Vom începe din acest număr un serial analitic săptămânal dedicat ceea ce vom numi doctrina Orban, cu referire la Ungaria și premierul ei, Viktor Orban. În ciuda faptul că s-a strâns deja literatură consistentă referitoare la regimul de la Budapesta, că vin de acolo tot mai multe fapte, poziționări, discursuri cel puțin discutabile în raport cu spațiul euro-atlantic căreia Ungaria îi aparține, că s-au acumulat o serie de atitudini ideologice cel puțin inedite, nu există deocamdată o analiză care să le așeze cap ca cap și să releve semnificația unor episoade disparate ca bucăți ale unui mozaic mai amplu, doctrinar, menit, ca întreg, să se îmbogățească din fiecare episod în parte dar și să îl explice pe fiecare în lumina adecvată.
De la centrala nucleară rusească (Rosatom) acceptată de Ungaria la investiții chinezești în calea ferată Budapesta – Belgrad, de la implicarea diplomatică în R. Moldova la preluarea în Comisia Europeană a poziției de comisar pentru extindere, de la „iliberalism” la euro-scepticism, de la discursuri de rezonanță interbelică – precum cel livrat cu ocazia lui 4 iunie 2020 – până la un plan de tipul Kos Karoly – totul capătă un aer doctrinar din ce în ce mai pregnant.
Ungaria are un proiect intern, unul regional, din ce în ce mai coerent, și, implicit, unul în relația cu România (am putea să ne întrebăm și dacă România are unul, inclusiv pe relația cu Ungaria, dar întrebarea ar fi, cel puțin până în acest moment, retorică…).
A înțelege Ungaria de astăzi și de mâine înseamnă a înțelege doctrina Orban.
Înainte de a intra în substanța analizei, să înțelegem bine ce este o doctrină.
Ce este o doctrină?
În ce sens vom vorbi despre doctrina Orban? Toată lumea a auzit de Doctrina Monroe, Doctrina Brejnev, Doctrina Bush sau de Doctrina Putin. Toți specialiștii domeniului sunt, mai mult sau mai puțin, familiari cu Conceptul strategic al NATO, Strategia de Apărare a Țării sau Strategia Globală de Politică Externă și Securitate UE (Documentul Mogherini). Ce au toate acestea în comun? Toate sunt, în subsidiar, viziuni asupra lumii, a regiunii sau a continentului, „manuale de acțiune”, moduri de a face și a acționa în raport cu amicii și inamicii pe care i-ai identificat/definit anterior.
Concert spus, doctrina – inclusiv doctrina Orban – înseamnă teorie în act. Teorie plus acțiune. Nu o simplă descriere/evaluare statică a realității, ci o descriere/evaluare în perspectiva acțiunii. Doctrina este, concomitent, statică și dinamică, plecată dinspre prezent (la care se raportează, așa cum îl înțelege ea, cu „cantitatea” aferentă de trecut, și pe care îl descrie) și orientată spre viitor (spre care se îndreaptă și pe care îl dorește configurat într-un anumit fel).
Doctrina Orban, de aceea, nu este abstractă, ci concretă, căci pleacă de la realitățile de aici și de acum, pe care încearcă să le înțeleagă într-un fel propriu (nu neapărat original). De aceea este, de fiecare dată, contextuală. Nu poate fi nici înțeleasă nici apreciată prin urmare decât în funcție de contextul care a generat-o. O doctrină nu se poate evalua abstract sau atemporal. A judeca cu criteriile și mizele de azi o doctrină e ieri este un nonsens.
Ca orice demers uman, este supusă greșelii. Poate să plece de la o bună descriere a realității, să fie realistă, așa cum poate să rateze punctul de plecare și, mai departe, acțiunea concretă, generând catastrofe. Poate fi parțială, simplistă, unilaterală, dar și comprehensivă, complexă și multilaterală. Poate să își îndeplinească obiectivele, așa cum poate să le și rateze. Mai mult: poate să genereze efecte pe care inițiatorul nu le-a intenționat în nici un fel – ceea ce sociologii numesc „efecte perverse” sau „efecte neașteptate”. Efecte care pot să fie pozitive (dezirabile) sau negative (indezirabile). Pe toate acestea ne vom strădui să le contabilizăm când vom cerceta aspectele doctrine Orban.
Doctrina este, de fiecare dată, un răspuns la un eveniment, un context, o schimbare majoră la nivel regional sau global, așa cum îl înțelege decidentul politic la un moment dat.
Doctrina are un început și un sfârșit. Pleacă de la un inițiator, persoană sau instituție, reperabil în timp și spațiu – Viktor Orban, în cazul nostru, și cercul său de apropiați – și își va fi încetat existența sau va fi înlocuită atunci când contextul intern sau extern care a generat-o își schimbă profilul. Valoarea lor de întrebuințare post-festum este, de aceea, limitată.
Doctrina nu este o „tablă de legi”, livrată din afara societății; ca orice produs uman, este supusă criticii și contestării. De aceea are îi are și pe unii și pe alții. Moștenirea ei poate fi mult dincolo – sau dincoace! – de ceea ce inițiatorul a dorit sau sperat la momentul lansării acesteia.
Harta mentală și acțională a Budapestei
Și, nu în ultimul rând, doctrina este un document oficial sau cel puțin oficios, deci un document asumat politic, nu neapărat detaliat până la capăt, așa cum este și doctrina Orban (dacă toate doctrinele acu sau nu legitimitate democratică este o altă discuție.) În ultimă instanță, dimensiunea acțională a doctrinei vine tocmai de aici: o doctrină fără asumare politică, deci fără dimensiunea acțională și de implementare, rămâne simplă teorie. Doctrina nu este o teorie. Este o teorie în act.
În concluzie, doctrina este harta mentală și acțională a unei comunități (naționale) la un moment dat. Acesta este sensul în care vom încerca să înțelegem „doctrina Orban”. Vom încerca să înțelegem, altminteri spus, prezentul și viitorul Ungariei și harta mentală și acțională care stă la baza acțiunilor ei.
Și nu în ultimă rând: nu toți liderii politici și-au legat numele de o doctrină. Doar cei care, în bine sau în rău, au marcat prezentul și viitorul comunității lor, a regiunii sau, unii, chiar mai departe. Doctrina Orban există. Cu ce consecințe? Vom încerca să deslușim în materialele următoare.
(va urma)