Autor: Paul Gologan*

Sursa: Facebook.

Deși, la nivel de formă, există elemente care pot conduce la ideea că relațiile bilaterale româno-maghiare se înscriu în rândul celor avute și de alte state vecine membre UE și NATO, în realitate, acestea cunosc o deteriorare. Expresia fenomenului este mai puțin legată de zona electorală și ar fi o greșeală ca declarațiile acide ale oficialilor maghiari să fie citite doar prin această cheie. Cu siguranță, menținerea unei majorități este importantă pentru Viktor Orban, dar sondajele de opinie conduc la ideea că în 2022 configurația politică a parlamentului Ungariei nu va fi cu mult diferită de cea de azi. Obiectivele premierului maghiar nu se rezumă la acest capitol. Ele au fost anunțate aici, iar inițiativele europene abordate în materialele precedente aici și aici întregesc tabloul.

„Politicile europene” ale Budapestei sunt, de fapt, ungurești

Ultimul vorbește despre faptul că inițiativa Politica de coeziune pentru egalitatea regiunilor și menținerea culturilor regionale nu a reușit să îndeplinească unul dintre criterii pentru ca parcursul ei să continue, mai exact cel ce presupune atingerea unor praguri minime de semnături in 7 state membre ale Uniunii. Acestea au fost atinse doar în Ungaria, România și Slovacia, termenul limită de colectare fiind 07.05.2020.

Întrucât măsurile adoptate pentru stoparea răspândirii noului virus au îngreunat multe demersuri administrative și limitat contactul oamenilor, a fost afectată și desfășurea normală a proceselor reglementate de Regulamentul UE 2019/788 al Parlamentului European și al Consiliului cu privire la inițiativa cetățenească europeană(ICE). Pentru a răspunde inconvenientului, Comisia a propus adoptarea unor măsuri care ar urma să extindă termenul de colectare a semnăturilor pentru acele inițiative aflate în derulare la data de 11 martie(momentul în care Organizația Mondială a Sănătății a declarat că epidemia de COVID 19 a devenit o pandemie la nivel global), precum și posibilitatea prelungirii termenelor de verificare a lor, examinare a inițiativelor valabile și păstrare a datelor cu caracter personal. După votul din Parlamentul European cu privire la propunerea Comisiei a urmat cel din Consiliul UE, unde România s-a exprimat pentru adoptarea ei, dar cu o mențiune care vine să scoată în evidență avantajul de care ICE Politica de coeziune ar urma să îl primească în raport cu celelalte inițiative care au fost cu adevărat afectate de restricțiile adoptate de state ca modalitate de răspuns pentru combaterea efectelor pandemiei.  

În spirit de compromis, România nu se va opune propunerii Comisiei Europene, dar consideră că unele dispoziții nu asigură securitate juridică și tratament egal Inițiativelor Cetățenești Europene(ICE). România consideră cea mai problematică aplicarea dispozițiilor care extind perioada de colectare, care este neclară și poate conduce la discriminare între Inițiative, în special în cazul celor care au finalizat procesul de colectare a semnăturilor în perioada cuprinsă între 11 martie și 11 septembrie. Din moment ce textul de lege prevede aceeași perioadă de extindere pentru pentru colectarea semnăturilor fără să o adapteze de la caz la caz, ținând cont de timpul scurs în fiecare caz, o asemenea abordare va avea ca rezultat un tratament inegal între ICE.

Poziția României este aceea că, până și în circumstanțe excepționale, un act juridic trebuie să fie temeinic din punct de vedere legal și să asigure un tratament echitabil și egal tuturor celor afectați de el.

