2018-11-07

Cum se întâlnesc Estul și Vestul în Macedonia? Vestul – integrare, Rusia – dezinformare

Andreea Pernici*

f1

Foto: Secretarul Apărării al SUA James Mattis și premierul macedonean Zaran Zaev, la Skopje, susțin schimbarea denumirii statului și accederea în structurile euro-atlantice.

 Ultimul an a reprezentat pentru Republica Macedonia un veritabil check-point în maratonul spre integrarea europeană și nord-atlantică. Acest demers, care își are rădăcinile în politica internă balcanică de ceva vreme, nu vine însă în mod gratuit. Intenția unui viitor pro-european este văzută de către Est drept o amenințare, o lovitură sub centură, din ce în ce mai greu de suportat, iar această perspectivă nu face decât să deschidă calea unui noi întâlniri, inițial timide, pe axa Occident-Federația Rusă. Nu putem spune că jocul pentru influența geopolitică ne este străin, cum nu putem nici să mințim că nu cunoaștem deja tertipurile folosite în astfel de situații. Ceea ce putem spune însă, fără să exagerăm, este ca miza aderării Macedoniei la structurile euro-atlantice, este cu siguranță una ridicată, iar când acest lucru se întâmplă, procesul tinde să își piardă un atribut prețios: onestitatea.

Ce s-a întâmplat până acum?

Ca și în cazurile precedente, consolidarea discuțiilor dintre Skopjie și instituțiile internaționale este pe de o parte sinonimă cu elaborarea de politici publice fundamental diferite, restructurări administrative, obiective economice atinse, indici macro-statistici controlați, și lista poate cu siguranță continua.

Pe de altă parte, negocierile sunt determinate și de coordonata relațiilor internaționale, în acest caz specific fiind vorba despre relația Macedoniei cu Grecia, statul vecin la sud, și mai important, statul cu drept de veto în ceea ce privește decizia de admitere în cele două structuri tranfrontaliere.

Care este așadar povestea celor două?

Grecia și Macedonia au coordonate istorice comune care se traduc într-o dispută îndelungată în ceea ce privește numele republicii. Epicentrul acestei dispute este anul 1991, cel al destramării Iugoslaviei și al proclamării independenței statului balcanic sub numele de Republica Macedonia. Problematică este regiunea nordică vecină, care aparține regimului Atenian și care poartă aceași denumire, cu o valență națională adaugată: Macedonia Grecească. Astfel, ambiguitatea denumirilor a determinat refuzul Greciei de a recunoaște numele oficial al Macedoniei, declarat în Constituție și folosirea unei denumiri provizorii în toate documentele oficiale (Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei).

Conflictul nu a prins valențe agresive, însă a fost mediat în permanență de organismele internaționale. Anul acesta lucrurile s-au schimbat cu un ritm accelerat și am fost martori la un moment care poate fi descris drept istoric: Acordul de la Prespa, semnat de miniștrii de Externe ale celor două țări: Nikos Kotzias și Nikola Dimitrov, pe data de 17 iunie. Prin intermediul acestuia, reprezentanții macedoneni au acceptat ca noul nume al statului să fie Repubica Macedonia de Nord, în schimbul sprijinului total al Greciei în procesul de aderare, dar și a recunoașterii națiunii și limbii macedonene. Acțiunea a fost puternic sustinuță de UE, NATO și SUA, iar înlăturarea problemei externe a deschis calea aderării.

Însă nici pe plan intern, lucrurile nu sunt ușoare. Primul pas determinant în acest context este schimbarea Constituției, proces politic în fruntea căruia se află prim-ministrul Zoran Zoev. Un moment definitoriu, în jurul cărui s-au aliniat toate eforturile depuse de Moscova, respectiv de Occident, este cel al referendumului din 30 septembrie, referendum ce a divizat statul despre care discutăm în două tabere cu viziuni diametral-opuse cu privire la interesul național, tabere pro și contra integrare. Bineînțeles că actorii internaționali care au sprijinit cele două tabere ne sunt cunoscuți, interesantă fiind observarea metodelor abordate de către aceștia.

 Ce a facut Occidentul?

f2

Foto: Angela Merkel la Skopje, susținând referendumul penru schimbarea denumirii statutului.

Răspunsul este simplu. Nu a ezitat să își vocalizeze sprijinul prin intermediul marilor reprezentanți de politică externă. Un prim exemplu este cel al vizitei oficiale a cancelarului Angela Merkel, pe data de 8 septembrie, care a avut ca principal obiectiv transmiterea unui mesaj puternic de încurajare pentru macedoneni să își voteze viitorul la referendum. Cancelarul german a declarat : Viitorul ar putea fi, cu un rezultat de succes al referendumului, preluarea statului de membru în NATO și de asemenea, intrarea în familia UE. De asemenea, și Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a afirmat: Suntem pregătiți să vă primim ca cel de-al 30-lea membru NATO. Și Federica Mogherini, care deține funcția de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate al UE, a vizitat capitala statului, adresând același tip de discurs.

