Dan Dungaciu*

 Există, dincolo de chestiunea identitară, trei manipulări „de partid şi de stat”, adică oficiale, în Republica Moldova.

Prima este existenţa binomului Plahotniuc-Dodon, prezentat public sub forma unei confruntări nemiloase între cei doi. Evident, o denaturare, o bătălie de tip „Tom şi Jerry“, în care în final nimeni nu păţeşte nimic. Această confruntare mimată de cele mai multe ori, prezentată ca război geopolitic pe viaţă şi pe moarte, s-a developat din ce în ce mai pregnant odată cu trecerea timpului. Astăzi, cu excepția ideologilor „de partid și de stat”, nu mai convinge pe nimeni.

A doua manipulare, discutată şi ea la Larics, ţine de furtul miliardului, despre care, oficial, ni se spune că ar fi principala preocupare a autorităţilor, respectiv că se lucrează intens pentru identificarea vinovaţilor. În realitate, eforturile sunt spre camuflarea, nu spre identificarea vinovaţilor. După cinci ani de zile, nu există niciun oficial vinovat pentru această veritabilă „afacere de stat“ care a fost furtul a cel puţin un miliard din băncile moldoveneşti care a lăsat sistemul financiar bancar din republică pe butuci.

A treia este chestiunea transnistreană. De ce o manipulare? Din aceleaşi motive ale jocului la două capete care au marcat politica moldovenească, practic, de la înfiinţarea statului. Inclusiv în relaţia cu Tiraspolul. Rarele episoade de fermitate (respingerea Memorandumului Kozak în 2003) au durat puţin, iar balanţa a înclinat, iarăşi, spre subordonare şi cedări în faţa Moscovei. Astăzi suntem într-un crescendo al cedărilor din partea Chișinăului. Chestiunea transnistreană a devenit acum o veritabilă bombă cu ceas.

Iată doar câteva evoluții recente.

Uite trupele, nu sunt trupele! O rezoluție manipulatoare

f2

 Rezoluția ONU din 13 iunie 2018

 Într-un material recent publicat în această pagină, scriam că miza politică din R. Moldova, respectiv menţinerea Binomului Plahotniuc-Dodon la guvernare şi după alegerile parlamentare de după noiembrie 2018, este, de fapt, geopolitică. Invalidarea alegerii primarului de Chişinău şi menţinerea unei stări de beligeranţă cu UE din partea Chişinăului nu face decât să confirme ceea ce Larics a spus-o de multă vreme. Sarcinile ultime ale Binomului sunt geopolitice, respectiv „soluţionarea“ chestiunii transnistrene care astăzi nu se poate face decât în favoarea Federaţiei Ruse. Adică transnistrizarea, care se pregăteşte, treptat, sub ochii noştri. Un element fundamental în acest scenariu a fost validarea prezenţei armatei ruse în RM, prin recenta rezoluţie votată la ONU prin care, de fapt, se legalizează trupele ruse din RM, respectiv aşa zişi pacificatori consfinţiţi în Acordul de încetarea a focului semnat de Chișinău și Moscova în 1992.

Rezoluția votată la ONU în 13 iunie 2018 este un document extrem de problematic. Aparent, e un mare succes diplomatic. În realitate, e o capcană. Pe bună dreptate, experții de la Chișinău au spus despre document că are câteva defecțiuni majore. În primul rând, denumirea rezoluției nu face nicio referire la trupele ruse, folosind formula edulcorată „forțe militare străine”. Titlul rezoluției este „Complete and unconditional withdrawal of foreign military forces from the territory of the Republic of Moldova”. Deci nu trupe rusești. În al doilea rând nu prevede niciun termen pentru retragerea trupelor și a munițiilor, deci nu are, practic, valoare concretă de întrebuințare.

