Ioana Constantin Bercean*

Sursă foto: Radio Farda

Pe 21 februarie iranienii au participat la două serii de alegeri, votând pentru viitoarea componență a două organe: Parlamentul (Majlis) și Adunarea Experților. Conform observatorilor, acest set de alegeri a părut a fi unul dintre cele mai necompetitive de la Revoluția Islamică încoace, deoarece, Consiliul de Gardă (Consiliul de Tutelă) al Constituției – un organ numit și mandatat constituțional format din doisprezece membri (șase clerici numiți de liderul suprem, Ayatollah-ul Ali Khamenei și șase juriști numiți indirect de acesta), cu o putere și influență considerabilă în Republica Islamică Iran – a descalificat zeci de candidați reformiști, inclusiv cel puțin optzeci de membri ai actualului Parlament. Cu excepția primelor alegeri parlamentare postrevoluționare din 1980, parlamentul Republicii Islamice nu a permis decât arareori unui număr restrâns de politicieni să candideze pentru funcții semnificative, dar de această dată, Consiliul de Gardă a mers mult mai departe, aproape eliminând fracția reformistă din realmul poitic.

Context

Formal, candidaturile pentru parlamentul iranian sunt deschise oricărui cetățean cu vârsta cuprinsă între 30 și 75 de ani, care deține cel puțin o diplomă de masterat sau echivalentul acesteia, și-a încheiat serviciul militar obligatoriu (pentru bărbați) și și-a arătat angajamentul față de Islam (cu excepția celor care candidează pentru cele cinci locuri rezervate minorităților religioase). Însă, în practică, au fost descalificați atât de mulți candidați încât în majoritatea circumscripțiilor electorale nu a existat nici un singur candidat din spectrul reformist. Mostafa Tajzadeh, fost ministru adjunct în perioada președintelui reformist Mohammad Khatami (1997-2105), a anunțat înainte de scrutin că va boicota alegerile, atâta vreme cât acest proces s-a transformat în unul de „numiri” efective conduse de Khamenei, iar Înaltul Consiliu al Reformiștilor, reprezentând toți politicienii moderați importanți, a declarat că nu va aviza candidații în Teheran și în multe alte provincii.

Sursă: Twitter

            De-a lungul timpului speculațiile în jurul alegerilor pentru Majlis nu au fost puține, însă în ultimii ani, liderul suprem a cerut în repetate rânduri un palament dominat de „forțe tinere, devotate și cu spirit revoluțuionar” – un adevărat apel la adresa seniorilor conservatori, aceștia fiind îndemnați să cedeze locurile lor unor tineri cu profil anti-occidental, pro-Khamenei, susținători ai implicării militare a Iranului în lumea arabă, adică unei generații de neo-conservatori care să ducă mai departe moștenirea lăsată de părintele spiritual al Republicii Islamice, Ayatollahul Ruhollah Khomeini.

Sursă foto: Khamenei.Ir

   Candidații au avut la dispoziție doar șapte zile pentru a-și face campanie, înre 13 și 19 februarie. După primul tur de scrutin din 21 februarie, va mai urma unul, în luna mai, pentru cei care au atins pragul electoral necesar. Peste 15.000 de persoane au solicitat să candideze pentru parlament, din care 7.296 au fost descalificați de către Consiliul de Gardă, iar 7.148 (dintre care 666 sunt femei) au concurat pentru cele 290 de locuri din Majlis, în 31 de provincii, în cele 55.000 de secții de vot amenajate în școli și moschee. Alegătorii iranieni au ales, de asemenea, înlocuitori pentru cei șapte membri decedați ai Adunării Experților (Majles-e khobregân-e rahbari), un organism clerical responsabil de numirea liderului suprem al țării. Însă candidații pentru Adunarea (sau Sfatul) Experților trebuie să fie aprobați în prealabil de către Consiliul Tutelar iar în practică acest organism nu pune niciodată sub semnul întrebării nici numirea, nici deciziile ayatollahului suprem.

