2018-07-02

Noi generații de experți LARICS

f1

Primul program de internship organizat de LARICS și dedicat cu precădere celor interesați de domeniile relațiilor internaționale, geopoliticii, narațiunilor strategice, precum și domenii conexe, s-a desfășurat în perioada 11 Aprilie – 11 Iunie 2018.

Programul Internship-ului Laboratorului pentru Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică, a reunit studenți și absolvenți din domenii precum sociologie, economie, istorie, jurnalism, comunicare, științe politice, relații internationale sau drept, iar în urma procesului de selecție, șapte tineri au fost acceptați pentru începerea sesiunii de pregătire. Având în vedere specificul insituției, selecția a urmărit cu precădere identificarea candidaților cu abilități de gândire strategică, analiză și sinteză, dornici să se specializeze în analiza evenimentelor interne și internaționale, în contextul unor confruntări purtate în spațiul mediatic care au ajuns la nivelul unor războaie informaționale cu implicații pentru România și partenerii strategici.

Pe parcursul celor două luni, pe lângă activitățile zilnice, stagiarii au participat la dezbateri cu experții din domeniile conexe profilului LARICS. Programul le-a oferit posibilitatea să se implice și să își pună în practică cunoștințele dobândite în cursul anilor de studiu, dar și pe cele asimilate în urma discuțiilor cu specialiștii și experții laboratorului, cu care a rămas deschisă posibilitatea dezvoltării unei colaborări pe termen lung.

Prima echipă a stagiarilor LARICS, a completat echipa de cercetare și a participat în mod activ la discuții despre  cultura de securitate, tehnici de identificare a știrilor false, geopolitica neîncrederii, securitatea cibernetică, precum și modul în care se studiază narațiunile strategice. De asemenea, respectând modelul dezvoltat în cadrul laboratorului, stagiarii au analizat subiecte internaționale de actualitate cu relevanță pentru spațiul de referință, o parte dintre analize fiind publicate pe site, precum și pe blogul LARICS.

Domnul profesor Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale, „Ion I.C. Brătianu”, le-a înmânat certificatele de absolvire a programului de stagiu, felicitându-i pentru preocupările și planurile de carieră ale fiecărui absolvent în parte.

Prima generație de absolvenți ai programului de Internship face deja parte din echipa LARICS.

Invităm studenții și tinerii absolvenți să aplice și pentru locurile disponibile în următorul program, detaliile urmând să fie furnizate.

Fiți cu ochii pe noi!

f2