Dincolo de toate acestea ceea ce e cel mai grav este discrepanța dintre titlu și conținut. Multă lume, cu știință sau fără, citează doar titlul Rezoluției, iar cine nu cunoaște conținutul este indus în eroare. De fapt nu e vorba despre retragerea „completă și necondiționată” a trupelor ruse, ci, conform Rezoluției, este vorba doar despre retragerea trupelor din așa zisul Grup Operativ al Federației Ruse și a munițiilor de pe teritoriul Republicii Moldova. Și atât! Deci nu este vorba despre așa ziși pacificatori, a doua „categorie” de trupe ruse prezente pe teritoriul R. Moldova, la care rezoluția nu se referă și nici nu îi cere Moscovei să îi retragă, după cum se vede limpede din textul rezoluției de mai jos.

f3

Textul Rezoluției care vorbește strict de trupele GOFR, nu de totalitatea soldaților ruși

Acest lucru este explicit în Rezoluția ONU, în ciuda titlului rezoluție care nu are acoperire în text. În plus, strategic, oficialii de la Chișinău au subliniat asta, apăsat, de fiecare dată, respectiv că rezoluția se referă strict la trupele din GOFR, nu la totalitatea trupelor ruse. A spus-o cu subiect și predicat speakerul Parlamentului RM, Adrian Candu: „Cu regret, s-a speculat mult în ceea ce ține de rezoluția pe care Republica Moldova o propune ONU privind retragerea trupelor militare ruse. Intenționat s-au adus unele confuzii. Noi ne referim la retragerea trupelor militare a Federației Ruse și nu ne referim la retragerea contingentului de pacificatori”. Dar și Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chișinău, Tudor Ulianovschi: „Este important de menţionat faptul că autorităţile moldoveneşti insistă asupra retragerii necondiţionate şi complete a GOTR (Grupului Operativ al Trupelor Ruse) în virtutea aflării ilegale a acestuia pe teritoriul Republicii Moldova, dar nu şi a contingentului rotativ care face parte din componenta militară a Comisiei Unificate de Control (subl. N.), dislocat în raioanele de est a țării, în conformitate cu prevederile Acordului moldo-rus de încetare a focului din 21 iulie 1992”.

Nu avem de-a face așadar cu retragerea completă a trupelor ruse. Despre asta e vorba, aici e manipularea.

„Plecarea” care legitimează

f4

 E o manipulare cu consecințe majore. Insistența suspectă a autorităților de la Chișinău de a sublinia că Rezoluția se referă strict la trupelor GOTR, duce la următoarea concluzie. Când a redactat rezoluția, Chișinăul a ignorat toate deciziile de până acum, inclusiv mult invocata Rezoluției OSCE din Istanbul 1999, în care nu se făcea distincție între trupele de pacificatori și GOFR. Mai mult, Chișinăul a călcat în picioare propria legislație, care vorbește foarte clar, explicit și indubitabil, despre retragerea tuturor soldaților ruși și a munițiilor.

Cel mai important document al R. Moldova pe această chestiune, respectiv Legea 173 din 22.07.2005 cu privire la „Prevederile de bază ale statutului juridic special al localităților din stânga Nistrului (Transnistria)”, acest veritabil scut legislativ, după expresia și eforturile lui Vladimir Socor, vorbește clar despre „onorarea de către Federația Rusă a obligațiilor asumate la Summitul OSCE de la Istanbul (1999) privind evacuarea integrală, urgentă și transparentă a trupelor și armamentului de pe teritoriul Republici Moldova (subl. N)”.

Și asta e legislația în vigoare a R. Moldova! Iar legea nu face distincții între grupurile de trupe din R. Moldova, deci nici între GOTR și „pacificatori”. În realitate această distincție e doar pe hârtie, soldații rușii activând, concomitent, ca „pacificatori”, și ca trupe GOFR. Nu poți distinge între ei. Sunt aceeași, practic.