Iranul este împărțit în circumscripții electorale cu unul sau mai mulți membri, cea mai mare dintre acestea fiind Teheranul, care alege treizeci de parlamentari. Există cinci locuri rezervate minorităților religioase – evrei, zoroastrieni, un loc comun pentru asirieni și caldeeni, și două pentru armeni (unul pentru armenii din nord, unul pentru cei din sud). Teheranul este urmat – ca număr de parlamentari – de Esfahan și  Azerbaidjanul de Est, cu nouăsprezece parlamentari fiecare. Cel mai mic număr de parlamentari este ales de provinciile Alborz, Qom, Ilam și Kohgiluyeh și Boyer-Ahmad, care aleg fiecare trei parlamentari. În medie, un parlamentar este ales (și ulterior reprezintă) de 190.000 de iranieni. Parlamentul actual a respins un proiect de lege care ar fi crescut numărul de locuri. Este de remarcat faptul că există o anumită discrepanță în reprezentarea regională: Semnan, care se întâmplă să fie provincia de origine a președintelui Hassan Rouhani, alege un parlamentar pentru fiecare 123.000 de alegători. Cea mai subreprezentată provincie este Alborz, situată în vecinătatea imediată a orașului Karaj, care a crescut dintr-o suburbie a Teheranului și a devenit acum o regiune de sine stătătoare. Provincia alege un parlamentar pentru fiecare 493.000 de alegători. Un total de 57.918.000 de alegători au fost așteptați la urne vineri, iar parlamentarii aleși vor avea un mandat de patru ani, fără nici o restricție privind numărul de madate.

Parlamentul iranian. Sursă foto: Anadolu Agency

             Partide, politici, politicieni…

Există numeroase partide politice în Iran, dar acestea nu sunt reprezentate oficial în Parlament, deoarece ele nu apar pe buletinele de vot. De asemenea, pentru politicieni nu este obligatorie înscrierea pe listele partidului din care formal fac parte, iar majoritatea alegătorilor voteaza pe baza listelor aprobate și susținute de coalițiile politice sau de către grupările din societatea civilă. Un politician poate fi pe una sau mai multe liste iar alegătorul poate să aleagă între a vota candidații de pe o anumită listă sau să facă o selecție a candidaților preferați, scriind numele acestora pe buletinele de vot.

Principalele partide reformiste – cum ar fi Frontul Islamic de Participare la Iran (IIPF) și Organizația pentru Mojahedinul Revoluției Islamice din Iran (OMIII) – au fost interzise în 2010 datorită sprijinului acordat protestelor post-electorale din 2009, cunoscute sub numele de Mișcarea Verde. Un partid-umbrelă reformist, Partidul Unității Națiunilor din Iranul Islamic (IIUNP), a fost format în 2015, dar s-a confruntat, de asemenea, cu represiunea și se pare că nicunuia dintre membrii săi nu i s-a permis participarea la actualul proces electoral.

Președintele Rouhani este considerat mai degrabă un centrist pragmatic decât un reformist, iar conducerea grupării sale – Partidul Moderare și Dezvoltare – a cerut poporului iranian să ia parte la alegerile parlamentare, în ciuda faptului că președintele a criticat descalificarea unui număr mare de candidați.

Conducerea executivă a Partidului Construcției (ECP), un partid reformist care a reprezentat istoric adepții fostului președintelui Akbar Hashemi Rafsanjani, a declarat că probabil va declara o listă de douăzeci de persoane pentru Teheran (cerând astfel iranienilor să voteze doar pentru douăzeci de parlamentari din cei treizeci alocați circumscripției din capitală). Lista a fost deschisă de cel mai de seamă reformist permis să candideze, Majid Ansari. În vârstă de 66 de ani, Ansari este șeful Adunării Clericilor Militari (AMC), căminul tradițional al clericilor pro-reformă din Iran. El a îndeplinit funcția de vicepreședinte atât pentru Rouhani, cât și pentru Khatami și este în prezent membru al Consiliului de Expediență, un organism însărcinat cu soluționarea litigiilor dintre parlament și Consiliul de pază.

Tabăra conservatoare a politicii iraniene, cunoscută sub numele de principiști (Coaliția Pervasivă a Principiștilor), este renumită pentru numeroasele sale diviziuni. Încercările constante de realizare a unității au eșuat întotdeauna și rareori au fost capabili să se unească în jurul unui singur candidat la președinție. Principalele diviziuni au fost polarizate în jurul fostului președinte Mahmoud Ahmadinejad sau a fostul primar din Teheran, Mohammad Baqer Qalibaf.

