2017-05-08

Terorişti ISIS în spitale din România: Un fake news cu toate ingredientele dezinformării

George Scarlat*

fig1

Pe 1 mai 2017 apare ştirea în spaţiul virtual românesc  la un site de ştiri, cu titlul: „România pe filiera ISIS: Document al serviciilor secrete italiene în colaborare cu FBI”. Articolul este o preluare din cotidianul britanic „The Guardian” care este citat ca sursă în text, şi se dă şi link. https://www.theguardian.com/world/2017/apr/28/islamic-state-fighters-infiltrate-europe-posing-injured-libyan-soldiers. Ştirea s-a rostogolit şi pe la alte câteva siteuri, printre care şi pe pagina electronică a unei televiziuni generaliste, cu titlul: „Jihadisti ISIS din Libia s-ar infiltra in Europa profitand de un program umanitar. Romania, printre tarile implicate”.

Articolul din „The Guardian” a apărut cu o zi înainte, pe 30 aprilie 2017 şi este semnat alături de editorul diplomatic al cotidianului britanic, şi de doi ziarişti italieni din Sicilia, cu titlul „Italy fears Isis fighters slip into Europe posing as injured Libyans” şi subtitlul „Italian intelligence document reveals how group has infiltrated Europe using scheme meant to treat wounded Libyan soldiers”, în traducere românească „Italia se teme că luptători ISIS se strecoară în Europa  trecând drept libieni răniţi/Un document al intelligence-ului italian dezvăluie cum a infiltrat grupul Europa folosind o schemă menită să îngrijească soldaţi libieni răniţi”.

Jihadisti ISIS din Libia s-ar infiltra in Europa profitand de un program umanitar. Romania, printre tarile implicate

fig2

Foto: Dezinformarea din „The Guardian” preluată ad literam de presa din România

Ce susţine „The Guardian”

 Ideile principale din articol sunt următoarele:

  • Investigatorii italieni cred că un număr de luptători ai Statului Islamic din Libia s-au strecurat în Europa prin infiltrarea unei scheme destinate să acorde îngrijire în spitale răniţilor din armata regulată libiană. Aceştia ar ajunge în principal în Turcia, România, Serbia şi Bosnia, dar ar fi fost semnalaţi şi în Franţa, Germania şi Elveţia. După externare, teroriştii ar rămâne în Europa ori ar pleca mai departe, în Orientul Mijlociu.
  • Un document al serviciilor de intelligence din Italia, văzut de „The Guardian” dezvăluie cele de mai sus. Mecanismul complex de aducere a luptătorilor ISIS în Europa ar dura din 2015. Conform documentului menţionat, combatanţii răniţi ar folosi paşapoarte false pentru a intra în Europa.
  • Documentul critică activitatea unui presupus proiect umanitar susţinut de Occident şi a cărui derulare ar fi supravegheată de guvernul recunoscut internaţional de la Tripoli. Acelaşi guvern ar plăti constant cheltuielile de călătorie ale teroriştilor ISIS, confundaţi cu soldaţii din armata regulată a guvernului.
  • Vizele speciale pentru intrarea teroriştilor în state europene ar fi eliberate de o reţea de diplomaţi şi de manageri din sistemul sanitar care ar folosi o reţea intitulată în limba italiană „Comitato Assistenza Feriti Libici”, sau în limba română „Comitetul de Asistenţă pentru răniţi libieni”. Un număr necunoscut de terorişti ISIS ar fi ajuns astfel în Europa folosindu-se de paşapoarte false. ISIS ar fi obţinut 2000 de paşapoarte în alb, necompletate cu datele titularului, sau blanchete, cum li se spune în jargon administrativ românesc, obţinute de la Biroul de Paşapoarte din oraşul libian Sirta, după ce a cucerit acest oraş. De asemenea, se citează şi surse guvernamentale franceze, care în alt context ar fi anunţat că ISIS ar avea o capacitate sofisticată să producă cel puţin 200 paşapoarte false.
  • Teroriştii ISIS ar prezenta paşapoartele false personalului medical din oraşul libian Misrata, pretinzând că sunt militanţi ai Consiliului Shura din oraşul/provincia Benghazi (CSM). Misrata ar fi cartierul general unde teroriştii sunt dotaţi cu paşapoarte false pentru a putea apoi pătrunde în Europa.
  • În unele cazuri, pretinde raportul serviciilor de informații, documentele aparent pregătite de spitalele ce aranjează ca răniţii libieni să părăsească țara, dau doar detalii superficiale despre leziuni sau sunt complet lipsite de detalii.
  • Un număr necunoscut de luptători ai Statului Islamic au fost trimişi pentru tratatment la un spital din Istanbul, după care s-au răspândit la alte spitale din Turcia.
  • Informaţiile ar fi fost confirmate pentru „The Gardian” şi de către medicul italian Rodolfo Bucci, specialist în terapii de management al durerii, care ar fi fost contactat de un membru al reţelei. Bucci a ar fi declarat că nu ştie dacă acest program ar continua şi în prezent.
  • Concluzia documentului menţionat ar fi că guvernul recunoscut internaţional de la Tripoli ar fi foarte duplicitar, pentru că deşi nu ar plăti pentru îngrijirea medicală a „luptătorilor ISIS” ar facilita ieşirea din teritoriul libian a unor elemente aflate în legătură cu CSB, un grup în care jihadişti legaţi de ISIS ar fi direct implicaţi.
  • Documentul serviciilor secrete italiene este bazat în mare măsură pe schimbul de informaţii cu poliţiile militară şi civilă din SUA, precum şi cu FBI din SUA.
  • Se citează un expert în terorism din Norvegia care spune că ISIS tot mai mult infiltrează terorişti din Libia în Europa şi spune că atât atacatorul din Berlin cât şi creierul atentatelor din Paris ar avea legături cu ISIS din Libia. Declaraţia acestuia este prezentată ambiguu în articol, cititorul putând trage concluzia  că ar avea legătură cu răniţii libieni trimişi în Europa, deşi expertul respectiv nu spune deloc acest lucru în mod explicit.
  • Ministrul italian de interne ar fi fost contactat pentru comentarii.

