2017-06-06

It’s America, stupid! Președintele României merge în America, nu „la Donald Trump”

Dan Dungaciu*, Petrișor Peiu*

foto 1

Formula „It’s the economy, stupid” a rămas celebră în jargonul politic. Este expresia unei obsesii a fostului consilier de campanie din 1992 al președintelui Bill Clinton, care repeta (și scria) obsesiv această idee pentru a reaminti tuturor, inclusiv candidatului, în ce direcție trebuie orientată campania electorală. Semnificația ulterioară e expresiei în conversația politică este de a recunoaște corect prioritățile, de a nu confunda planurile, de a nu schimba termenii și datele problemei. Cu alte cuvinte, de a nu manipula nici contextul nici textul unui eveniment.

Despre asta e vorba și atunci când discutăm un episod precum vizita președintelui României la Washington, care poate deveni evenimentul diplomatic major, axial, al României pe un interval semnificativ de timp. Contextul european, euroatlantic sau global fac din această întâlnire un eveniment cu semnificații extrem de complexe, cu enorm potențial – care poate fi fructificat sau nu. De aceea dezbaterea evenimentului și posibilele consecințe trebuie făcută cu deplină responsabilitate.

Textul de mai jos poate fi rezumat într-o singură expresie: It’s America, stupid! Vizita la Washington nu e despre Donald Trump, campania sa electorală, acuzații sau fake news, soțiile acestuia, nivelul său de cultură, încălzirea globală sau corectitudinea politică. Este vorba despre Statele Unite ale Americii! Este vorba despre cea mai mare putere militară și economică a lumii, care a clarificat recent situația și viitorul NATO (vizita lui Donald Trump la Bruxelles) și care își selectează acum, pragmatic, viitorii (potențiali) parteneri, mai ales în zonele strategice. Este vorba despre aceeași Americă care ne-a fost, este și ne va fi partener strategic, care poate investii major în România, pe dimensiunea militară dar și civilă, și care poate să plaseze Bucureștiul pe o poziție strategică în regiune pe care nu a avut-o niciodată.

Să le luăm pe rând.

foto2

 

Manipularea prin personalizare și minimalizare

Președintele Klaus Iohannis nu face o vizită personală nici una la invitația lui Donald Trump. Președintele României merge în America la invitația Președintelui Statelor Unite ale Americii, cel mai puternic stat de pe glob. Aceasta este cadrul corect în care trebuie descris evenimentul.

SUA reprezintă cea mai mare economie a lumii (un sfert din PIB-ul global nominal se produce pe pământ american), cea mai mare și mai influentă putere tehnologică a lumii (aproape jumătate din noile tehnologii la nivel global sunt dezvoltate acolo), cea mai mare putere universitară și academică a lumii și, fără, îndoială, cea mai influentă țară la nivel planetar care a existat vreodată. A avea o relație de parteneriat cu americanii a fost scopul central al eforturilor internaționale ale României, după căderea comunismului, în 1989. Ne-am vrut și ne-am dorit tot timpul să fim parte a lumii transatlantice, să fim în grupul apropiat și reprezentat de către Statele Unite.

Când președintele României merge în America, indiferent care este numele președintelui american, evenimentul trebuie perceput la adevărata sa semnificație. Alb sau negru, brunet sau blond, sărac sau bogat, căsătorit sau burlac, contestat sau nu, iubit sau detestat etc. etc. – Donald Trump este președintele Statelor Unite ale Americii și reprezintă America. Evaluările personale nu au nicio legătură cu funcția sa și ceea ce reprezintă el. Gusturile personale nu se discută, dar, ca o minimă precauție, citiți ce se scria în SUA la vremea respectivă despre alegerea lui Ronald Reagan sau cea a lui George Bush Jr. Isteria intelectualistă și personalizarea au atins cote neverosimile în ceea ce îl privește pe Reagan, rămas însă în istorie ca unul dintre cei mai mari președinți americani!

Personalizare vizitei și, ulterior, coborârea sa în arena disputelor interne minore nu servește în niciun caz intereselor strategice ale României.

foto3

Viktor Orban merge în China, Dodon la Budapesta și Iohannis la… Washington!

Manipularea prin personalizare se vede cel mai bine prin comparație. Vă mai amintiți luna noiembrie 2016, când (prea) multe voci îl vedea pe Viktor Orban steaua geopolitică a estului Europei după conversația telefonică cu proaspătul ales Donald Trump, care venea după întrevederea de la Budapesta cu Vladimir Putin?.. Ce anvergură, ce viziune, ce talent! Micul stat vecin intra intempestiv pe axa Moscova-Washington și devenea jucătorul principal al regiunii. Revanșa lui Viktor Orban a venit. Steaua lui se ridica vijelios spre cer!