O aplicare adecvată a prevederilor regulamentului ar trebui să țină cont de specificitățile relevate de o analiză a fiecărui caz în parte. Spre exemplu, ar trebui verificată media colectărilor pentru inițiativele care au finalizat procesul în termenul cuprins în perioada 11 martie – 11 septembrie, și observat dacă într-adevăr de la momentul impunerii restricțiilor au fost înregistrare mai puține semnături decât înainte, indiferent dacă acestea au fost colectate pe suport de hârtie sau prin mijloace electronice. De asemenea, dacă inițiativa a reușit întrunirea pragurilor minime în anumite state pe perioada pandemiei și în altele nu, ar trebui verificat dacă restricțiile din statele aflate în ultima categorie au fost mai dure decât cele din prima, dacă există corespondență între numărul de cazuri și cel de semnături. O analiză obiectivă a procesului de colectare ar putea scoate în evidență faptul că adevăratul motiv pentru care nu s-a reușit atingerea pregurilor minime decât în Ungaria, România și Slovacia ține strict de lipsa de susținere a inițiativei în alte state decât cele în care guvernul lui Viktor Orban își exercită influența asupra etnicilor maghiari.

Proiectul Ungariei e dincolo de Viktor Orban

Tabel: 67% dintre cetățenii Ungariei cred că teritorii din statele vecine le aparțin. Sursa: Pew Research Centre

Rămășițele presei independente din Ungaria au făcut în numeroase rânduri mențiuni despre faptul că fondurile europene ale Uniunii ajung în conturile apropiaților premierului maghiar, fiind astfel finanțat sistemul care menține FIDESZ la putere și care, în eventualitatea unei schimbări a structurii parlamentului prin alegeri, va avea suficiente resorturi pentru a reveni. Chiar dacă acest lucru nu s-ar întâmpla, discutând dinspre România, este iluzorie ideea conform căreia se va reuși orientarea definitivă și cu totul a politicii Ungariei, cu privire la etnicii înrudiți din afara granițelor, spre alte obiective decât cele de până acum, lucru evidențiat de acordul partidelor din această țară, indiferent că se află la putere sau în opoziție și îndemnul noului primar al Budapestei(liderul opoziției și principal contracandidat al lui Viktor Orban) pentru susținerea inițiativei menționate anterior. Consensul pe acest subiect al tuturor forțelor politice maghiare relevante ar trebui să genereze semnale de alarmă la București cu privire la poziționarea pe termen lung față de statul vecin.

Un studiu al celor de la Pew Research Center arată că 67% dintre cetățenii Ungariei sunt de părere că teritorii din statele vecine le aparțin, cel mai ridicat procent din rândul tuturor statelor membre NATO. Bineînțeles, acest lucru nu înseamnă că Viktor Orban ar urma să pornească un conflict militar cu România ori Slovacia în scopul alipirii teritoriilor desprinse prin forța voinței celor ce le populau la momentul exercitării principiului autodeterminării, lucru pe care și el îl conștientizează, dar, totodată, nu poate neglija procentul. Demersurile din categoria Planul Kos Karoly, Minority SafePack și Inițiativa Politica de coeziune pentru egalitatea regiunilor și menținerea culturilor regionale vin pe acest stabiliment de raportare al cetățenilor Ungariei cu privire la vecini. Trebuie menționat că premierul maghiar pe parcursul mandatelor nu doar a dat un orizont raportării, construind inițiative în jurul ei, ci chiar a căutat să o amplifice, aceasta devenind astăzi imposibil de neglijat nu doar pentru el, ci și pentru partidele care vor urma FIDESZ la conducere. Din această perspectivă, mergând mai spre nord, chiar dacă scorul obținut de actualul primar al Varșoviei în cursa prezidențială de pe 12 iulie a fost încurajator pentru cetățenii români preocupați de situația apărării unui set de valori cu care opoziția din Ungaria se identifică și care, probabil, va primi un imbold în ceea ce privește viitoarele mobilizări electorale, o eventuală schimbare a configurației de putere la Budapesta, chiar una extremă în care Viktor Orban pierde alegerile, nu va modifica cu mult politica în domeniul minorităților înrudite. Ar echivala cu o sinucidere a formațiunilor politice ungare, fie ele nou apărute, evitarea sau modificarea substanțială a discursului cu privire la etnicii maghiari din afara granițelor. Astel, demersurile statului vecin trebuie să constituie un punct de interes continuu al autorităților de la București. Pentru România, în lipsa unei luări de poziție, politica Ungariei nu va mai reprezenta un zgomot de fundal, așa cum Mark Rutte, premierul Olandei, a lăsat să se înțeleagă cu privire la Viktor Orban. Bucureștiul vrea să se comporte în relația cu Budapesta asemeni cancelariilor din Berlin ori Paris, uitând că pe unele dosare nu Ungaria trebuie să prindă din urmă România. Totodată, nu ține cont de faptul că aspecte precum accederea țării noastre în OCDE sau transportul pe Dunăre vor trece în plan secund pe măsură ce gradul de penetrare a influenței Ungariei va crește în zonele locuite de etnici maghiari, generând noi probleme la fiecare instabilitate electorală a FIDESZ sau incident administrativ intern de pe teritoriul României, cu ramificații în zona etnică.  