Mesajele propagandistice transmise de dezinformatori  prin intermediul  ziarului „The Guardian”

 Dezinformarea din „The Guardian urmăreşte să transmită următoarele mesaje:

 

  • Tratarea răniţilor libieni (în fapt un important obiectiv de politică externă al Italiei n.n.) este folosită de către teroriştii ISIS din Libia pentru a ajunge în Europa ca răniţi sau doar pretinzând că sunt răniţi.
  • Terorişti/răniţii ajung mai întâi în Istanbul, deci Turcia ar fi în egală măsură responsabilă cu Italia.
  • Misiunea medico-militară a Italiei în Libia, ce include şi un spital de campanie la Misrata este complice, din moment ce se sugerează că răniţii pleacă spre Europa din Misrata şi personalul medical (citeşte personalul militar medical de la spitalul de campanie italian n.n.) ar falsifica actele medicale ale acestora, pentru că în articol se pretinde că în actele răniţilor libieni leziunile sunt descrise sumar sau chiar lipseşte descrierea acestora.
  • Diplomaţi italieni, posibil consulul din Misrata, aplică vize Schengen pe paşapoartele pe nume false ale teroriştilor ISIS.
  • Guvernul libian recunoscut internaţional este de fapt duplicitar şi introduce terorişti ISIS în Europa.
  • Consiliul Shura din Benghazi (o grupare ce luptă cu ISIS n.n.) de fapt acţionează în înţelegere cu ISIS.

 Elementele dezinformării

 Aplicând o grilă de criterii standard despre identificarea dezinformării rezultă că articolul din „The Guardian” este o mostră de propagandă neagră. În primul rând ştirea este atribuită unei surse false. În al doilea rând, conţinutul ştirii este mincinos, iar afirmaţiile nu sunt probate.

Ştampila dezinformării: „Surse din serviciile de informaţii ne-au declarat că…”

Atrage atenţia faptul că sursa căreia îi sunt atribuite afirmaţiile din articol sunt „serviciile italiene de intelligence”. Serviciile de informaţii nu comunică cu presa decât prin purtătorul de cuvânt sau prin directorul serviciului, iar informaţiile obţinute de acestea în cursul activităţilor specifice sunt destinate beneficiarilor legali, conducerii statului, nicidecum unor terţi, cum ar fi redacţia „The Guardian” . Cea mai mare parte a articolelor care citează ca sursă serviciile de informaţii sunt dezinformări. Sunt la fel de credibile ca cele publicate odinioară în revista „România Mare” a lui Corneliu Vadim Tudor şi semnate „Un grup de generali patrioţi”. Este adevărat că serviciile, din diferite necesităţi, mai promovează câte o ştire prin presă, dar niciodată organul de presă la care apelează nu citează sau nu deconspiră serviciul respectiv ca sursă a ştirii.

Serviciile mai scurg uneori la presă poveşti, dar niciodată documente clasificate

Sare în ochi faptul că semnatarii articolului din „The Guardian” pretind că serviciile italiene le-ar fi arătat un document ce conţine informaţiile respective. Din acest punct deja devine evident că toată povestea e fabricată. Dacă, cine ştie, pur teoretic, am putea admite că cineva din serviciul italian ar fi scurs informaţii la „The Guardian”, şi că pe deasupra a mai şi fost de acord ca ziarul să citeze ca serviciul italian ca sursă, faptul că serviciul ar mai fi arătat redactorilor şi un document clasifica deja pune capac la toate.

