau a logisticii militare, de exemplu.
Domnul Dan Dungaciu spune că practic vorbim de 2 proiecte diferite și în privința dimensiunilor pe care se axează: Proiectul Celor 3 Mări se axează pe domeniul strategic, economic, Formatul B9 pe probleme de securitate.
În termeni de securitate, NATO va fi mult mai atent la flancul estic. În termeni economici, dacă vrem să vedem unde este interesul american, ne uităm la bani, iar banii care s-au pus sunt aproape irelevanți pentru această zonă.
România are o mare problemă în privința conexiunilor, atât cele Est-Vest, cât și cele Nord-Sud. Țările de la Vișegrad, pe de altă parte, sunt deja conectate Est-Vest. Vișegrad care a intrat într-o criză acum, când Polonia a realizat că Ungaria nu a jucat corect. Dar cât timp i-a luat Poloniei ca să își dea seama de apropierea Ungariei de Rusia, se întreabă dl Dungaciu.
România nici nu ar fi fost primită la Vișegrad, dar nu asta este problemă, ci problema este că România nu a făcut nicio altă politică în zonă în afară de Vișegrad. De exemplu, la investiția Rosatom (Compania de Stat a Federației Ruse pentru Energia Nucleară), care este echivalentul nuclear al Gazpromului, în Ungaria, România de ce nu a făcut nimic? Au fost 3 infringement-uri atunci pe această temă: atribuire directă, cauze de mediu și faptul că intra un actor din afara UE pe un spațiu strategic de securitate și energie. Dar România nu a făcut nimic pe niciunul dintre ele. Măcar pe latura de mediu ar fi trebuit să se implice, continuă domnul Dungaciu, ar fi trebuit să lupte cu această intrare a Rusiei în spațiul euroatlantic, unde, pe aceleași considerente strategice, relația României cu China nu a fost continuată.
Domnul profesor se întreabă în continuare de ce România tace pe toate subiectele, nu suntem în Vișegrad, asta este adevărat, dar de ce nu ne asumăm niciun proiect în afara lui? Asta este politica României, să nu facă probleme nimănui? România unde este în statele din Balcani, unde sunt investițiile noastre strategice aici, îi pasă cuiva de aici ce spune Bucureștiul? Acum mai bine de 100 de ani se făcea Pacea Balcanică la București, dar acum cine vine aici ca să facă politica în Balcani? România pare să aibă proiectul lipsei de proiect, conchide acesta.
Dl Claudiu Lucaci întreabă invitații dacă ar putea fi vorba despre vreun fel de „discreție” a României aici sau estepur și simplu altceva.
Dna Alina Achim-Inayeh spune că începe să creadă că nu este vorba despre discreție, ci că pare o lipsă completă de viziune. Susține la rândul dânsei ceea ce a spus și dl Dungaciu, respectiv că eficiența unui proiect de țară se vede și în investiții – atâta timp cât SUA, partenerul strategic, investește foarte puțin spre deloc în România, partea economică a parteneriatului este foarte puțin importantă, iar asta spune ceva despre cât de slab joacă România această carte foarte importantă.
Dincolo de perindările unor lideri europeni și ai SUA în zonă, probabil România nici nu este invitată la discuțiile importante care au loc în această perioadă, iar aceasta spune multe despre relevanța României ca actor regional. Există cu siguranță strategii energetice, de politică externă, există multe strategii ale României, dar toate par doar documente ținute în sertare și aici contează și viziunea ori lipsa de viziune.
De asemenea, dna Ioana Constantin-Bercean afirmă că, în situația actuală, discreția nu este neapărat o calitate. Factorul decizional ar trebui să iasă și să discute mai mult, chiar dacă nu ar avea o strategie, dar măcar pentru că poporul român este îngrijorat de ce se întâmplă în Ucraina, ar vrea să știe cum abordează Statul Român situația, în loc de platitudini ca de exemplu „suntem sub umbrela NATO și acesta este cel mai mare noroc al României”.
Continuă, spunând că suferim la viziune strategică. Nu avem planuri pe termen lung. Unde va fi România peste 10-15 ani?