În ceea ce privește contribuția SUA, Secretarul Apărării, Jim Mattis, a descris Macedonia, în prima sa vizită oficială la Skopjie, ca fiind un partener de securitate pe care te poti baza si un contribuitor valoros la pacea si securitatea globală, fiind un lider în inițiativele de securitate regionale. În același timp, acesta nu a ezitat să denunțe aportul pe care campaniile de propagandă rusești îl au în problematica referendumului, precizând: “fără îndoială (rușii) au transferat bani și conduc de asemenea largi campanii de influență , menționând însă că este neclar cât de eficiente au fost aceste demersuri.

 Ce citim printre rândurile ultimei declarații?

Macedonia, care deși și-a construit o identitate culturală puternică în cei 27 de ani de la destrămarea Iugoslaviei, rămâne o democrație fragilă, care poate deveni ușor victimă a fenomenelor de dezinformare. Un studiu recent, efectuat de către Open Society Institute în Sofia, a clasat Macedonia pe locul 35 din Europa în media literacy, ceea ce înseamnă că este unul dintre cele mai susceptibile state la fenomenul de fake-news: Țările Balcanice sunt cele mai vulnerabile la efectele adverse ale fake news-urilor și aflării adevărului post-știri, existând o mass-media controlată, deficiențe în educație și încredere scăzută în societate. Astfel, cu toate că Congresul American a alocat bani în ianuarie 2017 pentru a lupta împotriva campaniilor de dezinformare rusești, în cazul de față fiind vorba de suma de 8 milioane de dolari strict pentru Republica Macedonia, instrumentele estice, își demonstrează încă o dată eficiența, ajungând la opinia publică macedoneană.

 Cum a ripostat Federația Rusă?

În publicația Eurasia Daily Monitor Volume: 15, Editia 117, Margarita Assenova precizează ca pe data de 5 august, o coaliție de 28 de partide politice de dreapta, asociații civice și ONG-uri, au lansat campania Macedonia Boycotts, al cărui lider este Janko Bacev, președintele partidului United Macedonia. Cel din urmă este singurul partid pro-rus din țară și are un puternic mesaj împotriva guvernării lui Zaev.

Astfel, numeroase noi pagini Facebook au atacat referendumul prin încurajarea la boicot. Diplomați vestici susțin că aproximativ 40 de noi profile sunt create in fiecare zi, iar principalele mesaje sunt „Boycott the referendum”, „Don’t destroy Macedonia”, „Zaev is a traitor.” Conform Investigative Reporting Lab, mii de conturi false de twitter și facebook cu hashtag-ul #Bojkotiram, au apărut în săptămânile precedente referendumului. Această metodă nu ne este străină.

Exemple de posturi pro-boicot.

f3

 #Boicot pentru Macedonia de Nord

f4

 Boicot! Nu vota! Capcana referendumului!

f5

 El a încheiat un contract cu diavolul pentru vânzarea Macedoniei.

Trădare!

Începerea negocierilor pentru națiune.

 Totodată, fire narative menite să creeze panică și să alarmeze populația au apărut pe canalele media, un exemplu ar fi cel al cântăreței faimoase care a fost rănită în urma unei agresiuni domestice, dar despre care s-a vehiculat că a fost rănită în timpul protestelor din iunie, în intenția vădită de a alarma societatea. Expertul Marko Trohanovski, care lucrează pentru Societas Civilis, un institut care se concentrează pe promovarea democrației, a menționat că dezinfomarea a fost clarificată ulterior, dar și-a atins obiectivul scontat.

De asemenea, o știre falsă, de data aceasta cu implicații mult mai grave, indica că trupele americane aflate în exercițiu militar la Krivolak în Macedonia, au folosit muniție care conține Uraniu. Știrea a devenit în scurt timp virală. Ministerul Apărării, Radmila Sekerinska a declarat ulterior că fotografiile publicate, în care este observată muniția radio-activă, sunt exemple clare de fake-news, și au intenția evidentă de a alimenta panica și a cauza neîncredere. Experții Ministerului Apărării explică confuzia cartușelor, care au un înveliș de cupru, culoare ce poate fi ușor asemănată cu muniția pe baza de uraniu. Descrierea exercițiului NATO ca unul rău-voitor, care încalcă normele internaționale de securitate este strategia rusă menită să nască sentimente de nesiguranță și frică în rândul cetățenilor.

f6

Moscova nu s-a oprit însă la rețeaua cibernetică, și a plusat și prin finanțarea acțiunilor cu scopul incitării protestelor violente. În timpul Summit-ului NATO de la Bruxelles din iulie 11-12 iulie, Atena expulza doi diplomați ruși care au încercat să submineze înțelegerea cu Skopjie, în timp ce pe partea cealaltă a graniței, Zaev dezvăluia schema elaborată de corupție finanțată de oamenii de afaceri ruși.