Reprezentanţii serviciilor nu arată niciodată niciun document, nimănui, decât dacă sunt trădători. De ce să fi arătat un document la „The Guardian”, oare  ca să-şi probeze afirmaţiile, ca să devină credibili? „The Guardian” nu avea niciun motiv să refuze o poveste chipurile senzaţională şi credibilă prin însăşi faptul că i-a fost relatată de către un reprezentant al serviciului italian, doar pentru că acesta nu i-a arătat documente cu care să-şi probeze afirmaţiile. Ziarul nu ar nimic în asemenea caz. Dacă dezvăluirea ar fi vizat, să zicem, scandalul falsificării testelor pentru emisii de noxe de către concernul Wolksvagen, semnatarul articolului s-ar fi consultat în prealabil cu avocatul ziarului,  cum se procedează de obicei în Occident, şi ar fi cerut sursei să prezinte documente credibile, pentru că, în caz contrar, „The Guardian” ar fi riscat să fie falimentat de despăgubirile cerute de Wolksvagen în cadrul unui proces de defăimare. În cazul articolului de faţă, ce risca ziarul dacă publica dezvăluirile despre traficul de persoane din Libia, să se trezească cu o citaţie ca urmare a unui proces intentat de ISIS pentru calomnie şi insultă?

fig3

Foto: Document declasificat în Italia

Divulgarea către „The Guardian” de informaţii din documente clasificate ale serviciilor italiene ar costa ani grei de închisoare

Italia este o ţară NATO, şi din acest motiv are reglementări similare cu ceilalţi aliaţi privind protecţia secretelor. Presupusul document ar fi trebuit să fie clasificat la nivelul „segretissimo”, echivalentul „top secret” în clasificarea NATO.  Divulgarea conţinutului acestuia se pedepseşte potrivit Codului Penal din Italia cu minim cinci ani de închisoare. Dacă divulgarea informaţiilor clasificate afectează capacitatea de apărare a Italiei, pedeapsa este de la minim zece ani de închisoare în sus. Or, „The Guardian”, pretinde că investigaţia descrisă în articol ar fi în curs, şi ar fi fost preluată de poliţia antiteroristă italiană, ceea ce ar putea permite procurorilor să încadreze fapta la pedeapsa maximă.

Se pedepsesc cu închisoarea atât copierea documentului respectiv cât şi scoaterea acestuia din zona de securitate unde este deţinut, ori distrugerea sa.  Niciun ofiţer italian de informaţii întreg la minte nu ar fi făcut aşa ceva, nici chiar dacă ar fi primit ordin de la superiori.  Iar aceştia, la rândul lor, nu ar da niciodată un asemenea ordin.

Singura soluţie legală ar fi fost ca documentul să fi fost declasificat mai înainte de a fi arătat ziariştilor, dar şi procedura de declasificare este reglementată de lege. La ce bun asemenea osteneală din partea italienilor, anume să declasifice documentul, doar pentru că nu i-ar fi crezut „The Guardian” pe cuvânt, şi le-ar fi cerut „dovada”? În primul rând ziariştii britanici nu aveau niciun motiv să refuze publicarea articolului fără să vadă documentul, pentru că nu riscau nimic de genul unui proces. În al doilea rând, dacă „The Guardian” ar fi refuzat publicarea în lipsa „dovezilor”, spionii italieni puteau să se ducă la oricare altă redacţie de ziardin Londra, Roma sau de aiurea, dacă tot nu aveau altă treabă decât să publice informaţii  clasificate. Mai e şi o fractură de logică aici. Deci „The Guardian” nu i-ar fi crezut pe cuvânt pe italieni, în schimb i-a crezut când au adus „dovada”, care era un document scris tot de ei.

Divulgarea informaţiilor obţinute de la FBI ar elimina serviciile italiene de la schimbul de informaţii cu aliaţii

O altă anomalie este invocarea FBI din SUA în articol, dar şi a altor organe de forţă din Italia. Chipurile, raportul serviciilor italiene ar fi fost întocmit inclusiv pe baza schimburilor de informaţii cu poliţiile civilă şi militară din Italia, precum şi cu FBI. Organele de forţă şi securitate dintr-un stat nu „schimbă” informaţii între ele, pentru că nu sunt părţi diferite, ci slujesc aceluiaşi stăpân, care este statul. În schimb, se poate întocmi o sinteză din informaţiile trimise în mod paralel de acestea, pentru informarea beneficiarului legal. Dar aceasta este faza finală, când informaţia ajunge la primul-ministru sau preşedintele Italiei. Ar însemna că directorul serviciului italian de informaţii să împărtăşească cu „The Guardian” informările destinate conducerii statului. De ce ar face aşa ceva?

În plus, poliţia civilă şi cea militară din Italia nu au competenţe privind lupta antiteroristă.