Cu atât mai grave pot fi consecințele Rezoluției. Iată că avem de-a face prin această Rezoluție cu pași înapoi nu doar de la documentele internaționale asumate anterior, dar și de la propria legislație a R. Moldova. Putem vorbi cu deplin temei declanșarea asaltului asupra legii din 10 iunie 2005, adoptată la vremea respectivă fără nicio abținere, și care lege poate fi modificată doar cu votul a trei cincimi din numărul deputaților. Asaltul final asupra legii se va da după alegerile parlamentare, unde o viitoare majoritate „patriotică”, de peste 62 de parlamentari, PD (Plahotniuc) –PSRM (Dodon) -independenți, o vor anula pentru a deschide calea „soluționării” conflictului transnistrean. E nevoie de înlăturarea legii pentru că aceasta prevede clar că o condiție a soluționării politice a conflictului este retragerea trupelor ruse și a munițiilor, retragere integrală, fără nuanțe. Dar despre Legea din 2005 nu mai vorbește nimeni azi la Chișinău.

Rusia câștigă strategic în R. Moldova

f5

După rezoluția de la ONU rușii au acum au un precedent excelent, se vor referi cu mare entuziasm la ea și vor spune când va veni vremea că pot negocia retragerea trupelor GOFR, având asigurată prezența pe teren prin „pacificatori”. Moscova va negocia „plecarea” trupelor sale având asigurată prezența trupelor sale pe teren! Iată unde duce Rezoluția.

Faptul că Chișinăul a acceptat un asemenea text al Rezoluției nu e deloc o întâmplare. Știa foarte bine ce face. Rezoluția ONU a fost o capcană în care a căzut multă lume, dar nu e vorba de autoritățile ruse sau cele de la Chișinău. Ele au știut foarte bine ce au făcut și ce au de făcut. De fapt, din 2017 Chișinăul a intrat deliberat pe drumul transnistrizării R. Moldova și Rezoluția ONU este parte a acestui proces. Rușii s-au făcut că protestează, dar râdeau pe sub mustăți…

Pentru Moscova este crucial să își mențină așa zișii pacificatori, din același proiect strategic. Rușii nu mai acceptă acum nici măcar sincronizarea între plecare trupelor și soluționarea statutului politic al regiunii separatiste. Vor statut politic negociat, abia apoi negocierea plecării. Iar acum vor de fapt și altceva.

În 2017 Moscova a venit cu ideea introducerii de „căști albastre” în Donbas, cu participarea explicită a Rusiei la misiunea de menținere a păcii. A fost propunerea lui Vladimir Putin. Ce voiau rușii să obțină era legitimarea prezenței lor militare pe teren, ca și pacificatori, la frontiera ruso-ucraineană, într-o misiunea mai largă dar care, până la urma, ar fi fost controlată de către Rusia. Rușii ar fi controlat misiunea, observatorii OSCE etc. De asta au și făcut propunerea cu trupe internaționale de pacificare.

Președintele Poroșenko s-a opus vehement, sub pretextul, corect, că Rusia fiind un agresor nu poate fii parte a trupelor de pacificare. Ucrainenii au fost coerenți. Neputând destructura reduta ucraineană, Moscova se concentrează pe actorul mai slab, mai neprincipial și mai dornic de compromisuri, care este Republica Moldova. Republica Moldova procedează complet pe dos față de Ucraina când e vorba despre conflictele înghețate. E veriga slabă. Rușii au înțeles asta și de aceea aici vor să obțină tot ce nu au obținut în Ucraina. Prin rezoluția de la ONU, în R. Moldova și-au asigurat „pacificatorii”. Un mare pas înainte.

Iar după „soluționarea” conflictului din R. Moldova, vor reveni cu presiuni și mai mari pe Ucraina. Și nu numai ei! Aceasta este de fapt miza discuției. Daca Rusia obține, după soluția politică a conflictului transnistrean, adică „statutul special” care este echivalent cu federalizarea, trimiterea pe teren a unei „misiuni internaționale” cu prezență rusească – repetăm, deja acreditată și validată inclusiv prin Rezoluția ONU -, atunci câștigă tot și negocierile ulterioare cu Ucraina vor căpătata cu totul altă turnură. Kievul va fi obligat și el să accepte trupe rusești, pe baza precedentului moldovean. Sentimentul nostru este că Ucraina privește cu îngrijorare cedările sistematice pe care Chișinăul le face.

Rusia mizează în R. Moldova și pe unii actor europeni care au obosit și ei de chestiunea transnistreană și o vor rezolvată, dar și pe anumite disponibilități americane care astăzi se văd foarte bine, de pildă, dacă ne uităm la agenda OSCE condusă de un ambasador american.