În noiembrie 2016 se repeta ritos că Budapesta devine reper pe axa Moscova – Washington subliniindu-se inteligența și curajul unui stat mic care devine jucător la scară globală.(Ce a rămas din aceste pretenții? Precum broasca din fabulă care a vrut să devină bivol, nimic decât un fâs de proporții. Între noi fie vorba, întâlnirea Putin-Orban de la Budapesta (3 februarie 2017), citită prin grila vizitei românești la Washington, devine și mai jenantă pentru Ungaria lui Viktor Orban).

Problema nu este unde mai e steaua premierului maghiar acum și de ce tac astăzi admiratorii săi. Problema e că, la data respectivă, nimeni nu minimaliza o eventuală întâlnire Trump-Orban prin personalizare și apel la „defectele” lui Donald Trump. Atunci premierul maghiar era plasat urgent pe axa America-Rusia, viziunea era strict politică și strategică, fără ca ecuația personală să conteze.

Astăzi, vocile care mai ieri lăudat anvergura geopolitică a premierului maghiar, deplâng acum „invitația lui Donald Trump” minimalizând-o printr-o caraghioasă personalizare. Este ridicol. În realitate, ceea ce contează este altceva: președintele României este primul șef de stat din Estul și Centrul Europei invitat la Washington. Iar realitatea „axelor” în regiune arată așa: Putin vizitează Ungaria, Viktor Orban merge în China, Igor Dodon se duce la Budapesta, iar președintele României… în America.

foto4

Competiția pentru America și consistența strategică a României

După reuniunea NATO de la Bruxelles (25 iunie 2017), a devenit limpede că statele NATO și-au asumat solicitarea americană de a lua în serios problema financiară și datoriile pe care toți mușchetarii NATO le au unii față de ceilalți. De aici și grila de evaluare a fiecărui sat în parte („cei trei C”, cum se numesc la NATO: cash (2%) – capabilities (20%) – commitments), respectiv asumarea încă o dată a celor 2% pentru apărare, dintre care are 20% pentru înzestrare și angajamente specifice pentru fiecare stat în parte pe operațiuni specifice. Președintele american Donald Trump a fost la Bruxelles pentru că aliații au acceptat regulile jocului. A reușit, altminteri spus, ceea ce Obama și administrația lui a verbalizat, fără același succes. E un fapt.

În ceea ce privește vizita președintelui României la Washington, lucrurile trebuie puse în aceeași logică. După ce a fixat jaloanele majore ale NATO, Washingtonul își clarifică situația aliaților mai ales în zone strategice. România este, potențial, unul dintre ei. Decizia de creștere a bugetului apărării cu 2% a contat enorm, pentru că e un semnal inclusiv politic. Bucureștiul își asumă astfel explicit ceea ce America ceruse de mult și răspunde la o solicitare americană prompt și explicit. Nu mai sunt multe state în NATO care fac așa ceva, doar cinci (SUA, Marea Britanie, Grecia, Polonia și Estonia).

Dincolo de asta, mai are două avantaje majore. Primul este poziția strategică într-o regiune care continuă să fie pe radarul american. Al doilea este ceea ce am numit consistență strategică unică în regiune, respectiv faptul că opțiunea pro-americană sau euroatlantică în România nu depinde de ciclurile politice sau culoare guvernării.

Să mai remarcăm, în treacăt, că România este, probabil, singurul actor din regiune în care concurenții politici (liderii puterii și ai opoziției) se întrec care dintre ei să ajungă primii la Washington… Ne grăbim să etichetăm rapid această situație în defavoarea României. Însă, dacă în ceea ce din perspectivă internă poate să sune bizar, iritant și politicianist, din perspectivă externă această competiției pentru America se vede cu totul altfel. Și nu e de rău.

SUA, nu Trump, au o strategie pentru România

Invitația pentru președintele Klaus Iohannis a venit, cum am sugerat, din perspectiva unui proiect american (nu trump-ian sau republican) pentru regiune și pentru țara noastră. Asta explică, probabil, și rapiditatea cu care s-a organizat vizita.

România, alături de Polonia și Turcia, reprezintă bazele securității colective a flancului estic a lumii occidentale, cele mai mari trei țări care se află la granița ce separă civilizații. Turcia și Polonia sunt ambele mai mari și mai vechi partenere cu americanii. Turcia are o populație de patru ori mai mare decât a noastră și o economie tot de patru ori mai mare; Polonia are o populație dublă față de a noastră și o economie mai mult decât dublă decât a noastră. Polonia are un buget de apărare de 10 miliarde USD iar Turcia peste 8 miliarde de dolari, aceste state fiind pe locurile 24 și 25 în lume după criteriul cheltuielilor pentru apărare (în acest clasament noi ne situăm abia pe locul 64).