Niciodată serviciile de informaţii nu menţionează nici măcar în rapoartele către beneficiarii legali care sunt sursele informaţiilor. De ce ar face asta pentru ziaristul „The Guardian”, căruia serviciile italiene i-ar fi spus că informaţiile provin inclusiv din schimbul de informaţii cu FBI?

Menţionarea schimbului de informaţii dintre italieni şi FBI ar fi putut avea ca scop fie creşterea gradului de credibilitate al articolului, fie compromiterea serviciului italian de informaţii în faţa americanilor, pe motiv că ar face publice informaţii obţinute de la aceştia în cadrul schimbului schimbului de informaţii dintre serviciile din Italia şi SUA. Niciun serviciu de informaţii din lume nu poate să-şi acopere necesităţile informative prin mijloace proprii, nici măcar americanii, deşi au resurse aproape nelimitate. O mare pondere din informaţiile obţinute de serviciile de intelligence din statele NATO provin din schimbul de informaţii cu serviciile din statele aliate. Dacă un serviciu de intelligence divulgă informaţii primite de la aliaţi, poate risca să fie exclus de la schimbul de informaţii cu celelalte servicii, o sancţiune cu impact deosebit de negativasupra securităţii naţionale şi potenţialului informativ al statului respectiv. Este exclus că italienii să fi făcut aşa ceva, şi încă să se mai laude şi prin ziare.

fig4

Foto: Ajutor umanitar al armatei italiene. 136 libieni răniţi din Benghazi sunt îmbarcaţi într-un avion de transport C 130 J al aviaţiei militare italiene cu destinaţia aeroportul militar Mario Bernardo din Provincia Roma pentru a fi trataţi la Policlinica Militară Celio

-Răniţii libieni sunt o mare miză pentru italieni iar misiunea medico-militară italiană din Libia poate avea ca autoritate de protecţie şi securitate  RIS („Il Reparto informazzioni e sicurezza), aflat în subordinea Statului Major al Apărării. RIS este una dintre cele trei structuri de informaţii ale Ministerului Apărării. RIS operează în zone de război şi teatre de operaţiuni din străinătate unde sunt implicaţi militari italieni şi este condus de amiralul Fabrizio Simoncini. RIS cunoaşte subiectul răniţilor libieni, în care este implicat ca actor principal,  şi nu putea transmite presei informaţii false care îl incriminau, pentru că de fapt italienii sunt ţinta dezinformării de la „The Guardian”, prin articolul ce nu are nicio legătură cu realitatea.

-Articolul din „The Guardian” susţine că diplomaţi şi „manageri din sectorul sanitar” (de fapt medici militari italieni n.n.) ar obţine vize speciale pentru soldaţii libieni răniţi folosind o schemă numită Comitato Assistenza Feriti Libici” şi pretinde că răniţii respectivi ar avea identităţi false, aceştia folosind fie blanchetele, paşapoartele originale în alb, fie paşapoartele false.

În afară de Consulatul Turciei, la Misrata în Libia mai sunt consulul italian şi cel maltez. Turcii nu eliberează vize pentru state Schengen iar Malta nu este obiectul dezinformării, care face în realitate aluzie la consulul italian din Misrata. Fiind zonă de război, consulul italian nu poate fi decât un ofiţer de informaţii sub acoperire diplomatică, şi este normal aşa. Ar fi fost imoral sau de-a dreptul criminal ca Italia să trimită un diplomat civil, fără pregătire militară şi informativă în haosul de la Misrata, pentru că un civil ar fi fost o victimă sigură. Aşadar, ar rezulta că vizele pentru teroriştii ISIS ce pozează în soldaţi libieni răniţi să fie eliberate chiar de reprezentantul unui serviciu secret italian, care ar putea fi în acest caz AISE (Agenzia informazzioni e sicurezza esterna). Este stupidă insinuarea că cei implicaţi în prima linie în lupta împotriva terorismului, adică ofiţerii italieni, să introducă terorişti în Europa şi este lipsită de sens ideea că aceştia s-au mai şi autodenunţat într-un raport scris de serviciile italiene şi dat spre consultare, nu se ştie de ce, redacţiei „The Guardian”.

 

Vizele „speciale” pentru răniţi nu există în Codul comunitar de vize al UE

fig5

 

-Nu există „vize speciale” prevăzute de Codul comunitar de vize (Schengen) cum pretinde „The Guardian”. Viza pentru cei ce solicită tratamente medicale cu durata sub 90 zile este de  Tip C, pentru şedere de scurtă durată, adică o viză turistică obişnuită.

Reţeaua umanitară ce ar aduce răniţii din Libia în Europa nu există

-„Comitato Assistenza Feriti Libici”, presupusa reţea umanitară ce aduce terorişti ISIS în Europa sub acoperirea de soldaţi libieni răniţi este doar o ficţiune ce nu există decât în articolul din „The Guardian”.