„Pacificatorii”, nu GOTR, au împușcat moldoveni

f6

Tânărul Vadim Pisari a fost împușcat pe 01.01.2012 nu de un soldat din GOTR, ci de un „pacificator”

O paranteză fundamentală. Celor care se grăbesc să acrediteze ideea unor „soldați buni” și a unor „soldați răi” în trupele ruse prezente în Transnistria, respectiv că există diferențe între „pacificatori” („bunii”) și efectivele GOTR („răii”) trebuie să le mai amintim încă o chestiune.

La 1 ianuarie 2012, tânărul Vadim Pisari, originar din Pîrîta (Dubăsari), a fost împușcat mortal pe podul de peste Nistru dintre localitățile Vadul lui Vodă și Coșnița. Tânărul era în mașină cu un prieten și trecea pe partea dreaptă a Nistrului dinspre Transnistria. A fost omorât împușcat cu muniție de război nu de un soldat al GOTR, ci de un… „pacificator”.

Ancheta a indicat că a fost ucis cu gloanțe de război speciale, folosite de „pacificatori”, interzise prin convenții ale ONU. Evident, ancheta nu s-a finalizat, s-a așternut tăcerea.

Ce fel de „pacificatori” sunt aceștia? Este vorba despre „pacificatorii” pe care Chișinăul tocmai i-a legalizat prin nemenționarea lor ostentativă în rezoluția ONU din 13 iunie 2018.

Dmitri Kozak revine la Chișinău. Moscova a rămas pe aceleași poziții

f7

Dmitri Kozak, fostul vice-președinte al Administrației prezidențiale ruse

Numirea vicepremierului rus, Dmitri Kozak, în funcţia de reprezentant al lui Vladimir Putin pentru dezvoltarea relaţiilor comerciale şi economice cu Republica Moldova are legătură nemijlocită cu ceea ce discutăm acum. Mai ales că se pare că Moscova a renunțat la postul de reprezentant special al Președintelui Federației Ruse pe Transnistria, post deținut anterior de Dmitri Rogozin.

Sigur că „titulatura” lui Dmitri Kozak, un personaj de calibru greu, nu poate păcăli pe nimeni. Să îi iei în serios titulatura ar însemna să jignești personajul. Cât de importantă e Republica Moldova economic pentru Rusia ca pe lângă relațiile dintre guverne sau alte comisii să fie nevoie și de un reprezentant special al președintelui pe chestiunea economică? E ridicol, evident. Deci e vorba despre altceva. Despre obiective strategice, adică despre singurul obiectiv strategic pe care Rusia în are în regiune. Și acesta este oprirea frontierei NATO pe Prut, iar asta se poate face cel mai bine prin transnistrizare, adică prin federalizare/„statut special”, ceea ce ar asigura capacitatea regiunilor separatiste din R. Moldova de a decide în politica externă și de securitate a Chișinăului.

Numirea lui Dmitri Kozak înseamnă un nou pas spre acest obiectiv. Vom vedea acum o sincronizare și pe fond și pe texte între revendicările din Transnistria, eventual Găgăuzia, și regiunea separatistă din Ucraina. Totul în acord cu liniile generale ale Memorandumului Kozak (2003) metamorfozat într-un Kozak 2, cu aceleași obiective strategice, chiar dacă cu modificări neesențiale de conținut.

Numirea lui Dmitri Kozak la Chișinău este semnul clar al intransigenței concesiilor Federației Ruse în perspectiva soluționării chestiunii transnistrene. Nu este dispusă, cu excepția etichetelor – nu se mai vorbește deloc despre federalizare, ci despre „statut autonom” pentru Transnistria – să cedeze nimic esențial.

Republica Moldova a intrat într-un joc extrem de periculos. Aici nu mai vorba despre ea, ci despre statutul strategic al regiunii din imediata vecinătate a UE și NATO. Adică din imediata vecinătate a României.

*Dan Dungaciu este membru în Conciliul de Experți LARICS.