Miza principală a vizitei președintelui Iohannis la Washington este de ordin politico-militar. Deși dimensiunea nu o califică, România a devenit, pentru americani, la fel de importantă (dar mult mai sigură) decât Polonia sau Turcia. Evoluțiile recente de la Ankara (de după lovitura de stat din 2016), precum și recent-relansatele relații cu Federația Rusă, anihilarea principalilor ofițeri turci cu care americanii lucrau până mai ieri au făcut din Turcia un partener mai dificil de conturat și oricum mai puțin previzibil. Polonia, la rândul său, s-a angrenat într-o dispută „instituționalizată” și „internaționalizată” cu leadership-ul Uniunii Europene, care îi consumă din resursele de credibilitate și care au aruncat-o parțial în brațele exoticului lider de la Budapesta, Viktor Orban. În acest context, România, devine, brusc, un partener important pentru tot concertul euro-atlantic , cu atât mai mult pentru Statele Unite.

foto5

FOTO Getty Images

Investițiile americane ca garanții de securitate

Am mai spus și o repetăm: cel mai important lucru de care se tem rușii, dincolo de armata americană, sunt banii americani. Rusia nu ar ataca niciodată un stat în care există investiții americane consistente pentru că știu foarte bine că americanii nu se joacă când e vorba de banii lor. De aceea investițiile americane trebuie privite și ca investiții în securitatea României. Din păcate, până astăzi nu am gândit așa, iar contextul economic bilateral nu este chiar o poveste de succes.

Schimburile comerciale ale României cu SUA sunt mult sub nivelul celor corespondente ale americanilor cu Ungaria, Polonia sau Cehia și, fapt îngrijorător, se află în declin, după cum se poate vedea în tabelul de mai jos (sursa us census.gov, Departamentul de Comerț la SUA):

An US-Ro  Ro-US deficit US
2016 694.5 1,963.2 -1,268.7
2015 753.7 2,148.9 -1,395.1
2014 977.2 2,133.5 -1,156.3
2013 746.5 1,716.1 -969.6
2012 832.7 1,620.4 -787.6
2010 729.8 1,007.8 -278.0

Exporturile americane către România s-au întors la nivelul din 2009 iar exporturile noastre către SUA au scăzut sub nivelul din 2014, pe fondul unei creșteri substanțiale a volumului comerțului exterior românesc.

În clasamentul investitorilor străini în România, SUA ocupă abia locul 10 (2,5% din total) cu un stoc de investiții de numai 1,7 miliarde USD; este adevărat că, dacă am calcula și investițiile americane intermediate prin alte legislații mai „prietenoase”, am atinge o cifră de aproximativ 5 miliarde USD, ceea ce ar plasa SUA pe locul 6-7 printre investitorii străini în România.

În fine, contextul economic poate fi completat de două aspecte interesante și nou-apărute pe agendă: planurile de dezvoltare a infrastructurii energetice și de dezvoltare a noi zăcăminte de gaze naturale (mai ales în zona economică exclusivă a României din Marea Neagră) și planurile de trecere a Bursei de Valori București în categoria „emerging market” (ceea ce va însemna câmp liber pentru fondurile de investiții americane).

foto6

FOTO: Anca Ciornei-MApN

Programele de înarmare ale României

Contextul militar include , în primul rând, eforturile noastre de înzestrare a armatei, în situația în care statele membre NATO din Uniunea Europeană au de făcut o opțiune foarte dificilă: de a continua să își proiecteze securitatea sub umbrela NATO sau de a încerca să-și construiască o forță militară integrată la nivel european; o opțiune de compromis nu prea mai este astăzi posibilă.

Dacă noi am cheltui pentru apărare 2% din PIB ne-am situa (cu aproximativ 4 miliarde USD) pe locul 48 pe glob, la nivelul Venezuelei, de exemplu.

Principalele programe în care România a decis să investească în următorii ani sunt:

1.Corveta Multifunctionala – 1,6 mld euro – 4 corvete

2.Sisteme de instalatii mobile de lansare rachete antinava (SIML) – 0,2 mld euro – un complet de 3 instalatii

3.Modernizare MLI-84M – 0,138 mld euro – 48 de masini de lupta pentru infanterie

4.Transportor blindat pentru trupe 8X8 si 4X4 – 0,370 mld euro – Transportor blindat pentru trupe.