Informaţiile din presupusul raport al serviciilor de informaţii din Italia nu a fost verificat de redacţia „The Guardian”, care din pură complezenţă pretinde în finalul articolului că „Ministrul italian de Interne a fost contactat pentru comentarii”. Nu rezultă că acesta ar fi fost găsit sau ar fi comentat în vreun fel. Iar cei doi ziarişti italieni, co-semnatari ai articolului din „The Guardian” alături de britanicul Patrick Wintour ar fi trebuit să ştie că în Italia nu Ministerul de Interne este autoritatea competentă pentru contraterorism. Mai ales că cei doi ziarişti se presupune că ar fi şi experţi în terorism, din moment ce scriu articole pe această temă, inclusiv ca urmare a discuţiilor cu reprezentanţi serviciilor italiene care le-ar fi arătat şi un document clasificat.

Fapte de notorietate publică sunt prezentate senzaţionalist, ca dezvăluiri în exclusivitate  ale unor operaţiuni tenebroase sau conspiraţii

fig6

Fotografie preluată de pe siteul ministerului italian al Apărării www.difesa.it despre sosirea la Roma a 22 răniţi libieni. Transferul în Italia al răniţilor libieni este un motiv de mare mândrie pentru ministrul italian al Apărării şi şeful Marelui Stat Major al armatei italiene. Pentru „The Guardian” însă, reprezintă o operaţiune secretă pe care ziarul britanic a dezvăluit-o în exclusivitate, pe baza unui raport pe care i l-ar fi pus la dispoziţie serviciile de informaţii din Italia.

 

Un element ce apare frecvent în articole tendenţioase sau chiar având scopul să dezinformeze este mistificarea faptelor prin prezentarea unor evenimente de notorietate publică drept dezvăluiri în exclusivitate ale unor operaţiuni tenebroase. Această abordare funcţionează mai ales în articolele pe teme de politică externă. Publicul dintr-o ţară unde apare un articol nu cunoaşte realitatea din ţara străină unde se petrec evenimentele prezentate în articolele de dezinformare, şi atunci este uşor de manipulat. În cazul dat, cititorilor britanici li s-a vândut povestea că tratarea răniţilor din Libia şi mai ales transferul unora dintre aceştia în Europa ar fi o operaţiune secretă, dezvăluită de „The Guardian”. În realitate, subiectul este o mare temă în Italia. Ministerul de Externe şi Ministerul Apărării de la Roma dau frecvent comunicate de presă despre acest subiect, subliniind politica umanitară a Italiei faţă de Libia, iar relatările din presa italiană despre spitalul militar italian de campanie sau despre transferul răniţilor în spitale din Italia pentru tratament sunt frecvente. Miniştrii italieni dau declaraţii şi interviuri referitoare la acest subiect. Faptul este cu atât mai ruşinos pentru cei doi ziarişti italieni care au semnat împeună cu englezul articolul din „The Guardian” şi care fără îndoială că erau familiarizaţi cu subiectul răniţilor libieni, cu notorietatea pe care această operaţiune o are în Italia şi modul cum aceasta este tratată de autorităţi şi presa din peninsulă.

Articolul din „The Guardian” e cârpit cu informaţii circumstanţiale culese de pe internet

-Un indiciu frecvent în articolele de dezinformare este prezenţa „dovezilor” circumstanţiale confundate uneori în mod deliberat cu informaţii de background (context), pentru a face dezinformarea cât mai credibilă.

În acest caz se citează un expert care spune că serviciile de intelligence din Europa sunt foarte îngrijorate de luptătorii ISIS veniţi din Libia şi că de unde anterior multe comploturi teroriste aveau originea în Siria, acum firele duc în Libia, că creierul atentatelor de la Paris soldate cu 129 morţi ar fi avut legături cu ISIS. Probabil că este adevărat, însă nu este nicio legătură cu afirmaţiile din „The Guardian”, că teroriştii ISIS din Libia ar intra în Europa ca răniţi aduşi în cadrul operaţiunilor umanitare. La fel şi în ce priveşte citarea în articol a guvernului Franţei, care a anunţat că ISIS ar avea capacitatea sofisticată de a produce 200 paşapoarte false. Aşa o fi, dar nu rezultă de nicăieri că asemenea paşapoarte false ar fi folosite de luptători ISIS pentru a intra în Europa prezentându-se ca soldaţi libieni răniţi.

În plus, nu se înţelege de ce ziariştii de la „The Guardian”, care chipurile au avut acces la o adevărată mină de aur, anume raportul unui serviciu de informaţii pe acest subiect, au mai stat să caute pe internet informaţii circumstanţiale ca să „pună carne” pe scheletul dezinformării în loc să dea mai pe larg din raportul serviciilor, o sursă credibilă și exclusivă.

Enormitatea minciunii. De ce şi-ar bate ISIS capul să trimită răniţi în Europa, când poate trimite apţi combatanţi cu barca?