În lipsa unei viziuni în legătură cu situația etnicilor maghiari, pe termen lung, discursul Ministerului de Externe, ce îndeamnă spre „reținere (…), discernământ” și „implicare deplină în construirea unei relații de bună vecinătate” la fiecare ieșire publică provocatoare a lui Péter Szijjártó, va fi lipsit de efect (nici acum nu are unul prea mare). În răgazurile dintre ieșiri, Ungaria își continuă proiectele în zonele locuite de etnici înrudiți, pe când autoritățile române nici măcar nu creionează vreo inițiativă în legătură cu aceștia. Degeaba maghiarii au cetățenie română, degeaba trăiesc pe teritoriul României și plătesc taxe, dacă reacționează la semnalele altui centru de putere. Rezolvarea problemelor ridicate de planul Kos Karoly nu se rezumă la încheierea unui acord care să reglementeze termenii în care se pot face investițiile. Ungaria este interesată, în primul rând, să aibă o prezență consistentă în Transilvania, faptul că aceasta urmează a fi supusă unor reguli este mai puțin relevant atât timp cât partea română se mulțumește doar cu a fi recunoscută, la nivel formal, ca având primul cuvânt în proiectele derulate de alte state pe teritoriul său. Rolul MAE român se va încheia odată cu semnarea acordului, dar asta nu înseamnă că subiectul va fi închis. Soluționarea lui, anume determinarea etnicilor maghiari să reacționeze politic, economic și cultural la semnalele Bucureștiului ține și de implicarea celorlalte ministere, dar mai ales de un consens politic.

Abordarea Slovaciei

Premierul slova Igor Matovič. Sursa: RBN.

O abordare a problemei oferă Slovacia, țară aflată într-o situație asemănătoare cu cea a României. Aici, premierul Igor Matovič rostește un discurs la începutul lunii iunie, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon. Acesta încearcă să scoată ungurii din narativul promovat de Budapesta, cel al traumei istorice, și îndeamnă cetățenii țării, indiferent de etnie, la canalizarea energiilor spre viitoare acțiuni comune. „Așa cum în secolele XIX și XX slovacii au ajutat la construirea Budapestei, putem auzi și astăzi cuvinte maghiare rostite de cei care lucrează în industria construcțiilor în Bratislava. „Bagă mortar, Pista!“ am auzit, recent, în limba maghiară, nu departe de aici, în castelul de la Bratislava. Acum vă cer același lucru: să băgăm împreună mortar. Să construim Slovacia împreună. Să construim împreună colaborarea din cadrul V4 și să construim împreună Europa. Să găsim împreună cea mai bună soluție pentru realizarea programului de guvernare pentru toate minoritățile naționale”.

Ideea eliminării tensiunilor etnice prin promisiunea beneficiului economic al colaborării se dovedește a fi ineficientă pe termen lung, este suficient să aruncăm un ochi asupra intențiilor secesioniste din Quebec și Catalonia pentru a ne convinge de acest lucru. Etnicitatea nu poate fi înăbușită printr-un șir nesfărșit de proiecte comune, oricât de seducătoare ar suna la nivel de discurs. Aceasta tot va necesita la un moment dat a fi direct abordată. Totuși, pe termen scurt, demersul poate avea efecte. Spre exemplu, partidele maghiare din Slovacia nu au mai reușit să atingă pragul electoral în alegerile parlamentare din acest an, urmare a unui puternic val de susținere a cetățenilor pentru lupta împotriva corupției (nu are importanță dacă proiectul comun se naște din revoltă).