5.Sisteme C4I cu capabilitati de integrare ISTAR – 0,180 mld euro – Sisteme Integrate de Comunicatii si Informatica de Batalion – B/SICIB, Puncte de Comanda de tip Brigada- PCBg si Punct de Comanda de tip Divizie-PCDiv

  1. Sisteme de rachete sol-aer cu bataie mare (HSAM) – 4 miliarde euro – 4 sisteme de rachete sol-aer cu bataie mare HSAM pentru fortele aeriene si 3 sisteme rachete sol-aer cu bataie mare HSAM pentru fortele terestre

7.Sisteme integrat de arme SHORAD-VSHORAD (Etapa 1: componenta SHORAD) – 2,1 mld euro (etapa 1: 1,37 mld euro) – 21 de Sisteme integrate de arme SHORAD-VSHORAD

8.Sistem Lansator Multiplu de Rachete cu bataie mare – 0,69 miliarde euro – 3 sisteme a 18 instalatii de lansare (54 instalatii de lansare).

Cine ne poate furniza securitate?

Contextul militar este întregit de situația de pe teren: bazinul Mării Negre este văzut ca al doilea cel mai vulnerabil flanc al frontului de est al NATO pentru simplul motiv că ,în Marea Neagră se află cantonată, la Sevastopol și la Novorosiisk, „Cernomorsky Flot”, cea mai puternică amenințare la adresa securității regionale. Această flotă are o putere de foc impresionantă, echipată fiind cu submarine, forțe terestre de apărare costieră și aeronave de transport rachete și avioane de atac anti-submarin. Flota este condusă de către crucișătorul lansator de rachete Moskva(fost Slava), cea mai puternică navă de luptă din Marea Neagră, dotată cu 16 lansatoare de rachete Bazalt P-500, printre altele (vezi foto).

foto7

Alături de Moskva se mai află: distrugătorul lansator de rachete Smetlivi și încă 4 fregate lansatoare de rachete (două dintre ele puse în funcțiune chiar în 2016, Amiral Grigorovici și Amiral Essen), 6 submarine de atac, 6 corvete lansatoare de rachete, 3 corvete anti-submarin, mai multe forțe de infanterie, baterii de rachete de mai multe tipuri, inclusiv S-300, un escadron cu avioane de atc SU-24 (18 aparate SU-24M (vezi foto) și 4 aparate SU-24MR) și un escadron recent sosit (2016) cu avioane de atac SU-30 SMs.

foto8

În același timp, la Deveselu se află o investiție americană de 800 milioane USD (acum transferată către NATO) unde se află sistemul (de producție Lockheed Martin), Aegis Ashore, primul din cele două puncte ale sitemului BMD, destinat să protejeze Europa, echipat cu același echipament utilizat de US Navy pentru lupta împotriva rachetelor balistice. Al doilea punct al sistemului respectiv va deveni operațional în Polonia, la finalul anului 2018.

foto9

Baza de la Deveselu este construită în jurul unui radar SPY-1D(V), conectat cu trei sisteme verticale de lansare Mark-41 (fiecare cu câte 8 celule), echipat cu rachete interceptoare Raytheon Standard. În momentul operaționalizării acestui sistem, armata rusă a definit stația de la Deveselu drept „țintă legitimă”, considerând-o o amenințare la adresa propriei sale securități.

„Putin se gândește de zece ori înainte de a împușca un Marine

Existența bazei de la Deveselu și a puternicei amenințări ruse din Marea Neagră simplifică oarecum ecuația apărării pentru noi: este mai important „cine ne furnizează securitate” nu către cine ne îndreptăm noi. Articolul 5 din tratatul NATO (casus foederis) ne îndreptățește să primim ajutor de la celelalte state partenere dar, de fapt, numai unul singur poate să o și facă (SUA) iar prezența militară a acestuia pe solul românesc reprezintă o garanție importantă că o va și face.

În realitate, cea mai mare garanție de securitate în această regiune este prezența soldaților americani. După cum se spune la sediul NATO de la Bruxelles, „Putin se gândește de două ori dacă să tragă într-un soldat german, dar se gândește de zece ori dacă să tragă într-un Marine”.

În actualul context regional de securitate, prezența americană, economică și militară, devine cel mai viabil proiect de securizare a României. De aici trebui să pornească orice dezbatere după invitația făcută de președintele Americii președintelui României.

foto10

Orice minimalizare sau personalizare este, până la urmă, fie o eroare fie o insidioasă manipulare.

 

*Dan Dungaciu și Petrișor Peiu sunt membri în Consiliul de experți LARICS.