Toate sursele occidentale pertinente sunt de acord că ISIS este implicat în traficul de migranţi de circa 200.000 persoane ce trec anual Mediterana din Libia în Italia. Aceştia sunt crezuţi pe cuvânt în Europa. Un extremist german care pretindea că este refugiat din Siria a vorbit în franceză, fără ca autorităţile germane să se întrebe de ce un sirian nu cunoaşte limba arabă. De ce ISIS ar trimite răniţi în Europa, în loc să trimită apţi combatanţi? Şi de ce să îşi predea oamenii „infidelilor” italieni şi din alte state sub pretextul că ar fi răniţi, riscând deonspirarea lor? Nu era mai simplu să-i urce pe o barcă alături de alte zeci sau chiar sute de migranţi, şi să-i trimită în Sicilia?

Însă una dintre trăsăturile propagandei negre este că nu-şi face probleme cu logica. „Cu cât e minciuna mai sfruntată, cu atât prinde mai repede”, era dictonul lui Joseph Goebbels, maestrul propagandei naziste.

Răniţii libieni veniţi în România au fost examinaţi la plecare de echipa lui Raed Arafat

-Singura legătură a României cu această poveste este că acum cinci ani, împreună cu alte cinci state, România a acordat un ajutor umanitar Libiei care a constat în aducerea în ţara noastră a 37 răniţi libieni, dintre care patru copii, care au fost internaţi la spitalele Floreasca, Universitar, Bagdasar, Panduri, iar cei patru copii la Spitalul Grigore Alexandrescu. Răniţii aduşi în România au fost examinaţi mai întâi în Libia de către o delegaţie mixtă MAE – Ministerul Sănătăţii condusă de Raed Arafat, subsecretar de stat, care s-a deplasat la Tripoli în acest scop. Aşadar, afirmaţia din „The Guardian” că în România ar fi fost aduşi terorişti ISIS care ar fi pretins că sunt răniţi este o pură dezinformare.

Teoria conspiraţiei: Un Snowden italian  contra serviciilor şi Guvernului de la Roma

fig7

Foto: Afişul filmului „Snowden”, de Oliver Stone. Oare „The Guardian” sugerează subliminal că ar fi obţinut raportul clasificat al serviciilor secrete italiene de la un Edward Snowden italian?

 

„The Guardian” nu o spune direct, însă aşa cum prezintă faptele, ni se sugerează o teorie hollywoodiană a conspiraţiei. Care ar fi explicaţia pentru care un reprezentant al serviciilor secrete italiene ar face un gest în egală măsură ilegal şi iraţional, anume de a da la presă un document clasificat al propriului serviciu, referitor o operaţiune ce ar implica teorişti ISIS? Cititorul britanic, îmbibat de filme de la Hollywood,  ar putea trage singur concluzia ca urmare a mesajului subliminal din „The Guardian”: probabil că un ofiţer italian integru, exasperat de cinismul propriilor superiori şi al propriului guvern, care din motive obscure tolerează sau chiar sprijină o operaţiune în folosul teroriştilor ISIS, ar fi hotărât să facă totul public, din spirit justiţiar.

La Hollywood domină o mentalitate în egală măsură progresistă şi conspiraţionistă. Serviciile secrete americane, uneori Guvernul de la Washington, sunt privite ca liberticide, urmărind să submineze democraţia în folos propriu, dar şi să limiteze libertăţile cetăţeneşti. Cvasitotalitatea filmelor americane despre spionaj, CIA, ş.a.m.d prezintă serviciile ca urzind comploturi antidemocratice.  Oliver Stone, regizorul unor filme ca „JFK” şi „Snowden” este un conspiraţionist şi un antiamerican convins.

În asemenea filme, întotdeauna personajul pozitiv este defectorul, care uneori este ofiţer activ, iar alteori a părăsit serviciul, ca Jason Bourne (Matt Damon) în ciclul de filme „Bourne” sau Brill (Gene Hackman) în „Inamicul Statului”, şi intră în conflict cu conducerea serviciului. În multe filme momentul culminant este atunci când băieţii răi pun mâna pe defector, însă acesta le râde în nas şi le spune că tocmai a dat „send” şi a trimis materialele compromiţtoare despre serviciul secret la mii de redacţii de ziare din întreaga lume. E adevărat că uneori viaţa bate filmul cum a fost cazul cu trădătorul american Edward  Snowden, care totuşi nu era chiar un erou hollywoodian însetat de dreptate, din moment ce s-a dus la inamicii SUA din China şi apoi Rusia, unde i s-a făcut „debriefing”.