Lista „Prietenilor lui Qalibaf”. Sursă: Atlantic Council

           Cea mai recentă încercare de unificare a conservatorilor a avut loc în noiembrie 2019, când s-a reușit înființarea Consiliului pentru Coaliția Forțelor Revoluției Islamice (CCFII), care reunește Societatea Islamică pentru Progres și Justiție a lui Qalibaf (IISPJ) cu Societatea Devotaților Revoluției Islamice (SDII), fondată de controversatul parlamentar ultraconservator din Teheran, Alireza Zakani, cunoscut îndeosebi pentru critica stridentă la adresa  acordului nuclear dintre Iran și P5 + 1 (SUA, Marea Britanie, Franța, Rusia, China și Germania) din 2015. CCFII include și Societatea Isargaran (IS), formată din mulți foști susținători ai lui Ahmadinejad dar care au rupt cu relația cu acesta, după ce fostul președinte conservator a intrat într-un conflict deschis cu liderul suprem Khamenei. Mahmmoud Ahmadinejad continuă să se afle în afara spectrului politic principal, deoarece majoritatea adepților săi au fost împiedicați să candideze. Mișcarea sa politică, cunoscută sub numele de Primăvara, continuă să fie marginală, iar cei doi aliați politici ai lui Ahmadinejad, Esfandiar Rahim Mashaei și Hamid Baghaei, rămân în spatele gratiilor.

Potrivit agenției Fars News, prezența la alegeri a fost de 42% la nivel național și de aproximativ 30% în Teheran –  cu aproape 20% mai puțin decât cea pentru votul parlamentar din 2016. Alegerile din Iran au fost criticate în SUA, care își continuă politica de „maximă presiune” iar în ajunul alegerilor Washingtonul a impus o nouă rundă de sancțiuni pentru cinci înalți oficiali iranieni. Printre persoanele de pe lista neagră a Departamentului de Trezorerie american s-au numărat Abbas Ali Kadkhodaei (purtătorul de cuvânt al Consiliului de Gardă) și secretarul consiliului, Ayatollah Ahmad Jannati. Oficialii în cauză au fost responsabili „de împiedicarea poporului iranian să-și aleagă liber liderii”, a declarat secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin. Ministerul iranian de externe a răspuns acestor acuzații, declarând că sancțiunile arată „eșecul, frustrarea și înfrângerea politicii regimului american de presiune maximă” iar ayatollahul Khamenei a sancționat mass media occidentală, afirmând că a făcut tot posibilul pentru a descuraja participarea la votul din 21 februarie.

Liderul Suprem al Iranului, Sayyid Ali Hosseini Khamenei. Sursă: Fars News.

           „Această propagandă negativă a început în urmă cu câteva luni și a devenit mai agresivă aproape de alegeri”, a proclamat duminică liderul suprem. „În ultimele două zile, citând [pericolul de] coronavirus, mass-media lor nu a ratat nici cea mai mică ocazie de a descuraja oamenii să voteze”, a spus Khamenei. Iranul tocmai a confirmat al optulea deces cauzat de noul coronavirus (Covid-19), autoritățile închizând școlile și universitățile din mai multe provincii pentru a  controla răspândirea virusului.

Parlamentul Republicii Islamice este responsabil pentru adoptarea legislației din țară, aprobarea bugetului anual și ratificarea acordurilor și tratatelor internaționale. Toată legislația adoptată de Majlis este apoi aprobată de Consiliul de Tutelă și de președinte. Parlamentul are un cuvânt limitat în domeniul afacerilor externe, deși a jucat un rol crucial în unele dintre momentele pivotale, inclusiv în 2015, când a aprobat acordul nuclear cu grupul P5 + 1. Majlis joacă un rol mai mare în politica economică și în alte politici interne. Scrutinul va determina direcția Iranului, care se confruntă cu multiple crize, însă nemulțumirile față de clasa politică, precum și descalificarea masivă a candidaților aparținând blocului reformator, a determinat o prezență scăzută la vot, ceea ce a dus la o victorie facilă a grupărilor neo-conservatoare. Apatia față de procesul electoral a fost destul de răspândit. Un sondaj realizat pe 140.000 de persoane, realizat de televiziunea de stat în aplicația de mesagerie instant Telegram, la începutul acestei luni, a arătat că 83% dintre participanți au spus că vor boicota alegerile. Între timp, un sondaj realizat în ianuarie de Agenția de Sondaj a Studenților Iranieni – o organizație semi-oficială – a constatat că 44,2% dintre persoanele intervievate în regiunea Teheranului nu doresc să voteze. Rezultatele de vineri ar putea seta și trendul pentru alegerile prezidențiale din 2021.