Conform documentelor publicate de Ministerul de Interne dezvaluite de BuzzFeed News, Organized Crime and Corruption Reporting Project, si Investigative Reporting Lab Macedonia, una dintre sursele plăților efectuate către rețeaua pro-estică macedoneană este Ivan Savvidis, un miliardar rus, fost membru al parlamentului de la Moscova, și un apropiat al liderului Vladimir Putin. Conform raportului, plățile, care au atins valoarea de 300 000 de euro, au fost efectuate către politicieni macedoneni din partide diferite, membri ai noilor organizații naționaliste radicaliste și huliganilor galeriilor de fotbal Vardar care au participat în diverse proteste. Un exemplu concret este cel al episodului de încăierare cu ofițerii de poliție din fața Parlamentului, care a fost puternic diseminat drept un semnal al brutalității guvernului. Mai mult decât atât, câțiva dintre cei implicați în conflict au recunoscut ulterior că au fost plătiți să cauzeze probleme.

În continuarea declarațiilor sale, Zoran Zaev a menționat că oameni de afaceri greci care simpatitează cu cauza rusească au platit aripa naționaliștilor de dreapta sume între 13 000 și 21 0000 de dolari pentru a comite aceleași acte de violență înaintea referendumului.

Completând seria instrumentelor estice, punctăm și identificarea slăbiciunilor care deja există, mai precis implicarea problemei albaneze în conflict. Aproximativ 25% din populație aparține minorității albaneze, care este în favoarea acordului, privind Uniunea ca sursa reducerii sărăciei și discriminării etnice, în timp ce grupări ale majorității slave o consideră împotriva intereselor naționale. Astfel, numeroase postări au apărut pe Facebook însoțite de intrebarea Aveți de gând să lăsați albanezii să vă schimbe numele?, într-o încercare de a arunca în aer tensiunile. Este clar că o societate divizată este mult mai ușor de controlat, iar cu cât clivajele sunt mai profunde, cu atât mai simplu este să câștigi grupuri care aderă la cauza ta.

 Un sistem ce nu dă greș?

f7

Foto: Pe 19 octombrie, Parlamentul de la Skopje votează schimbarea denumirii statului.

Referendumul de pe 30 septembrie 2018 a fost invalidat, prezența la vot nu a atins pragul de 50% necesar trecerii acestuia. Rezultatul a fost însă unul majoritar, 91.46% au votat în favoarea integrării.

Cifrele pot fi interpretate în numeroase feluri. Coaliția de la guvernare, reprezentată în principal de Uniunea Social-Democrată din Macedonia (SDSM), a interpretat procentul de 91.46% ca un semnal clar în favoarea continuării demersurilor implementării Acordului, fapt care s-a și întâmplat.

Pe 19 octombrie 2018, 80 de parlamentari din cei 120 au votat în parlament pentru schimbarea numelui statului în Constituție, urmând a fi votat amendamentul final. Opoziția în schimb, a tradus slabă participare la vot ca un indice al voinţei alegătorilor, îndreptată spre respingerea Acordului de la Prespa, ceea ce a alimentat și un val de nemulțumire în rândul naționaliștilor pro-ruși. Reacția imediat următoare, care se continuă și în prezent este contestarea demersului din Parlament, fiind descris de publicațiile pro-ruse drept un demers nelegitim, care a fost controlat de de SUA, prin metode lipsite de scrupule: șantaj, amenințări și mituirea reprezentanților. Cele din urmă fac parte din discursul Ministrului de Externe rus Maria Zakharova, de pe data de 26 octombrie.

Discuția este în mod cert mult mai complexă decât atât, cu toate acestea putem extrage o concluzie validă: aderarea este mai aproape ca niciodată pentru macedoneni, însă regiunea reprezintă un adevărat teatru de război al influențelor, iar deznodământul este departe de a fi aflat. Resursele rusești sunt imense, iar varietatea și eficiența lor continuă să ne surprindă. Rămâne însă de văzut dacă leadership-ul instituit de Zaev va rezista presiunilor. Deocamdată a câștigat o bătălie.

„Macedonia de Nord” a devenit un teatru perfect pentru a urmări o confruntare hibridă din care nu lipsesc niciunul dintre instrumentele pe care Rusia le-a utilizat până acum și pe alte teatre de operațiuni. Vom reveni.

 

*Andreea Pernici este colaborator Larics, studentă a Facultăţii de Științe Politice, în cadrul Universității din București, dar și a Facultății de Cibernetică Economică, în cadrul Academiei de Studii Economice. A făcut parte din programul de Internship LARICS 2018.