Operaţiunea Ippocrate

fig8

Foto: Teritoriile controlate de diferite grupări în Libia. Cu roz, teritoriul controlat de guvernul din Tobruk al generalului Khalifa Haftar şi al „armatei naţionale libiene”. Cu verde pal, „Guvernul Acordului Naţional”, cu sediul la

Tripoli, recunoscut internaţional şi condus de premierul Fayez al Sarraj. Forţele italiene de la Misrata se află pe litoralul zonei colorate cu verde pal.

 

Principala ţintă a dezinformării din „The Guardian” o reprezintă Italia, dar în secundar este vizată şi Turcia.  În 2011 a fost primul război civil din Libia, cu triburile din Benghazzi, din vestul ţării, care s-au răsculat împotriva dictatorului Moammar Ghaddafi, acestea din urmă fiind prezentate de presa occidentală ca fiind opozanţi democratici şi o emanaţie a „Primăverii arabe”. Aceştia au fost ajutaţi de  bombardamentele americane şi franceze să îl învingă pe Ghaddafi. Pe fondul anarhiei care a urmat s-a declanşat al doilea război civil în cursul căruia facţiunile armate se luptă între ele pentru putere. Există guvernul de la Tripoli recunoscut de ONU, numit şi Guvernulu Acordului Naţional, condus de premierul Fayez al Sarraj, precum şi mai multe bande înarmate, de la luptătorii ISIS şi jihadişti, până la triburile tuarege din Sahara. În Benghazi, vestul ţării, puterea a fost preluată de generalul Khalifa Haftar, proclamat şef al „armatei naţionale libiene”, care a reuşit apoi să obţină controlul asupra a circa 80% din teritoriul Libiei. Forţele generalului Haftar au obţinut succese în lupta împotriva grupării teroriste Ansar al-Sharia şi s-a lăudat într-un interviu acordat presei italiene că ar opri fluxul migratoriu ce inundă Italia trecând prin Libia, dacă ar reuşi să obţină controlul frontierei de sud a ţării. Aceasta este controlată în principal de luptătorii ISIS şi parţial de triburile tuarege.

fig9

Foto: Generalul Khalifa Haftar controlează 80% din teritoriul Libiei

 

În acest context, în toamna anului 2016, Italia a declanşat Operaţiunea Ippocrate (Hypocrat în latină).  Un contingent militar italian cu 300 cadre, dintre care 65 medici şi infirmieri, 100 de paraşutişti care asigură protecţia şi 135 persoane însărcinate cu logistica, a debarcat, sub conducerea generalului Antonio Magigi la Misrata, la 200 km est de Tripoli, în noaptea de 21-22 septembrie 2016. Misiunea lor ar fi fost executată ca urmare a solicitării guvernului de la Tripoli al premierului al Sarraj  şi constă în instalarea unui spital de campanie cu 50 paturi, din care două pentru terapie intensivă, dotat cu radiologie şi laborator de analize. Spitalul este menit să acorde asistenţă medicală răniţilor din trupele guvernului de la Tripoli, care luptă cu ISIS. Misiunea medico-militară italiană are la dispoziţie un avion militar pentru transportul de urgenţă al răniţilor precum şi o navă militară cu rol de suport.

fig10

 

Foto: Spitalul militar italian de campanie din Misrata

 

Italia este unica putere străină prezentă pe teritoriul Libiei prin misiunea sa medico-militară de la Misrata, în timp ce marina militară italiană patrulează în largul coastelor libiene.

Al cui este generalul Khalifa Haftar?

 Încă de la debarcarea misiunii italiene la Misrata, brigada „Aboubaker Al-Siddiq”  din cadrul „Armatei Naţionale Libiene” a generalului Haftar, a acuzat Italia că vrea să reînvie trecutul colonial (Libia a fost posesiune italiană între 1911 – 1943) şi că a violat suveranitatea Libiei.  Cetăţenii libieni au fost îndemnaţi să se mobilizeze împotriva noii invazii italiene.  Generalul Haftar însuşi a criticat amestecul italian în treburile interne ale Libiei, însă a avut grijă să adauge că Italia este naţiunea europeană cea mai apropiată de Libia şi că el personal este prieten cu numărul doi din serviciile de informaţii italiene, care ar veni adesea să îl viziteze.

fig11

 

Foto:  Generalul Khalifa Haftar la Moscova, 29.11.2016, după întâlnirea cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

 

După ce Guvernul lui Haftar a criticat Italia pentru politica sa „colonială”, pentru amestec în treburile interne ale Libiei şi pentru susţinerea unilaterală a guvernului de la Tripoli condus de Serraj, pe care Haftar nu-l recunoaşte, Italia a vrut să arate că este echidistantă şi prin ministrul de Externe Angelino Alfano s-a oferit să trimită şi la Tobruk, pe teritoriul controlat de generalul Haftar, o misiune militar-medicală similară cu cea de la Misrata, de pe teritoriul controlat de Guvernul Serraj. Însă Haftar a respins cu vehemenţă oferta lui Alfano, declarând că refuză orice ajutor din partea Italiei mai înainte ca trupele italiene să părăsească Libia, şi marina militară să părăsească apele libiene.