„Nu votăm pentru miciună și corupție”. Sursă: Al Jazeera.

 

Învingători și Învinși

Alegerile parlamentare de vineri, 21 februarie, s-au dorit a fi speciale din mai multe motive. Schimbarea de regim preconizată s-a produs, însă nu în sensul anticipat de către occidentali. Dacă legislatura anterioară, aleasă în 2016, era una majoritar moderat-reformatoare, susținătoare a președintelui Rouhani, în urma scrutinului de vineri conservatorii au reușit să preia majoritatea în Majlis, multe locuri fiind adjudecate de tineri conservatori, care probabil nu au auzit niciodată de Occident. Această tendință va da, probabil, tonul alegerilor din 2021, când s-ar putea să avem un déjà vu, după modelul 2009 – Mahmmoud Ahmadinejad, când iranienii au decis că doar un reprezentant al ultra-conservatorilor va putea face față tonului agresiv setat de Washington. Alegerile parlamentare trebuiau, de asemenea, să faciliteze o revizuire a Constituției pentru a deschide calea către o succesiune lină după retragerea liderului suprem Khamenei, în timp ce acesta este încă capabil să supravegheze tranziția. Dacă acest lucru este fezabil sau nu, rămâne de văzut. În acest context, alegerile de vineri au schimbat deja scena politică iraniană, conform rezultatelor parțiale publicate prin surse, deoarece, fără nici un precedent de acest gen, guvernul nu a anunțat încă nici un rezultat oficial, cu excepția celui din regiunea Teheran, publicat duminică la ora locală 17:00. Aici conservatorii au obținut majoritatea clară, 23 din cele 30 de locuri alocate fiind adjudecate de conservatori, iar fostul primar al Teheranului, Mohammad Bagher Qalibaf a fost votat de 1.265 de milioane de alegători. Există toate indicațiile că rezultatele sunt apropiate de cele ale sondajului extrem de pesimist despre sentimentele negative ale oamenilor și despre legitimitatea guvernului, sondaj publicat cu câteva zile înainte de alegeri. Cel puțin 15 foști miniștri și guvernatori din provinciile iraniene, apropiați de fostul ultraconservator Mahmoud Ahmadinejad au câștigat, printre aceștia numărându-se și Habibollah Dahmardeh, Ebrahim Azizi, Abdolreza Mesri, Hamid Reza Hajibabai sau Ali Nikzad. În afara câtorva zeci de reformiști, majoritatea provenind din regiuni și orașe mici, cărora li se adaugă câțiva independenți (aproximativ 20-25), restul aleșilor reprezintă una dintre formațiunile conservatoare.

Agenția semi-oficială de știri Mehr a anunțat duminică seara că hard-linerii iranieni au câștigat 220 din cele 290 de locuri parlamentare, iar prezența la vot, la nivel național a fost de 42,5%, cea mai scăzută din toată istoria Republicii Islamice. Tabăra reformiștilor, cândva extrem de populară, a fost marea pierzătoare a acestor alegeri, Majid Ansari, politician reformat de top, nereușind să obțină un loc în Teheran. Președintele Rouhani știe că în perioada următoare va fi atacat de conservatori, blamându-l pentru toate problemele Iranului. Însă, pe de altă parte, este foarte puțin probabil ca liderul suprem să permită suspendarea președintelui, deoarece un astfel de scenariu ar putea genera noi mișcări sociale.

Sâmbătă noaptea voturile fuseseră numărate în 71 de circumscripții din 208. Rezultatele preliminare au arătat că în cele mai multe circumscripții au câștigat candidații dintr-o alianță conservator-hardliner, inclusiv mulți candidați afiliați Corpului Gărzilor Revoluționare Iraniene (IRGC). Deși Parlamentul nu are o influență majoră asupra afacerilor externe sau asupra politicii nucleare, care este determinată de Ali Khamenei, victoria la alegerile de vinerea trecută ar putea modela politica Iranului pentru anii următori, și, așa cum am mai amintit, vor seta tendințele pentru alegerile prezidențiale de anul viitor.

*Ioana Constantin Bercean este doctorand la Universitatea din Bucureşti şi expert LARICS pe problematica Orientului Mijlociu.