Criza din Ucraina poate oferi oportunități României, de exemplu Ucraina și Rusia ofereau 60% din exporturile de grâu din lume. România ar putea duce discuții ca să suplinească o parte din aceste exporturi. România ar trebui să fie o voce mai importantă la Marea Neagră, ar trebui să aibă o reacție mai fermă la unele planuri și strategii care nu sunt în interesul statului nostru.
Dl Dan Dungaciu își exprimă speranța că România are un plan strategic pentru Portul Constanța, care este în acest context cea mai mare oportunitate a României, pentru că porturile Ucrainei sunt blocate. Deși aici sunt probleme cu conexiunile logistice, putem totuși schimba destinația unor fonduri PNNR, pentru că s-a schimbat contextul, o oportunitate pe care am putea să o folosim, să îi investim într-un proiect pentru Portul Constanța. Acesta devine tot mai aglomerat chiar în aceste zile.
Dl Claudiu Lucaci spune că Ministrul Transporturilor a vorbit chiar în aceste zile despre Portul Constanța care ar fi devenit cel mai mare port liber acum la Marea Neagră, dar problema este dacă aceste declarații ale unui politician vor avea și o continuitate, se vor concretiza în ceva.
Nu trebuie să fie vorba despre vreo „discreție” în acest caz, spune domnul Dungaciu, ci, dimpotrivă, ar trebui ieșit public, mobilizat public pe subiect, spus ce trebuie făcut. SUA ar face un task force pe subiect, care ar ieși în față cu ce este nevoie, iar un politician ar valida acestea, ceea ce ar trebui să se întâmple și aici, pentru că timpul trece.
Domnul Dungaciu face în continuare o scurtă analiză din punct de vedere sociologic a stării de fapt actuale din societatea românească și critică faptul că statul nu a ieșit să explice, nu este mai transparent, nu face o mobilizare publică pe acest proiect la Marea Neagră și nu numai. Iar reacțiile cetățenilor români sunt așa cum sunt nu pentru că ar fi mai altfel din punct de vedere sociologic decât alții, ci pentru că nu au încredere în instituții. La dezinformări, la manipulări nu se reacționează greșit doar din cauza dezinformării în sine, ci și din cauza încrederii, pentru că dezinformarea nu este atât de ușor de făcut în societățile unde există încredere în instituții. Acolo unde nu există încredere în instituții orice zvon poate avea efecte dezastruoase, orice incoerență de comunicare bulversează societatea. În concluzie, trebuie comunicare ca să se recapete încrederea cetățenilor, pentru că în criză oamenii se uită la comunicatorii în care au încredere, iar atunci când nu îi găsesc pe aceștia, nu găsesc instituțiile în care au încredere, oamenii iau decizii disperate pe cont propriu pentru că nimeni nu le explică nimic. Este greu să aibă încredere în cei care i-au trecut prin 3 crize, criza politică, prin criza energetică, prin criza pandemică, cu performanțe discutabile, iar acum, în a patra criză, a războiului, ar trebui să aibă încredere tot în ei, ceea ce din punct de vedere sociologic nu se poate. Această neîncredere a cetățenilor români este perfect explicabilă în acest context, dar se poate rezolva și prin comunicare. Deci tocmai din cauza acestei neîncrederi comunicarea cu cetățenii ar trebui să fie mult mai energică.
În încheiere, domnul Dungaciu își exprimă speranța că totuși Portul Constanța va deveni ceea ce poate, în acest context. Domnul Lucaci, în aceeași notă, speră ca, fie și în lipsa unei viziuni, fie și în lipsa unui plan al autorităților române, împrejurările să forțeze o astfel de creștere a profilului Portului Constanța. Încheie cu promisiunea că vor mai urma, poate chiar săptămâna următoare, astfel de emisiuni cu subiecte de interes despre relații internaționale și politică externă.
Proiect derulat de LARICS în parteneriat cu GMF România.
A consemnat Matei Blănaru, cercetător la CSSR/ISPRI.