Însă concomitent cu solicitarea de retragere a navelor italiene care ar reprezenta un amestec în treburile interne al Libiei, Haftar a vizitat portavionul rusesc „Amiral Kuzneţov”, ancorat în largul Golfului Cirenaica, de unde a avut o discuţie pe o linie deschisă cu Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării, aflat la Moscova.

fig12

Foto: Portavionul rus „Amiral Kuzneţov”, aflat în apele libiene. De la bordul său, generalul Haftar cerea plecarea din aceleaşi ape a marinei militare italiene.

 Prezenţa portavionului rus în apele libiene, cele două vizite efectuate în anul 2016 de către generalul Haftar la Moscova anul trecut, precum şi anunţul purtătorului de cuvânt al lui Haftar, că zeci de răniţi din armata sa au fost transferaţi în Rusia pentru tratament, au trezit bănuiala în Occident că Rusia s-ar afla în spatele lui Haftar. Cu atât mai mult cu cât Haftar a studiat în URSS.

Însă pe de altă parte, deşi două state NATO, Turcia şi Italia s-au poziţionat alături de guvernul din Tripoli al lui Serraj, Guvernul lui Haftar este susţinut de Egipt, principalul aliat al SUA în regiune, iar italienii nu par foarte deranjaţi de prezenţa ruşilor, ba chiar premierul italian Paolo Gentiloni aflat în vizită la Londra în luna februarie 2017 i-a propus premierului britanic Theresa May să susţină implicarea Rusiei în rezolvarea crizei libiene.

Dacă Haftar poate fi bănuit că ar fi omul ruşilor încă din perioada sovietică, dezvăluiri mai vechi arată că acesta ar fi putut fi recrutat de către CIA cu mulţi ani în urmă. În vederea unei tentative de răsturnare a regimului lui Ghaddafi, Haftar şi oamenii săi au fost pregătiţi la o bază a CIA. După eşecul proiectului, Haftar şi-a petrecut următorii 20 de ani din viaţă în SUA, la Falls Church, statul Virginia, la câţiva kilometri de sediul central al CIA din Langley.

Singura opoziţie vehementă împotriva sosirii misiunii italiene de la Misrata, adică adevărata ţintă a dezinformării din „The Guardian”, a fost exprimată  de către guvernul de la Benghazzi, al generalului Khalifa Haftar. Acest fapt  ar putea duce la speculaţia că dezinformarea din „The Guardian” a fost făcută fie la comanda lui Haftar, fie la comanda vreunei puteri străine care îl susţine.

Concluzii privind dezinformarea în mediul online:

  • Spaţiul virtual, al presei online, este deosebit de vulnerabil la dezinformare. Articolul din „The Guardian” a fost preluat ad literam şi tradus de situri de presă din mai multe state, inclusiv dintre cele menţionate în articol ca destinaţie a luptătorilor ISIS. Nu numai în Italia sau România, dar nici măcar în Turcia, unde este stare de urgenţă, unde sunt publicaţii suprimate şi ziarişti arestaţi, redactorii nu s-au ostenit să verifice o ştire publicată de ei, şi care susţinea că Turcia ar fi fost destinaţia iniţială de sosire în Europa a luptătorilor ISIS. Niciun ziarist online din statele vizate de dezinformare şi care a preluat ştirea „The Guardian” nu s-a deranjat să solicite vreun punct de vedere autorităţilor din ţara sa.
  • Condiţia suficientă pentru a se obţine cu efort minim un asemenea efect mediatic este publicarea iniţială a dezinformării în „prestigiosul” sau „reputatul” cotidian britanic „The Guardian”, nicidecum pe vreun site conspiraţionist, de unde riscă să nu fie preluată de nimeni. Astfel, ziariştii online din Europa au la dispoziţie o sursă „credibilă” pe care să o citeze, şi atunci nu le mai trece prin cap, dacă nu să verifice ştirea ei înşişi, ori să ceară un punct de vedere al autorităţilor, măcar să-şi pună în sinea lor întrebări despre ştiri în mod evident necredibile, ilogice, dubioase.
  • Oare „prestigioasa” şi „reputata” presă britanică, occidentală în general, chiar se pretează să publice la comandă, sau chiar pe bani? „Echidistanţii” mint? Bineînţeles. Să ne amintim de rolul de agent de dezinformare jucat de televizunea britanică „Channel 4”, privind evenimentele de la Târgu-Mureş din martie 1990, înscenarea privind traficul de arme din România organizată de televiziunea Sky News, ori campania  de presă orchestrată din Est concomitent în cele mai mari ziare occidentale, împotriva procesului de redobândire a cetăţeniei române de către basarabeni.

 

*George Scarlat este membru al Consiliului de experți LARICS.