UDMR ar trebui păzit de el însuși

Kelemen Hunor, alături de ministrul de Externe al Ungariei, Szijjártó Péter (Sursa Facebook).

În țara noastră, Kelemen Hunor, cu referire la declararea zilei de 15 martie sărbătoare a maghiarilor din România, a afirmat că etnicii români nu vor pierde nimic dacă votează proiectul de lege aflat în Parlament. Dincolo de toate argumentele valide care stau în spatele luării unei decizii(nu este cazul în speța de față), dacă majoritatea consideră o pierdere acordarea a ceva minorității, atunci acel ceva chiar este o pierdere, iar experiențele istorice confirmă acest lucru, statele acționând în contexte pe care le consideră prielnice pentru satisfacerea dorințelor majorității, fie ele și iraționale.

Acest lucru nu semnifică faptul că revendicările celor două părți nu trebuie puse în contact, din potrivă, el este necesar și, cu siguranță, în unele contexte, majoritatea trebuie să facă mai multe cedări pentru asigurarea unui climat de stabilitate în interiorul granițelor. Problema apare atunci când cedarea este considerată o pierdere greu de suportat, ori când, chiar fără a fi greu de suportat, nu se întrevede apariția unui beneficiu comun, ca urmare a realizării ei, într-un orizont de timp estimabil(identificabil). Din acest punct de vedere, UDMR acționează la nivelul extremelor (solicită cedări greu digerabile-autonomie – 15 martie sărbătoare națională – și face posibilă decuplarea etnicilor maghiari de societatea statului pe teritoriul căruia trăiesc, deci fără beneficiu). 

Doar pentru că reprezentanții minorității sunt astăzi „în stradă”, acest lucru nu semnifică faptul că cei ai majorității nu au nemulțumiri vizavi de manifestările primilor ce exced cadrul de toleranță și produc deservicii, ori că le aprobă prin lipsa unor reacții de același tip. Disponibilitatea majorității de a colabora se realizează între anumite limite. Elemente de interes pentru subiectul discuției au fost evidențiate de  un sondaj de opinie realizat de INSCOP la comanda LARICS, anume că 81,8% dintre cetățeni au încredere puțină și foarte puțină în Ungaria, procent apropiat de cel cu privire la Rusia 86,9%, de unde se poate deduce că există un potențial exploziv pe relația cu statul vecin, dar care este blocat de faptul că 88,8% dintre cetățeni consideră că România trebuie să protejeze drepturile minorităților naționale de pe teritoriul său, deci, pentru menținerea unui climat stabil. Guvernul țării ar trebui să se îngrijească ca etnicii români să nu identifice formele instituționalizate de manifestare a elementului maghiar de pe teritoriul României (în politică, cultură, sport, etc.) cu o ingerință a autorității maghiare de stat(a guvernului Viktor Orban). Cu alte cuvinte, UDMR ar trebui păzit de el însuși.

Lobby-ul unguresc la Bruxeles și tratatele UE

Ungaria este țara care a preluat rolul de lider la nivel european pe acest subiect, având oameni plasați nu doar în poziții cheie în cadrul instituțiilor UE, ci și la conducerea organizațiilor ce desfășoară un puternic lobby în favoarea celor două ICE(FUEN). Am discutat deja în materialele trecute despre faptul că MinoritySafePack scoate în evidență multe dintre problemele cu care se confruntă persoanele aparținând minorităților naționale, din acest punct de vedere, o discuție trebuie să existe, dar modalitatea în care se propune soluționarea lor duce la crearea unei relații de dependență între statul înrudit și etnicii plasați în afara granițelor. De asemenea, inițiativa este menită a accentua poziția minorităților deja recunoscute, și nu abordează situația etnicilor care nu beneficiează de această recunoaștere, ori cărora nu le sunt aplicate drepturile specifice în baza principiului autoidentificării libere din Convenția-cadru, categorie în care s-ar putea înscrie și o parte dintre românii ce trăiesc în Italia 1.200.000, Spania 1.000.000 sau Germania 722.000.

