Lazarescu-poza-1În întreaga perioadă post-comunistă a fost implicat activ în sfera publică în calitate de jurnalist/analist (cu contribuții regulate în publicații precum “Monitorul”, “Ziarul de Iași”, Revista “22”, etc, apariții în programe de radio și televiziune la posturi naționale sau locale), management editorial (a coordonat/ coordonează editorial instituții media precum rețeaua de cotidiane “Monitorul” – care avea în anul 2000 19 ziare locale, rețeaua de radio “Mix FM”, revista “22”, “Ziarul de Iași” ) precum și în zona academică (este Șeful Departamentului de Jurnalism și Științele Comunicării de la Universitatea “Al.I.Cuza” Iași). A fost Președinte – Director General al TVR (2010-2012), Director Executiv al aceleiași instituții în perioada (1999 – 2000) și a mai făcut parte din CA al SRTV, între 2002 și 2005. Mai trebuie menționate corespondențe pentru programele în limba română ale Radio BBC și Radio Europa Liberă, dar și pentru BBC World Service.

A fost consultant pentru Banca Mondială în cadrul programului de dezvoltare a Societății Informaționale, iar între 2003 și 2010 a fost consultant pentru strategia de Media și Comunicare a Delegației/Reprezentanței Comisiei Europene la București coordonată de compania britanică Chelgate Ltd. De asemenea a fost expert/consultant pentru Freedom House, pentru proiectul “Nations in Transit”), și pentru Goethe Institut (București, Iași, Chișinău). În același timp a fost implicat în proiecte ale societății civile preponderent în cadrul unor organizații în care a fost membru sau a făcut parte din Board (GDS, Transparency International, FDSC, Boardul Media al Fundației Soros, Romania Development Gateway, Freedom House, etc)

Temele sale principale de interes vizează impactul noilor tehnologii asupra mass media (în plan editorial/ modele de afaceri), dar și impactul acestora în spațiul politic și în societate în general, afacerile internaționale și evoluțiile geopolitice.