2019-01-30

Conferința regională: „Dezinformarea ca instrument de propagandă: tendințe și impact regional” (24.01.2019)

foto1

Peste 300 de participanți din diferite regiuni ale țării au fost prezenți la conferința regională cu genericul „Dezinformarea ca instrument de propagandă: tendințe și impact regional”. Evenimentul a fost organizat de Asociația Presei Independente (API) în cadrul Campaniei împotriva informației false și tendențioase STOP FALS!

Experți și jurnaliști notorii din Polonia, Letonia, Estonia, România, Armenia, Ucraina, R. Moldova au discutat despre tendințele și impactul fenomenului știrilor false, în special în Europa de Est și în unele țări din Parteneriatul Estic. De asemenea, au fost abordate temele contracarării dezinformării, consolidării capacității de reziliență la orice tip de propagandă, dezvoltării abilităților de verificare a informației. Experții invitați au vorbit despre impactul propagandei externe și interne în alegerile parlamentare din Letonia (octombrie 2018) și Armenia (decembrie 2018), în timpul referendumului privind redefinirea familiei în România (octombrie 2018), dar și despre „sperietorile” electorale din R. Moldova.

În cadrul conferinței a participat în calitate de vorbitor și expertul LARICS, Nicolae Țîbrigan, care a analizat campania de dezinformare în timpul referendului din octombrie 2018 din România privind redefinirea familiei în Constituție. Potrivit cercetătorului, propaganda pro-Kremlin nu s-a implicat direct în campania pro-referendum, dar a reușit să penetreze rețeaua susținătorilor prin intermediari. Miza propagandei și dezinformărilor pro-Kremlin consta în a influența atât percepția publicului din România, cât și rezultatul participării la referendum. Iar campania a fost canalizată pe o pantă a discursul urii împotriva minorităților sexuale din România, și spre anti-europenism.

Puteți urmări înregistrarea integrală a conferinței AICI.

Prezentarea „Rețeaua de rostogolit minciuni. Anatomia unei manipulări eșuate” poate fi accesată AICI.

foto2

 

 

foto 3