Numeroasa comunitate de etnici români, bine integrată în statele de adopție, conferă țării noastre atributele ce o pot aduce în poziția de a exprima o opinie cu greutate asupra subiectului discuției și, deci, oferi alternativă partenerilor europeni pe teritoriul cărora revendicările etnicilor minoritari converg spre obiective care contravin ordinii de drept dar, mai ales,  viziunii exprimate de Ungaria prin MinoritySafePack, Inițiativa Politica de coeziune și, pentru completarea tabloului pe tipul de relație bilaterală dintre statul îndrudit și statul de cetățenie, planul Kos Karoly. Un exemplu al poziției autorităților române poate fi găsit în discursul rostit de Secretarul de Stat al MAE pe data de 18 iunie 2018 în cadrul Conferinței Consiliului Europei, Minorities and Minority Languages in a Changing Europe, organizată cu ocazia a împlinirii a 20 de ani de la intrarea în vigoare a Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale(România a fost primul stat care a ratificat tratatul) și, bineînțeles, criticat în aceeași reuniune de Vincze Lorant, președinte FUEN, acum europarlamentar român ales pe listele UDMR și vârf de lance în procesul de promovare și apărare al celor două ICE.

Pe termen lung, autoritățile române trebuie să acționeze în Transilvania pentru a-i determina pe maghiari să vibreze la semnalele Bucureștiului, dar acest lucru nu ar trebui să presupună intrarea în jocul absurd de tipul „cine licitează mai mult, Ungaria sau România?”, schimbarea punctului de legătură, FIDESZ, cu un altul, MSZP-LMP-PM-Momentum, ori distrugerea cu totul a legăturii(lucru care va putea fi realizat doar printr-o asimilare completă, opțiune indezirabilă), ci edificarea unui altul pe teritoriul României. Dacă prin Hotărârea din 24.09.2019 dată în Cauza T-391/17  România vs Comisia Europeană s-a lăsat posibilitatea legiferării de așa natură încât să fie atins și domeniul minorităților naționale, în pofida poziției exprimate de Ministerul Afacerilor Externe, continuarea efortului în aceeași direcție ar putea fi în zadar, și nu pentru că abordarea părții române ar fi greșită, ci pentru că demersurile MAE, în general, nu beneficiază de susținere din partea celorlalți actori care, în mod normal, și-ar putea aduce aportul la atingerea obiectivelor dintr-un proiect de politică externă (bineînțeles, judecătorii Tribunalului și CJUE sunt independenți și, cu siguranță, nu influențarea acestora reprezintă modalitatea de soluționare a problemei). Punând în balanță demersurile ultimilor 7 ani (în 2013 a fost prezentată cererea prin care se solicita înregistrarea inițiativei) ale Ungariei și României se ajunge la concluzia că prima țară menționată va contabiliza încă o reușită, e adevărat, parțială, pentru că, la urma urmei, tratatele nu atribuie UE competențe de legiferare în domeniul protecției persoanelor aparținând minorităților naționale.

Abordarea din cauza mai sus menționată relevă una dintre carențele acțiunilor României pe plan extern, iar subiectul este cu atât mai important cu cât obiectivul nu a fost unul de modificare a unei ordini, ci de conservare. Chiar dacă dreptul internațional a cunoscut o puternică dezvoltare în ultimii ani, nu are forța de a se afirma ca factor determinant al schimbării sau, în cazul nostru, conservării status quo-ului,  lucru valabil într-o măsură mai redusă și în cazul normelor de drept european. Din acest considerent, nu trebuie pierdută din vedere componenta care întregește structura dreptului internațional, anume de „fotografiere” a ceea ce se petrece în mediul internațional, ori Viktor Orban și-a concentrat acțiunile pe aceasta, înțelegându-i potențialul după eșecul din 2001 al Legii privind maghiarii din statele vecine Ungariei (la care autoritățile române au contribuit decisiv în fața Comisiei de la Veneția). Astăzi, același personaj, având aceleași obiective, vine în fața comunității statelor europene nu doar din postura celui ce propune o altă reglementare a legăturilor etnice, ci și ca  lider al unui curent de opinie pro minorități pe care l-a sesizat, alimentat și direcționat conform intereselor proprii, căruia i se adaugă voința a mai mult de 2 milioane de cetățeni (semnatari ai inițiativelor Minority SafePack și Politica de coeziune pentru egalitatea regiunilor), resortisanți a cel puțin 7 state membre.

Viktor Orban cere Uniunii să „fotografieze” o nouă realitate (pe care o construiește din 2010 în statele învecinate Ungariei, exemplul Transilvaniei este grăitor în acest sens), aici începând și greșeala decidenților români, concentrați doar asupra „bătăliei” reglementărilor seci. Bineînțeles, vina nu aparține Ministerului de Externe, ci politicienilor care ar trebui să livreze conținut menit a confirma în fapt ordinea de drept ce se dorește a fi conservată, și în jurul căruia MAE ar urma să contureze acțiuni diplomatice. O prevedere nu poate fi menținută dacă ea contravine realității, ori, în cazul de față, premierul maghiar încearcă să convingă că realitatea este alta decât cea de la momentul intrării în vigoare a tratatelor europene. Totodată, el arată că cetățenii statelor membre își doresc o reglementare europeană a dosarului minorităților naționale. (Video în care Viktor Orban îndeamnă la susținerea MinoritySafePack aici)

România poate deveni exportator de bune practici

Foto: Viktor Orbán subminează valorile de bază ale UE. Ilustrație de Filip Peraić pentru POLITICO. Sursa: Politico.

În unul dintre discursurile sale Președintele Woodrow Wilson afirma: „Îndrăznesc să spun că nimic nu e mai probabil să tulbure pacea lumii decât tratamentul la care, în anumite împrejurări, sunt expuse minoritățile”, în vreme ce astăzi Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, susține cu privire la Transilvania, dar afirmația poate fi extinsă la nivelul întregii Românii, că „pentru prima oară în istorie, sunt acum premise reale pentru ca toți locuitorii ei să fie și să se simtă egali și la ei acasă” (Ioan-Aurel Pop, Thomas Nägler, Magyari András, Istoria Transilvaniei, Volumul III, Editura Episcopiei Devei și Hunedoarei, Deva 2016, pag. 651)

Ultimele îmbunătățiri aduse legislației în domeniu, în măsura în care sunt însoțite de măsuri active pentru realizarea unui climat de stabilitate (respectând imposibilitatea statului de a fi neutru din punct de vedere etnocultural), pot înlătura tendințele propagate de acei actori ce urmăresc destabilizarea echilibrului de la nivelul societății. România poate deveni exportator de bune practici pe acest subiect, oferind o alternativă reală de prevenire a izbucnirii conflictelor în Europa și spațiul din imediata ei vecinătate. Ungaria lui Viktor Orbán, sub vălul asumării acestui rol, urmărește să subjuge zona Europei Centrale, neținând cont de consecințele negative pe care le dezvoltă în alte spații unde există minorități. România are avantajul lipsei unui cazier cu antecedente nefaste, construite pe interese revizioniste, în ceea ce privește promovarea protecției minorităților, spre deosebire de vecinii maghiari. Acest element o poate ajuta în construirea unui dialog deschis la nivel european și aborda, mai tărziu, subiectul mai mare al protejării identității numărului imens de români ce nu intră în categoria minorităților, dar care necesită aceeași atenție din partea statelor în care au ales să se stabilească precum acestea. Ambasadele, consulatele și institutele culturale nu reușesc să adune sub aceeași umbrelă numeroasele comunități de români din afara granițelor țării, fapt ce duce la pierderea identității membrilor pe măsură ce generațiile se succed. Din acest considerent este necesară o nouă abordare pe care România are datoria și  îndreptățirea să o promoveze în calitate de lider. În eventualitatea în care acest loc va fi lăsat Ungariei și ea recidivează, păstrându-și obiectivele secesioniste, statele europene vor dezvolta o și mai mare reticență în chestiunea protejării caracteristicilor persoanelor cu origini etnice distincte de cele ale majorității, iar problema identității milioanelor de români din afara granițelor va fi tratată în același mod.   

*Paul Gologan este absolvent al programului de Internship LARICS şi absolvent au Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi.